Cum arată viitorul Uniunii Europene?

0
0
Caricaturi ale Angelei Merkel și Nicolas Sarkozy purtate de participanții la un carnaval în Portugalia.
Caricaturi ale Angelei Merkel și Nicolas Sarkozy purtate de participanții la un carnaval în Portugalia.

Statele membre rămân laolaltă, dar Uniunea se recalibrează în jurul eurozonei. În interior va fi mai multă integrare, dar la nivel interguvernamental. Ceilalţi trebuie să respecte deciziile marilor puteri europene.

Articol apărut în FP România, nr. 26

Nu cred în posibilitatea unui război ca rezultat natural al nici unei crize a UE. Ministrul polonez se temea că o eventuală dezintegrare a eurozonei va genera un moment de instabilitate foarte greu de controlat. Din această perspectivă metafora plastică folosită de ministrul polonez nu trimite la ideea unei frici clasice de război, în care o ţară europeană atacă altă ţara europeană. Este mai degrabă teama de exportul de instabilitate, de percepţiile false care pot fi induse de consecinţele asociate eşecului managementului crizei actuale, de eventualele fluxuri de imigranţi. Pentru mine, acest scenariu al războiului este mai degrabă unul retoric. E drept că una dintre ambiţiile fondatoare ale integrării europene a fost aceea de a face războiul imposibil în Europa. Pe acest fond, unii dintre politicienii au început să se teamă că pacea este percepută ca un dat natural, de către cetăţenii europeni. Aşa că au dorit injectarea unei doze de insecuritate pentru că oamenii să fie forţaţi să-şi imagineze o Europă mai puţin paşnică.

Sunt două posibilităţi atunci când se discută despre criza euro. Pe de o parte avem cazul extrem în care euro nu va mai exista, pe de altă parte este posibilitatea unei contractări a eurozonei prin ieşirea anumitor state din zona euro. Această a doua opţiune va avea consecinţe radicale. Pentru că în esenţa sa euro este un proiect politic. Euro a fost creat în speranţa că va avea propria sa dinamică, devenind un motor al integrării politice pentru statele membre. De observat, moneda europeană şi eurozona au fost construite în aşa fel încât nimeni să nu o poată părăsi. Iar acest lucru nu a fost accidental. Ideea a fost să forţeze statele membre să rămână laolaltă.

În opinia mea, o criză majoră a Uniunii Europene se poate imagina sub forma a trei scenarii:

•    Primul este atunci când puterile majore, precum Germania şi Franţa, decid că euro nu mai este în interesul lor. Dacă statele mici chiar decid să-şi renaţionalizeze politicile de apărare şi politică externă, efectul nu va fi unul major, pentru că oricum ele nu au o influenţă prea mare. Dar dacă Germania decide să-şi renaţionalizeze politica sa externă, atunci vorbim de o Europă cu totul diferită.

•    Al doilea scenariu prin care criza poate avea consecinţe serioase este dacă vom avea o încercare eşuată de reformare a eurozonei. Acest eşec ar putea genera efecte cu totul impredictibile. Dacă ne uităm la modul în care au eşuat alte proiecte europene, cum ar fi colapsul Uniunii Sovietice şi al Iugoslaviei, vom vedea că dezintegrarea lor nu s-a produs pentru că am avut tabere pro integrare vs. tabere pro-dezintegrare. Colapsul s-a produs din cauza unei anumite dinamici pe care dezintegrarea a iniţiat-o şi pe care nimeni nu a putut să o gestioneze sau să o prevină. Ceea ce pare la un moment dat de negândit nu este în mod necesar şi imposibil. De aceea fragmentarea Europei este un pericol real. De obicei astfel de proiecte se aprind la periferie, dar se dezintegrează de la centru - după cum soarta Uniunii Sovietice a fost decisă de Rusia, acum soarta UE se află în mâinile Germaniei.

•    În al treilea rând, chiar dacă actuala criză va fi depăşită şi eurozona nu va colapsa, este cert că Europa de dinainte de criză, Europa anului 2007-2008 nu mai există. După criză, Europa nu poate rămâne în forma şi mărimea pe care o cunoaştem astăzi. Automat, rezultatul unei consolidări de succes a eurozonei va fi o Europă cu mai multe viteze. Vom vedea, desigur, o accelerare a integrării, cu reguli de fier şi bazată pe „disciplina protestantă”, dar în rama oferită de eurozonă. Cât despre statele rămase în afară, şi acestea vor trebui să se reajusteze noului context. Iar acest lucru este din start o problemă, pentru că, deşi formal statele outsidere nu se află tehnic în eurozonă, totuşi, se află informal, pentru că băncile din aceste state provin din eurozonă. Sunt „outside”, pentru că se afla în afara procesului decizional, dar şi „inside”, pentru că sunt ombilical ataşate eurozonei. Efectul va fi o reamenajare instituţională profundă a Uniunii. Se va schimba ponderea şi rolul Comisiei Europene. În loc de vechiul vis al federalizării, o Europă cu două viteze înseamnă mai multă integrare în eurozonă, dar la nivel interguvernamental. Cei care se vor afla la butoane vor fi marile puteri, precum Germania şi Franţa. Pârghiile Comisiei de a influenţa actorii predominanţi se vor diminua, revenindu-i rolul marginal de a asigura o legătură între eurozonă şi statele rămase în afară. Şi Parlamentul European va ieşi slăbit. Eurozona nu va fi condusă de Parlamentul European.

Ivan Krastev este preşedintele Centrului de Strategii Liberale din Sofia.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite