„Rusiagate“ la Ministerul Apărării din Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul polonez al Apărării, Antoni Macierewicz, în inspecţie Foto: EPA
Ministrul polonez al Apărării, Antoni Macierewicz, în inspecţie Foto: EPA

Rusia încearcă de multă vreme să instaleze politicieni pro-Kremlin la cele mai înalte niveluri de putere din Europa Centrală şi de Est. Iar acum există indicii care sugerează că agenţia de informaţii a armatei ruse influenţează deja Ministerul Apărării din Polonia.

Cel puţin aşa susţine Slawomir Sierakowski, directorul Institutului pentru Studii Avansate din Varşovia şi fondator al mişcării Krytyka Polityczna (Critica Politică, în trad.).

Într-un editorial publicat pe platforma Project Syndicate, Sierakowski îşi începe argumentaţia pornind de la un eveniment ce a avut loc îm anul 2013, când la putere în Polonia se afla Platforma Civică (PO), o formaţiune care s-a aflat opt ani la guvernare, până la alegerile din 2015, care au fost câştigate de Partidul Lege şi Justiţie (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski. 

În ciuda faptului că a reuşit să facă faţă cu brio problemelor generate de criza financiară ce a început în 2008, PO a pierdut alegerile în contextul izbucnirii unui scandal care i-a afectat grav imaginea.

Mai precis, în 2013, Marek Falenta, un om de afaceri polonez, a angajat doi chelneri pentru a înregistra conversaţii private purtate într-un restaurant în care veneau des politicieni. Aceste înregistrări au alimentat un scandal care a dus la demisii în lanţ în rândul înalţilor responsabili guvernamentali ai PO. A demisionat atunci şi Radek Sikorski, preşedintele Seimului (camera inferioară a Parlamentului polonez), care era co-autor al unei iniţiative menite să consolideze rezistenţa anumitor ţări europene şi eurasiatice în faţa presiunii ruse.

Cu toate că şi politicieni din cadrul PiS frecventau localul respectiv, conversaţiile lor nu au ajuns în presă. Iar apoi s-a aflat că Falenta datora 26 de milioane de dolari unei firme ruse - Kuzbasskaia Toplivnaia Kompania, ce avea legături apropiate cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

În aceeaşi perioadă, scandaluri smilare au dus la înlăturarea de la putere a unor politicieni liberali în Ungaria şi Slovacia, care sunt conduse acum de cele mai proruse guverne din Uniunea Europeană, remarcă directorul Institutului pentru Studii Avansate din Varşovia.

Un ministru controversat

Iar când PiS a ajuns la putere, în 2015, politica externă a Poloniei şi cea de apărare au luat o întorsătură bizară, pornind cu numirea lui Antoni Macierewicz în fruntea Apărării, singurul politician PiS care acţionează independent, uneori chiar sfidându-l pe Kaczynski.

De când se află la putere, PiS a intrat în conflicte cu Franţa şi Germania, dar şi cu Comisia Europeană. În noiembrie 2015, a ordonat un raid la un centru de contrainformaţii afiliat NATO, ce avea ca scop detectarea acţiunilor serviciilor ruse.

Apoi, ministerul lui Macierewicz a anulat în mod neaşteptat un contract cu Franţa pentru achiziţionarea a 50 de elicoptere Caracal, iar la începutul acestui an, ministrul Apărării a înlocuit 90% din responsabilii în posturile de comandament din cadrul statului-major, formând o nouă forţă militară a cărei conducere e alcătuită din activişti pro-Kremlin şi critici ai NATO, adaugă Sierakowski. 

Recent, doi jurnalişti polonezi au făcut dezvăluiri privind legăturile suspecte pe care Macierewicz le-a avut în trecut cu diverse personaje, unele dintre acestea fiind cunoscute pentru conexiunile lor cu GRU (agenţia de informaţii a armatei ruse).

În plus, cel mai apropiat aliat pe care Macierewicz îl are în SUA este un fost senator american - Alfonse D’Amato - care l-a sprijinit pe Trump în campania din 2016. Firma lui D’Amato - Park Strategies - face lobby la Kremlin pentru doi producători americani de arme şi a oferit recent servicii Ministerului Apărării din Polonia, în contextul summitului NATO din 2016 de la Varşovia. 

Însă Macierewicz nu este singurul oficial PiS asupra căruia planează suspiciuni legate de legăturile cu Rusia. Potrivit „The Guardian“, Bartosz Kownacki, secretar de stat în Ministerul Apărării, a fost membru al unui grup de observatori internaţionali pentru alegerile din 2012 din Rusia şi a fost însoţit în călătorie de un fondator al unui centru polonez de reflecţie, Mateusz Piskorski, care se află în prezent după gratii în Polonia, fiind acuzat de spionaj în favoarea Moscovei. 

Slawomir Sierakowski notează că este în interesul lui Putin să provoace zâzanie în Occident, mai ales în cadrul UE, iar guvernul polonez pare să fie un bun catalizator pentru procesul de dezintegrare a blocului comunitar. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite