Din mahalaua braziliană în topul oamenilor de succes. Povestea Mariei das Graças Foster, directorul Petrobras
0
Copilărind în Morro do Adeus, una dintre mahalalele cele mai periculoase ale capitalei Braziliei, aceasta obşnuia să colecţioneze conserve şi a fier vechi pentru a-şi plăti manualele şcolare. Astăzi, la 59 de ani, ocupă poziţia de preşedintele executiv al Petrobras, cea mai mare companie petrolieră a Americii Latine şi printre primele la nivel mondial, cu o capitalizare de 150 de miliarde de dolari.
Povestea vieţii Mariei das Graças Foster se citeşte asemenea unui scenariu-clişeu de la Hollywood. Ca adolescentă, Maria scria scrisori în numele imigranţilor analfabeţi şi a avut mai multe slujbe neobişnuite pentru a-şi putea sprijini familia, protejându-se astfel de influenţa traficanţilor locali de droguri.
Biroul doamnei Graças Foster, mai spaţios decât vechea casă a familiei sale, este decorat cu numeroase orhidee roz şi se mândreşte cu una dintre cele mai minunate privelişti ale orizontului din Rio de Janeiro.
Povestea sa rezonează cu istoria de la zdrenţe la bogăţie a lui Luiz Inácio Lula da Silva, fostul preşedinte al Braziliei, foarte simpatizat de cetăţeni, şi într-o măsură se aseamnănă cu poveştile personale ale celor 40 de milioane de brazilieni care au ieşit din sărăcie în ultimul deceniu.
Întrebată dacă poate discuta despre realizările personale, Graças Foster se simte mai degrabă incomod şi nerăbdătoare.
„Oamenilor le place să găsească câte o scuză pentru orice lucru din viaţa mea... Eu nu accept ideea că dificultăţile din trecut determină viitorul”, spune directorul Petrobras.
Cu siguranţă, aceasta nu doreşte să primească milă. „Am avut o copilărie foarte fericită – de fapt, o copilărie fericită.”
În timp ce tatăl ei era adesea fără loc de muncă, mama sa era „foarte disciplinată”, menţinând familia unită şi asigurându-se că micuţa lor casă era mereu îngrijită.
Doamna Graças Foster refuză, de asemenea, să discute despre orice subiect ce face vâlvă din cauza poziţiei de prima femeie şef al Petrobras de când compaia deţinută de stat s-a înfiinţat, în 1953 – ceea ce nu este deloc puţin lucru, în special în domeniul încărcat de testosteron al petrolului şi al industriei de gaze.
„Pe colegele mele şi pe alte femei întâlnite pe stradă sau pe plajă le încântă ideea de a avea o femeie în poziţie de putere, probabil chiar mai mult decât pe mine”, spune aceasta.
Dar „puterea nu vine de la sine, vine odată cu responsabilitatea şi este responsabilitatea cu care îmi trăiesc viaţa, care apasă pe mine, care mă trezeşte la ora două dimineaţa, care mă ţine departe de prieteni şi care mă face o persoană mai nerăbdătoare şi mai irascibilă.”
Tonul sumbru al acesteia este justificabil. În ciuda descoperii a uriaşe rezerve de ţiţei pe coasta de sud-est a Braziliei în anul 2007, performanţa Petrobras este una dintre cele mai scăzute din industria petrolieră. Acţiunile companiei au scăzut cu aproape 20% în ultimii doi ani, iar în luna august – la şase luni de la preluarea funcţiei de către Graças Foster – compania a raportat prima pierdere trimestrială din ultimii 13 ani.
Cu toate acestea, analiştii sugerează că Maria Graças Foster nu poate face prea multe pentru a rezolva cele mai mari problemele ale Petrobras. Creşterea nivelului datoriei externe a companiei, de exemplu, poate fi parţial pusă pe seama deprecierii recente a realului, moneda naţională a Braziliei, în raport cu dolarul american.
În opinia multor investitori, principala povară a directorului gigantului petrolier este de a zâmbi, aşa cum face în fotografia oficială din ramă agăţată pe peretele din spatele biroului. Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei, împreună cu guvernul (care este şi acţionarul majoritar al Petrobras) au îngreunat evoluţia companiei.
Reglementarea complexă a distribuirii profiturilor viitoare în industria petrolieră a încetinit activitatea de explorare, iar restricţii dure privind contractarea companiilor străine au dus la creşterea cheltuielilor companiei, sunt de părere specialiştii.
Între timp, politica de decenii a guvernului de menţine preţul intern al combustibililor la o valoare scăzută în mod artificial a forţat Petrobras să importe ţiţei în pierdere pentru a întâmpina cererea în creştere a clasei de mijloc. În luna iunie, guvernul a aprobat o creştere moderată a preţurilor benzinei şi motorinei – prima majorare din anul 2006.
„Are mai mult sens să se facă mai multe ajustări atunci când este momentul potrivit”, declară Graças Foster, alegându-şi cu atenţie cuvintele. În orice caz, aceasta refuză să detalieze. Tactul, se pare, este secretul conducerii unei companii de stat, situaţie în care preşedintele priveşte mereu de după umărul Mariei Graças Foster.
Nu este, însă, nicio surpriză că doamna Graças Foster are doar lucruri bune de spus despre primul preşedinte-femeie al Braziliei, pe care a întâlnit-o acum 14 ani. Rousseff a fost cea care i-a dat acest post – unul dintre politicienii aflaţi în punctele-cheie ale guvernului şi, de asemenea, personalitate a statului brazilian care a fost premiată de femei de când a preluat funcţia, anul trecut.
„Cererea de combustibil este atât de mare exact din cauza a ceea ce au făcut pentru Brazilia fostul preşedinte Lula şi actualul preşedinte Dilma, prin crearea unei mai mari incluziuni sociale”, spune directorul Petrobras, folosind cuvântul ”preşedinta” ca semn de solidaritate cu Partidul Laburist, aflat la putere.
Asemenea lui Rousseff, noul preşedinte executiv al Petrobras a dobândit o reputaţie marcată de perseverenţă, comunicare directă şi cu puterea de a-şi pune la punct majoritatea colegilor bărbaţi. De fapt, şeful Petrobras spune că aceasta este povestea copilăriei sale dificile, care a devenit publică în primul rând – ceva ce pare că regretă acum.
„Eram în mijlocul unei discuţii cu cineva şi mi s-a spus că unele locuri nu sunt potrivite pentru o femeie”, şi-a amintit Graças Foster. Femeia a dezvăluit detalii ale maturizării ei dure în răspuns la remarcă. „Nu am avut deloc răbdare să ascult asta”, a declarat femeia de afaceri.
În cadrul altor interviuri, aceasta s-a amuzat pe seama modului în care colegii ei probabil că s-au rugat să nu o aibă pe ea drept şefă atunci când a avansat în ierarhia companiei. La prezentarea programului de investiţii al Petrobras în iunie, Graças Foster a vorbit despre planul de reducere a cheltuielilor – „şi nu mă refer doar la petrecerea de Crăciun a personalului”. Nimeni nu a râs.
Întâlnită faţă în faţă, acesta este departe de imaginea războinică pe care unele dintre elitele care îmbătrânesc ale Braziliei ar fi voit să i-o dea. Ea face un efort pentru a fi prietenoasă şi pentru a crea o atmosferă plăcută de conversaţie.
Când a fost întrebată despre mica figurină a trupei The Beatles de pe birou, aşezată lângă cea a unei platforme petroliere în miniatură, faţa acesteia s-a luminat brusc. „Îi iubesc!”, spune directorul, explicând că entuziasmul său este legat de faptul că soţul ei, Colin, care lucrează în aceeaşi industrie, este britanic.
Dar doar pentru că este sociabilă, nu înseamnă că este uşor de influenţat – lucrând în cadrul companiei Petrobras de 31 de ani, aceasta a dobândit o cunoaştere enciclopedică atât despre companie, cât şi despre industrie.
După absolvirea unei specializări în ingineria chimică, Graças Foster a început ca stagiar, construindu-şi drumul înspre cea mai mare companie a Braziliei. Aceasta spune că experienţa a transformt-o într-un lider mai „eficient”, pe măsură ce înţelegea complexitatea funcţionării companiilor. „Dezavantajul este că există o anumită intoleranţă din partea mea; nu vreau să ascult o idee pentru că ştiu deja că nu va funcţiona”.
Dilema asupra numirii unui director din interiorul sau din afara companiei este dezbătută de consultanţi de management din întreaga lume, iar fiecare trage propriile concluzii în legătură cu avantajele şi dezvanatajele angajării cuiva din interiorul companiei. Graças Foster ar putea fi compromisul perfect – ceea ce lui Joseph Bower de la Universitatea Harvard îi place să numească un „străin din interior”.
Pe măsură ce domna Graças Foster a crescut în cadrul companiei Petrobras, experienţele copilăriei sale i-au oferit de asemenea perspectiva unui străin – una pe care nu a uitat-o încă.
„M-am întors de mai multe ori”, rememorează aceasta, adăugând că violenţa din comunitatea în care trăia a crescut odată cu trecerea anilor. „Ultima dată când am mers acolo a fost cu doi ani în urmă, dar nici măcar nu m-am putut apropia de casă pentru că se afla într-o zonă de conflict”.
Ca parte a eforturilor traficanţilor de droguri de a revendica mahalalele din Rio, poliţia şi armata au lansat un atac în anul 2010 asupra Complexo do Alemão, cartierul în care se află şi Morro do Adeus. Au fost confiscate grenade, saci de cocaină şi aproximativ 36 de tone de marijuana.
„Mă întorc doar pentru că îmi este dor, chiar îmi este dor de acel loc”, spune Graças Foster. Pentru mulţi brazilieni care au copilărit în mahalale, sentimentul de aparteneţă la o comunitate este greu de găsit în altă parte în oraş. „Nu este tristeţe sau, dacă a fost, am uitat-o”, afirmă aceasta, alunecând în amintire, înainte de a reveni la realitatea biroului cu aer condiţionat. „Dar trecutul a trecut, nu?”
Se încarcă comentariile...
