CIA: luptă „talibană“ pentru inimile europenilor
0Agenţii CIA au pregătit o strategie de comunicare care să împiedice ţările europene să-şi retragă sprijinul pentru operaţiunile militare din Afganistan. Spoturi cu femei afgane, apeluri directe ale preşedintelui Obama: sunt doar câteva dintre elementele strategiei „publicitare“ a serviciilor secrete americane.
Relaţii publice sau nu, cert este că un proiect al strategiei CIA (Agenţia Centrală de Informaţii), pe care scrie „clasificat", a ajuns pe internet prin intermediul portalului WikiLeaks.
Citiţi şi:
Numărul doi al CIA, numit "bătrânul înţelept", demisionează după 30 de ani de spionaj
Acesta susţine că agenţii americani s-au alarmat în februarie, moment în care coaliţia la guvernare în Olanda s-a rupt tocmai din cauza disputei privind prelungirea misiunii în Afganistan. Strategia americană concepută de o aşa-numită „celulă roşie" a Agenţiei americane trebuie să prevină o eventuală situaţie similară în Franţa sau Germania, aliaţi importanţi ai Statelor Unite în misiunea ISAF din Afganistan.
Spoturi cu afgane
Ţinta strategiei de PR a CIA nu sunt guvernele, ci cetăţenii europeni, sensibili la moartea atâtor soldaţi pe frontul afgan. Planul de lobby în cazul francezilor, sensibili la frumos şi la drepturile omului, prevede mesaje ale femeilor afgane care povestesc despre viaţa lor lipsită de drepturi sub regimul taliban. Simpatia germanilor pentru operaţiunile militare în Afganistan va fi stimulată cu informaţii privind consecinţele unui eşec al misiunii ISAF în Afganistan.
Creşterea numărului de imigranţi, pericolul traficului de droguri, al răspândirii terorismului în inima Europei vor atinge cu siguranţă coarda sensibilă a nemţilor. Lobby-ul CIA va face apel şi la orgoliul germanilor, amintindu-le de reputaţia ţării lor în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Presa austriacă susţine că proiectul CIA este sută la sută autentic, însă Agenţia americană refuză să comenteze.
Summit pentru Afganistan
Dezvăluirile privind strategia secretă de PR concepută de „publicitarii" Agenţiei Centrale de Informaţii a apărut ieri, chiar înainte de summitul NATO de astăzi din Estonia. Este o reuniune dedicată operaţiunii militare din Afganistan, la care secretarul de stat american Hillary Clinton le va reaminti aliaţilor europeni că este nevoie să-şi suplimenteze trupele mai ales în regiunea Kandahar.
Întâmplător sau nu, informaţia vine pe fondul unor dispute pe scena politică a Germaniei privind menţinerea trupelor pe frontul din Afganistan. Discuţiile aprinse privind sensul misiunii din Orientul Mijlociu şi gradul de pregătire a soldaţilor germani pentru lupta cu talibanii au reizbucnit în urma decesului a şapte militari, doar în ultimele două săptămâni.
Tot astăzi, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, urmează să facă o declaraţie privind misunea din Afganistan. Potrivit unor surse citate de cotidianul „Die Welt" ea va reafirma sprijinul Berlinului pentru lupta contra talibanilor.
Dispute în Germania
Un lucru de altfel aşteptat după vizita de ieri , în Germania, a comandantului trupelor americane în Afganistan, generalul Stanely McChrystal.
Campania de PR a CIA ar prinde bine şi în Statele Unite, unde vocile contra misiunii în Afganistan, o prioritate a mandatului preşedintelui Barack Obama, se înmulţesc. Unul dintre motivele nemulţumirii americanilor sunt costurile războiului.
Nu doar reticenţa cetăţenilor de rând pune beţe în roate suplimentării trupelor în Afganistan dorite de administraţia americană, ci şi natura. Transferul în Afganistan a aproximativ 6.500 de militari ISAF, în principal americani, a fost amânat săptămâna aceasta din cauzaperturbării traficului aerian ca urmare a norului de cenuşă
vulcanică.
Nemţii, împotriva războiului
Peste 70 la sută din germani cer retragerea rapidă a trupelor din Afganistan. O arată un sondaj prezentat zilele trecute de postul de televiziune ARD. Potrivit documentului doar 26 de procente din germani, spre 37% toamna trecută, sunt de acord cu menţinerea efectivelor militare ale Germaniei în regiune.
Mai multă politică, mai puţin război
NATO a decis să lupte contra talibanilor din Afganistan cu unelte politice şi mai puţine arme. Alianţa va încerca să obţină sprijinul populaţiei pentru misiunea sa în regiune printr-o mai mare implicare în adunările tradiţionale ale şefilor afgani, numite „shura".
Mark Swidell, cel mai înalt reprezentant civil al NATO în Afganistan a declarat că eforturile aliaţilor se vor concentra pe îmbunătăţirea guvernării şi pe funcţionarea sistemului judiciar în districte. Dacă populaţia îşi va găsi dreptatea în justiţie, nu se va mai adresa tribunalelor talibanilor, a explicat oficialul NATO.
Swidell a precizat că în Kandahar, forţele afgane vor fi cele care desfăşoară operaţiuni punctuale , NATO renunţând la ofensivă militară masivă. Militarii americani organizează de mai multe luni de zile ample operaţiuni în sudul Afganistanului, rezultatele lor fiind deseori criticate.
Între suplimentare şi retragere
România îşi va suplimenta trupele din Afganistan cu peste 700 de soldaţi până în septembrie. Numărul militarilor români va creşte astfel de la 1.072, cât este în prezent , la 1.800. Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele României, Traian Băsescu după dineul de luna aceasta cu preşedintele SUA, Barack Obama, la Praga. 12 militari români şi-au pierdut viaţa şi alţi 49 au fost răniţi în Afganistan, de la începutul misiunii româneşti în regiune, în 2003.
În timp ce SUA îşi suplimentează trupele de la 87.000, în prezent, la 100.000 până în vară, Olanda şi Canada înceracă să-şi retragă soldaţii de pe frontul afgan sau să-i trimită în altfel de misiuni decât cele de luptă.