Limbajul gesturilor, la Paris
0"www.cestsoparis.com" orice turist poate să afle, de pildă, cum îţi răspunde un parizian necunoscut la o întrebare: ridică din umeri, se uită mirat şi, eventual, îşi impinge buza
"www.cestsoparis.com" orice turist poate să afle, de pildă, cum îţi răspunde un parizian necunoscut la o întrebare: ridică din umeri, se uită mirat şi, eventual, îşi impinge buza inferioară înainte, mărind puţin ochii a uimire. Toate aceste gesturi vor să-ţi arate că ai fost auzit, că întrebarea e clară, dar un răspuns verbal n-are rost să aştepţi. Când un francez spune brusc "Bof", asta înseamnă că neagă fără drept de apel tot ce ai spus tu până atunci. Uneori, dacă e în toane bune, un parizian va spune "Camembert", ceea ce ar putea fi un echivalent francez pentru românescul "brânză!", adică un semn de dispreţ faţă de tot ce s-a afirmat. Dacă un francez uneşte arătătorul şi degetul mare de la mâna dreaptă, iar apoi se uită fix în ochii tăi e cazul să taci imediat. Dacă ridică din amândoi umerii înseamnă că nu-i pasă ce vei alege tu, deci poţi să faci cum vrei. Când neagă dând din cap, n-are rost să mai insişti, iar dacă ridică palma dreaptă în faţa ta trebuie să-i acorzi prioritate. Cel mai important avertisment se referă la folosirea gesturilor ample, în timp ce adresarea verbală se face într-o altă limbă decât franceza. Când un turist procedează astfel, un parizian obişnuit va răspunde printr-o înjurătură, pentru că astfel de mişcări ale mâinilor sunt considerate jignitoare. (Sabina Tudor)























































