Ceaţa toxică din Beijing, considerată o „aerpocalipsă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zonă din apropierea Beijingului, sufocată de ceaţa toxică FOTO Reuters
Zonă din apropierea Beijingului, sufocată de ceaţa toxică FOTO Reuters

Subiectul de discuţie de pe buzele locuitorilor din Beijing a fost, în această săptămână, aerul poluat ce afectează capitala chineză şi care a primit denumiri extreme, precum „aermaghedon“ sau „aerpocalipsa“, potrivit BBC.

O combinaţie de emisii de cărbune, motorină murdară şi gaze industriale a provocat o ceaţă ce păstrează toxicitatea din aer la un nivel alarmant. În localitatea Shandong din sudul Beijingului vizibilitatea era, joi, de doar 50 de metri, iar în capitală s-au înregistrat peste 100 de accidente de maşină. Asta demonstrează că măsurile descrise de guvern ca fiind „dure“, pentru a îmbunătăţi situaţia, nu au fost suficiente.

Marţi, 103 fabrici au fost închise şi o treime dintre maşinile guvernului de stat au fost scoase din circulaţie, pentru a combate ceea ce a fost descris ca fiind cel mai critic moment al ceţii toxice începând din 1954. Dar până şi presa controlată de stat spune că măsurile dure luate de guvernul de la Beijing au fost ignorate de oficialii oraşului.

Deşi peste 800 de maşini aparţinând guvernului nu aveau voie să circule, directiva nu a fost respectată. În plus, câteva şantiere de construcţie care au primit aceleşi ordine de restricţie erau încă active miercuri, a raportat agenţia Xinhua.

O altă îngrijorare este legată şi de apropierea Anului Nou chinezesc, din simplul motiv că artificiile, care sunt extrem de poluante, reprezintă o componentă importantă a Festivalului de Primăvară.

„Artificiile au contribuit în mare măsură la poluarea aerului din Beijing, chiar şi la o jumătate de lună de la Festivalul de Primăvară din 2011“, spune Du Shaozhong, fostul director adjunct al Biroului din Beijing pentru Protecţia Mediului. Opt milioane de oameni discută deja, în mediul online, dacă artificiile ar trebui să fie interzise în acest an.

Poluarea din luna ianuarie a afectat nu doar Beijingul şi pe cei 20 de milioane de locuitori ai acestuia, ci şi alte 30 de oraşe mari. „Dezvoltarea rapidă a Chinei ne-a adus multe beneficii, dar şi probleme. Protejarea mediului ar trebui să ocupe o poziţie mai proeminentă în strategia de viitor a Chinei, chiar dacă acest lucru ar însemna o dezvoltare economică încetinită“, se arată în tabloidul chinez „Global Times“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite