Coaliţie anti-austeritate în Grecia. Syriza şi Grecii Independenţi se îndreaptă spre un acord pentru a forma Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panos Kammenos, liderul partidului Grecii Independenţi şi Alexis Tsipras, şeful Syriza
Panos Kammenos, liderul partidului Grecii Independenţi şi Alexis Tsipras, şeful Syriza

Stânga radicală Syriza, câştigătoare a alegerilor legislative desfăşurate duminică în Grecia, şi partidul Grecii Independenţi care, la fel ca Syriza, se opune unui acord de asistenţă internaţională din partea UE şi a FMI, au convenit luni să guverneze împreună, transmite AFP. Anunţul a fost făcut de Panos Kammenos, preşedintele acestei mici formaţiuni Grecii Independenţi.

"Vom acorda un vot de încredere noului premier Alexis Tsipras", a afirmat Panos Kammenos, la încheierea unei întâlniri la sediul Syriza cu liderul partidului, care a obţinut 149 de mandate din totalul de 300 ale Parlamentului, având nevoie doar de două pentru a deţine majoritatea absolută. 

Conform rezultatelor aproape definitive ale alegerilor legislative de duminică, Grecii Independenţi au obţinut 4,75 la sută din voturi şi vor avea 13 mandate, fiind a şasea forţă din Parlament.

Potrivit unei surse din cadrul Syriza, care a solicitat anonimatul, cele două partide "se vor alia pentru a asigura majoritatea în Parlament şi a forma un Guvern".

Preşedintele Syriza, Alexis Tsipras, va fi desemnat oficial premier, astăzi după-amiază, de către preşedintele Republicii Elene, Carolos Papoulias, a anunţat Preşedinţia într-un comunicat.

 

Cine sunt „Grecii Independenţi“ 

Partidul a fost înfiinţat în plină criză, de Panos Kammenos, 49 de ani, un disident din Noua Democraţie a actualului premier conservator, Antonis Samaras.

În decembrie, acest partid a ajutat obiectiv Syriza să obţină alegerile parlamentare anticipate care l-au adus duminică la putere, abţinându-se să voteze pentru candidatul la preşedinţia ţării prezentat de Samaras.Acest blocaj a antrenat dizolvarea parlamentului de la Atena.

Publicitatea de campanie a formaţiunii ANEL îl arăta pe Kammenos într-un magazin de modelism, dând sfaturi unui băieţel cu numele de Alexis cum să se joace trenuleţul său electric.

De asemenea, Kammenos a acuzat în timpul campaniei că persoane apropiate guvernului Samaras au încercat să mituiască doi dintre deputaţii săi pentru a-i convinge să voteze în favoarea candidatului la preşedinţie. 

După numărarea a peste 99% dintre voturile exprimate, Syriza a obţinut 36,3% din sufragii, cu 8,5% mai multe decât partidul Noua Democraţie (al premierului Antonis Samaras), şi ar urma să deţină 149 (cu două mai puţine decât majoritatea absolută) din cele 300 de locuri în parlamentul de la Atena.

Tsipras promite să coopereze cu liderii din zona euro

În discursul său după anunţarea victoriei formaţiunii Syriza, Alexis Tsipras a promis să coopereze cu liderii ţărilor din zona euro pentru „o soluţie corectă şi reciproc avantajoasă“, dar a precizat că mai presus de orice vor fi cetăţenii greci. „Principala noastră prioritate este ca ţara şi poporul nostru să îşi recapete demnitatea pierdută“, a explicat liderul Syriza. 

 Tsipras, a declarat duminică seară că "poporul grec a scris istorie" şi "lasă austeritatea în urma lui" după ce a oferit formaţiunii sale victoria în alegerile parlamentare, transmite AFP. 

"Este un semn important pentru Europa care se schimbă", a adăugat Alexis Tsipras în faţa miilor de persoane adunate în faţa Universităţii din Atena. "Verdictul poporului grec înseamnă sfârşitul troicii", structura de supervizare a economiei elene, condusă de UE, BCE şi FMI, şi care s-a angajat din 2010 să îi împrumute aproximativ 240 de miliarde de euro în schimbul unui sever program de austeritate.

În plus, el a anunţat că vrea "să negocieze" cu finanţatorii internaţionali ai ţării o "nouă soluţie viabilă care să fie benefică pentru toţi".

"Noul guvern va fi pregătit să colaboreze şi să negocieze pentru prima dată cu partenerii noştri o soluţie justă, viabilă, durabilă, care să fie benefică pentru toţi", a declarat Alexis Tsipras. El a mai afirmat că nu va exista nicio "confruntare" şi că Grecia "va decepţiona toate Casandrele din interiorul şi exteriorul ţării" care mizează pe un eşec. 

UE se pregăteşte să coabiteze cu Tsipras

 În Europa reacţiile după alegerile din Grecia sunt diferite de la o ţară la altă. Unii se bucură de o epocă nouă, alţii sunt neliniştiţi.  David Cameron, premierul britanic,  de exemplu, face parte dintre cei din urmă. «Alegerile din Grecia, spune el, vor accentua incertitudinea economică în toată Europa. De aceea Marea Britanie trebuie să îşi continue politica sa, şi anume garantarea securităţii interne» 

Preşedintele Francez, Francois Hollande, l-a felicitat pe liderul Syriza, Alexis Tsipras, a amintit despre prietenia dintre Paris şi Atena şi şi-a reafirmat dorinţa de a continua colaborarea strânsă între cele două ţări, in slujba creşterii şi stabilităţii în zona euro. 
 

 Cancelarul german, Angela Merkel, se aşteaptă ca noul Guvern grec să respecte angajamentele pe care şi le-a asumat ţara, a declarat luni un purtător de cuvânt, după victoria, în Grecia, a partidului radical de stânga Syriza, relatează AFP. 

La stânga e bucurie. Pentru Antonio Costa, secretarul general al Partidului Socialist portughez, victoria Syriza «marchează o schimbare în Europa, semnalul că trebuie o altă politică». Acelaşi ton şi la şeful partidului anti liberal spaniol, Podemos.  

Pablo Iglesias  spune că după aceste alegeri « grecii vor avea un adevărat şef al guvernului şi nu doar un delegat al cancelarului German Angela Merkel ». Să notăm şi reacţia lui Victor Ponta, într-un mesaj pe Twitter : « Victorie categorică pentru Syriza !  Morală/lecţie pentru noi  - contează economia, joburi, social, siguranţă (speranţa) pentru viaţă de zi cu zi».  Nu îţi dai seama însă  ştii dacă premierul de la Bucuresti se bucură sau nu de această victorie. 

 Uniunea Europeană, confruntată cu victoria categorică a partidului stângii radicale Syriza în Grecia, va trebui să se acomodeze cu Alexis Tsipras şi să aleagă între confruntare şi concesii dificil de acceptat pentru unele ţări, precum Germania, relatează AFP. 

Alexis Tsipras cere o restructurare a datoriei, care reprezintă 177 la sută din PIB. Partenerii săi nu au în vedere decât o relaxare şi aceasta în condiţiile continuării reformelor.

Primele semnale vor fi transmise încă de luni, cu ocazia reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro la Bruxelles, pe tema viitorului programului de ajutor financiar de care beneficiază Atena. Prevăzută cu mult înainte, ea coincide cu noile circumstanţe din Grecia. Aceasta va fi precedată de o sesiune de lucru între preşedinţii Consiliului European, Donald Tusk, Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem.

Victoria Syriza a surprins prin amploarea sa, dar ea nu ia prin surprindere şi partenerii Greciei. "Nu vom scăpa de o renegociere, întrebarea este care va fi subiectul ei: termenele limită, valoarea sau amândouă", a mărturisit duminică o sursă europeană la Bruxelles. "În ceea ce priveşte valoarea va fi cel mai dificil".

Poziţia Germanie va fi determinantă. Victoria lui Tsipras "subminează politica actuală organizată după principii germane", a subliniat duminică Julian Rappold, de la Institutul german de politică externă. "Calea prezentată de Merkel ca fiind fără alternativă ar putea fi pusă sub semnul întrebării".

Partenerii Greciei sunt pregătiţi să ofere un termen noului Guvern grec înainte de a putea negocia în linişte planul său de ajutor, a asigurat ministrul francez de Finanţe, Michel Sapin. O extindere cu şase luni a programului actual, deja prelungit în decembrie până la sfârşitul lui februarie, este avută în vedere ca prim răspuns, a declarat sursa citată.

Dar timpul presează. "Este Grecia capabilă, până la sfârşitul lui martie, să îşi plătească funcţionarii?", a adăugat el.

"Trebuie să vedem propunerile pe care le va face Tsipras", a declarat ministrul italian al Afacerilor Europene, Sandro Gozi. 

Dar în spatele retoricii, există faptele. Atena trăieşte din 2010 sub perfuzia creditorilor internaţionali, care au promis să îi împrumute 240 de miliarde de euro în schimbul unei austerităţi drastice. 

Sunt aşteptate momente tensionate între Bruxelles şi Atena în următoarele săptămâni, apreciază un funcţionar european de rang înalt.

Între Merkel şi Syriza, "va avea loc o partidă de poker intensă", anticipează Julian Rappold. "În prezent, pentru Guvernul german o ştergere a datoriei nu este negociabilă", subliniază el. "Dar trebuie să existe o concesie" din partea Berlinului. "Nu vrem să fim cei care împing Grecia în prăpastie", explică el. 

Economistul Paul De Grauwe avertizează: refuzul de relaxare a condiţiilor va fi o eroare pentru că acest lucru "va condamna Grecia la mulţi ani dificili şi va încuraja mişcările politice extremiste", ceea ce va "perturba puternic zona euro în ansamblu". 

Washingtonul se aşteaptă la o cooperare "strânsă" cu noul Guvern grec

 Casa Albă a anunţat luni că se aşteaptă la o cooperare "strânsă" cu noul Guvern grec, în urma victoriei partidului radical de stânga Syriza la alegerile legislative de duminică, relatează AFP.

"Felicităm Grecia pentru buna desfăşurare a alegerilor legislative", a declarat Mark Stroh, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională, cabinetul de politică externă al preşedintelui Barack Obama, aflat în prezent într-o vizită în India.

"Sperăm să cooperăm strâns cu noul Guvern", a adăugat el.

Vladimir Putin l-a felicitat pe Tsipras 

Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat luni pe liderul partidului de stânga Syriza, Alexis Tsipras, adversar al politicilor de austeritate desfăşurate în Europa, pentru victoria obţinută la alegerile legislative din Grecia, a anunţat Kremlinul, citat de AFP. 

"Şeful statului rus s-a declarat sigur că Rusia şi Grecia vor continua să îşi consolideze cooperarea tradiţional constructivă în toate domeniile şi vor putea coopera în mod eficient pentru a rezolva problemele actuale din Europa şi din lume", a precizat Kremlinul într-un comunicat.

Putin i-a "urat lui Tsipras succes" în noile sale responsabilităţi, subliniind că victoria partidului său are loc într-un moment "deloc uşor" pentru Grecia.

Euro a coborât la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar

Euro a coborât luni la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, în condiţiile în care partidul anti-austeritate Syriza a câştigat alegerile parlamentare din Grecia, ceea ce deschide calea unei posibile confruntări dintre Grecia şi instituţiile internaţionale, relatează Bloomberg.

Moneda europeană se tranzacţiona la 1,1203 dolari pe unitate la 7:22 la Londra (9:22 ora României), după ce a coborât până la 1,1098 dolari pe unitate, consemnând cel mai jos nivel din luna septembrie 2003 până în prezent.

Principalele acţiuni europene au deschis tranzacţiile de luni în coborâre, după cea mai bună performanţă săptămânală din decembrie 2011 până în prezent, după ce partidul ostil politicii de austeritate Syriza a câştigat alegerile parlamentare din Grecia, relatează Bloomberg.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite