Ziua în care românul a rămas sărac lipit

În martie 1945, guvernul comunist a hotărât ca moşierii să fie deposedaţi de terenuri, bunuri sau imobile. Totul pentru un singur ţel: colectivizarea, începută oficial în 1949 . Exproprierea a început cu chiaburii şi s-a încheiat cu ţăranii de rând. După 66 de ani, supravieţuitorii din Bărăgan îşi amintesc ca ieri suferinţa îndurată atunci.

Imediat după ce sovieticii au ocupat România, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost instaurat regimul comunist condus de Petru Groza. Una dintre primele decizii luate de noua conducere „roşie" a fost îndreptată împotriva moşierilor, cărora le-au fost confiscate averile, prin Legea reformei agrare, adoptată în martie 1945. Secera şi ciocanul au tăiat adânc mai întâi în Bărăgan, „grânarul României".

Citiţi şi:

Naţionalizarea, „un bun al poporului" ascuns de urechile acestuia
Deportarea şi începuturile „democraţiei colhoznice"

Conacele boiereşti au fost transformate în crescătorii de pui, grajduri sau magazii. Ţăranul din Ialomiţa, judeţ ce cuprindea pe atunci toată zona Bărăganului, inclusiv judeţul Călăraşi de astăzi, a rămas fără pământuri, utilaje agricole, animalele din bătătură, chiar şi fără haine. 

„A fost începutul unei pagini negre în istoria României contemporane. Bieţii oameni au fost deposedaţi de tot ce aveau mai de preţ: pământul. În acele zile, strigătul ţărănimii de la 1907, «Noi vrem pământ!», a dispărut din vocabularul limbii române", a explicat istoricul Răzvan Ciucă, directorul Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia. Nu doar marii moşieri au rămas fără avere, ci şi amărâţii care aveau doar un petic de pământ.
 
„Teroarea roşie"

Au trecut 66 de ani de atunci, dar bătrânii satelor din Bărăgan îşi amintesc de acea zi ca şi cum ar fi fost ieri. Marin Costache (83 de ani) din Bucu, judeţul Ialomiţa, a povestit: „Pe noi ne-au pârât vecinii că eram chiaburi. Ne-au luat animalele din bătătură, caii, vacile, tot. Taica a fost luat la Miliţie şi, ca să ne scape pe noi, a dat tot. Asta a fost în '45. În '46 a venit seceta, în '47 foametea şi în '49 colectivizarea a pus capac". Şi Gheorghe Bejgu, din comuna ialomiţeană Munteni Buzău, a rămas atunci fără pământ şi fără animalele din gospodărie.

Localnici avuţi din satul Perieţi, anul 1939

„Într-o zi, m-am trezit cu o echipă de oameni de la partid că au intrat în curte şi mi-au zis că cele patru hectare de pământ vor fi băgate în colectiv. În acea zi, mi-au luat şi vaca. Nu am avut ce să fac... Nimeni nu a avut ce face, ne-au luat tot", a povestit pensionarul, fost CFR-ist.
Bătrânul îşi mai aminteşte că naşul său, care a refuzat să predea cele 10 hectare de teren şi animalele din curte, a fost „săltat" de comunişti şi dus cu forţa la Primărie. „L-au legat şi voiau să-l ducă la primărie, să-l oblige să renunţe la pământ. Am înţeles că l-au bătut şi, într-un final, a renunţat la terenuri şi la animale. L-au lăsat doar cu găinile în curte", şi-a mai amintit Gheorghe Bejgu.

Duşi la Miliţie

Aratul pământului, înainte de colectivizare

De la un capăt al altuia al Bărăganului, echipele partidului, conduse de Comisia Judeţeană a Exploataţiilor Agricole, au trecut toate bunurile ţăranilor în proprietatea statului. „Am avut vecini din sat care s-au împotrivit şi i-au luat la Miliţie. I-au ţinut acolo câteva luni, au fost tare chinuiţi.

Când au venit acasă se ţineau de gard ca să meargă, erau bătuţi, nemâncaţi. Vai de mama lor!", a mai adăugat bătrânul.
Ilie Nistor (87 de ani), din comuna ialomiţeană Jilavele, îşi aminteşte clar ziua în care a rămas fără avuţie. „Aveam şase pogoane de pământ. Până într-o dimineaţă, când m-am trezit că îmi intră în curte nişte băieţi în haine de piele, care mi-au pus o hârtie în faţă, pe care scria că renunţ la pământ. Am semnat, ce era să fac? Mi-au luat şi calul şi căruţa. Off, tată... Am trăit vremuri grele atunci. În '47 a fost foamete, ne luaseră şi pământurile... A fost vai şi amar de noi, dar ne-a ţinut Dumnezeu în picioare", şi-a amintit bătrânul zâmbind amar.

Datele Direcţiei de Arhivă Călăraşi arată că în anul 1945, în toată zona Bărăganului, regimul comunist a confiscat 467 de conace, 771 de case, 28.050 de hectare de teren arabil, 300 de hectare de vii, 268,05 hectare de livezi, 1.315 de hectare de păduri, 266,5 hectare de bălţi, peste 32.000 de animale, 788 de atelaje agricole cu tracţiune mecanică sau animală şi peste 2.200 de tone de cereale.

„Lucrători legumicoli“ pe terenurile CAP-urilor din Bărăgan

Printre capodoperele arhitecturale din Ialomiţa confiscate de comunişti se numără conacul boierului Constantin Bolomey, aflat la cinci kilometri de Slobozia, ferma-model de la Perieţi, conacul de la Maia-Catargi, casa compozitorului Ionel Perlea, din comuna Ograda, sau conacul Hagianoff de la Manasia. Acestea au fost transformate în crescătorii de pui, magazii, grajduri sau pur şi simplu au fost lăsate în paragină.

În „Istoria totalitarismului", Nicolae Ţiripan, actualul director al Arhivelor Călăraşi, povesteşte cât de departe a mers exproprierea ţăranilor. Oamenilor le-au fost confiscate atunci chiar şi obiecte fără valoare, din orgoliul celor desemnaţi să se ocupe de exproprieri sau din dorinţa de a ieşi în evidenţă. Un proces- verbal încheiat la 15 octombrie 1949 arată că lui Gogu Sumbascu, din Călăraşi, i-au fost înapoiate îmbrăcămintea, lenjeria de corp şi de pat, confiscate greşit.

"Într-o zi, oamenii de la partid mi-au zis că cele patru hectare de pământ vor fi băgate în colectiv. În acea zi, mi-au luat şi vaca.''
Gheorghe Bejgu
Munteni-Buzău, Ialomiţa

„Educarea" ţăranilor, făcută prin presă

Presa de partid a vremii scria despre rolul pe care-l aveau organizaţiile comuniste în punerea în aplicare a  reformei agrare, prin care ţăranilor le erau confiscate pământurile. „Aveau obligaţia de a educa pe ţăranii muncitori în spiritul luptei de clasă necruţătoare şi al vigilenţei neobosite împotriva chiaburimii, demascând neîncetat chipul hidos al chiaburului, viclenia şi atitudinea lui de duşman de moarte al intereselor ţărănimii muncitoare", după cum scria „Scînteia", la 25 martie 1949.

Un nou haos, după Revoluţie

În scrierile acelor vremuri, cei care deţineau pământ erau văzuţi ca duşmani ai clasei muncitoare: „Moşierii expropriaţi sunt şi nu pot fi decât cei mai îndârjiţi şi înrăiţi duşmani ai celor care muncesc. Ei au sabotat toate măsurile luate de guvern în sprijinul ţărănimii muncitoare, semănând panică, neîncredere şi duşmănie împotriva puterii de stat a oamenilor muncii", a mai consemnat Nicolae Ţiripan în „Istoria totalitarismului". Haosul exproprierii ţăranilor a durat aproape trei ani, în 1948 fiind confiscate ultimele terenuri din Bărăgan. Şi povestea a fost reluată după Revoluţia din 1989, când a început

Haosul desfiinţării

CAP-urilor din întreaga ţară. Din dorinţa de a-şi recupera bunurile ce le-au aparţinut odinioară, ţăranii sau mai degrabă urmaşii celor expropriaţi le-au prădat. Au furat inclusiv jgheaburile, ţigla de pe acoperiş şi geamurile. În câţiva ani, pe ruinele fostelor magazii sau grajduri comuniste au crescut ciulinii Bărăganului.

Într-un fost magazin de mobilă din Slobozia a fost înfiinţat în 1990 Muzeul Naţional al Agriculturii, unic în România, la iniţiativa istoricului Răzvan Ciucă, actualul director al instituţiei.

De-a lungul anilor, în patrimoniul muzeului au fost adunate piese-unicat, multe donate, cum ar fi biserica de lemn „Poiana" - monument istoric şi de arhitectură de la 1737, colecţia de maşini şi utilaje agricole de epocă, trăsura cu care Nicolae Iorga se plimba la Siliştea Sibiului sau stâlpii unei casei ţărăneşti sculptaţi de Constantin Brâncuşi.
Muzeul adăposteşte şi colecţii de fotografie şi filme documentare, diapozitive şi documente de epocă. Expoziţiile pot fi vizitate zilnic, între orele 8.00 - 17.00. Intrarea costă 3,5 lei. Anul trecut, peste 30.000 de vizitatori au trecut pragul Muzeului Naţional al Agriculturii.

Istoria Colectivizării

- 23 martie 1945 - A fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 187 pentru înfăptuirea reformei agrare. Chiaburii rămân fără averi.
- iulie 1945 - Ţăranii încep să predea statului cote din recolte
- martie 1949 - Este făcut public planul de colectivizare, până atunci ţinut secret
- iulie 1949 - Sunt înfiinţate primele GAC-uri (Gospodării Agricole Colective)
- noiembrie 1957 - Constanţa e declarată „prima regiune complet colectivizată"
- aprilie 1962 - Gheorghe Gheorghiu-Dej anunţă că s-a încheiat colectivizarea
- 1965 - GAC-urile s-au transformat in Cooperative Agricole de Producţie (CAP)
- 1991 - CAP-urile sunt desfiinţate


Jaful de la  moşia Perieţi

Aureliu Popescu

În perioada interbelică, ferma de la Perieţi a moşierului Aureliu Popescu (foto) producea aproape jumătate din necesarul de seminţe de legume din România. În anii de glorie ai domeniului, acolo se organizau studii de cercetare, precum şi experimente pentru diferite soiuri de legume, ferma fiind un reper important al lumii agrare a României interbelice. În 1946, ferma a fost confiscată de guvernul comunist şi transformată în CAP. Avea pe atunci în patrimoniu zeci de utilaje agricole de ultimă generaţie, fabricate în Germania. Pe lângă aceste utilaje, comuniştii au confiscat şi peste 500 de cai, boi de prăsilă sau rentă, porci sau oi, toate din cele mai bune rase.

„Proprietarul, Aureliu Popescu, nu a fost iertat nici măcar de confiscarea cratiţelor, a ceaunelor, a saltelelor de paie sau a feţelor de pernă, pentru ca, în urma unor procese  aberante, să fie condamnat, apoi, la ani grei de detenţie", a mai povestit Răzvan Ciucă, directorul Muzeului Naţional al Agriculturii.

În 1949, Aureliu Popescu a fost arestat şi închis pentru trei ani, fiind acuzat de săvârşirea unor crime de război. Imediat după Revoluţie, Ileana Stoianovici, fiica sa vitregă, a fost repusă în drepturi asupra fermei de la Perieţi. În 2005, ea a donat moşia Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia.