Lui Nicolas Sarkozy i-a fost pusă brățara electronică la picior. Fostul președinte al Franței trebuie să o poarte timp de un an
0Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy este condamnat să poarte brăţară electronică de monitorizare timp de un an, ca urmare a verdictului dosarului de corupţie şi trafic de influenţă.
Brățara i-a fost instalată la gleznă vineri după-amiază, la domiciliu, a precizat vineri parchetul din Paris, potrivit Agerpres.
Nicolas Sarkozy fusese convocat la un tribunal din Paris pe 28 ianuarie de un judecător pentru stabilirea termenilor acestei măsuri. În urma convocării, judecătorul a fixat începutul executării pedepsei în ziua de 7 februarie, a indicat vineri o sursă apropiată dosarului.
Fostul preşedinte nu va mai putea de acum înainte să iasă din locuinţa sa decât la anumite ore, stabilite într-o discuţie cu judecătorul săptămâna trecută.
„Procedura îşi urmează cursul, nu am niciun comentariu de făcut”, a reacţionat pentru AFP avocata lui Sarkozy, Jacqueline Laffont.
Pe 18 decembrie, Curtea de Casaţie a Franţei a respins recursul lui Sakorzy în acest dosar de corupţie şi trafic de influenţă, făcând astfel definitivă condamnarea lui la un an de monitorizare cu ajutorul unei brăţări electronice.
Fostul președinte a fost condamnat în primă instanță pe 1 martie 2021, apoi în apel pe 17 mai 2023. De asemenea, acestuia i-a fost interzis să fie ales timp de trei ani.
De fiecare dată, fostul preşedinte a fost găsit vinovat că a încheiat în 2014, împreună cu avocatul său de atunci, Thierry Herzog, un "pact de corupţie" cu Gilbert Azibert, înalt magistrat la Curtea de Casaţie, în schimbul unui post onorific în Monaco.
Scopul era ca Azibert să transmită informaţii şi să încerce să influenţeze în cazul unui recurs formulat de Sarkozy în afacerea Bettencourt, de donaţii acordate partidului de dreapta UMP de către moştenitoarea grupului L'Oréal, Liliane Bettencourt (decedată în 2017), şi în care justiţia a abandonat între timp urmărirea penală.
În ianuarie, a început un alt proces în care este implicat Sarkozy, după ce a fost descoperit că ar fi primit milioane de euro de la regimul fostului dictator libian Muammar Gaddafi pentru finanțarea campaniei.
Sarkozy, care a fost președinte între 2007 și 2012, a negat orice infracțiune în acest caz.