Negativism, sabotare, opoziţie, furie: Ce înseamnă să ai un comportament pasiv-agresiv
0
Să fii pasiv agresiv este sinteza ambivalentă dintre cele două stări expuse în denumire. Pasivitatea ar însemna lipsa reacţiei, iar agresivitatea este o abordare toxică. Asertivitatea este calea sănătoasă, dar deseori nu ştim să o folosim. Un comportament pasiv-agresiv este unul de nesupunere, încărcat cu furie, fără o abordare directă, deschisă a problemei.
Ce înseamnă să fii pasiv-agresiv
Termenul de pasiv-agresiv a apărut în timpul celui de-al doilea război mondial şi a fost introdus în literatura de specialitate de către psihiatrul american William Menninger.
Acesta a observat că anumiţi soldaţi refuzau să asculte ordinele însă nu se manifestau prin cuvinte sau furie ci afişau comportamente pasive pentru a transmite mesaje de amânare, demotivare sau ineficienţa. Era un fel de nesupunere mascată.
Comportamentul pasiv-agresiv este acel mecanism de apărare parţial conştient prin care o persoană îşi exprimă furia sau nemulţumirea într-un mod indirect.
Toate lumea se poate comporta pasiv-agresiv câteodată. Dar când acest lucru devine o obişnuinţă, se transformă într-o problemă pentru sine şi pentru cei din jur.
Iniţial comportamentul pasiv-agresiv era încadrat de către specialişti la tulburări de personalitate (DSM III, 1987) fiind caracteristic persoanelor care manifestau permanent o rezistenţă pasivă la orice solicitare socială sau profesională, find opoziţionişti, negativişti şi chiar sabotori mascaţi.
Apărea în capitolul dedicat „tulburărilor de personalitate fără altă specificaţie”. În 1994 A.P.A. ( American Psychiatric Association) a renunţat să mai includă pasiv-agresivul pe lista tulburărilor de personalitate datorită invalidării unor studii.
Totuşi, Inventarul Clinic Multiaxial Millon (MCMI-III), menţine pasiv-agresivul (negativist) în categoria tiparelor severe de personalitate, caracterizând aceste persoane prin incapacitatea de a rezolva conflicte, experimentând certuri şi decepţii interminabile, oscilând între respect şi sfidare, supunere şi opoziţionism agresiv, furie şi încăpăţânare ce se îmbină cu perioade de culpabilizare şi ruşine.
Cum se explică un astfel de comportament?
Furia, frustrarea şi nemulţumirea sunt emoţii normale pentru fiecare individ.
Pasiv-agresivii adesea fie au crescut în familii în care era prezent un astfel de comportament, fie în copilărie nu au avut ocazia ori dreptul să îşi exprime în mod direct aceste emoţii.
Ajunşi adulţi, ei continuă să se comporte precum în copilărie pentru că au observat că astfel reuşesc să obţină de la ceilalţi ce-şi doresc.
Frecvent ostilitatea refulată îmbracă forma unui comportament pasiv-agresiv.
Persoanele pasiv-agresive sunt pe de o parte foarte susceptibile datorită unei stime de sine scăzute, se percep fără valoare şi sunt foarte atenţi să nu se simtă puşi în inferioritate. Pe de altă parte nu ştiu să se afirme şi opun rezistenţă datorită unui mecanism de apărare inconştient.
A fi pasiv agresiv îşi are originea în experienţele negative timpurii, cum ar fi: existenţa unor părinţi imprevizibili, fără limite definite, părinţi care una spuneau şi alta făceau, inconstanţi, care au creat o ambiguitate interioară copilului ce l-a făcut nesingur în a înfrunta lumea.
Poate apărea şi ca urmare a unui doliu sau eveniment traumatizant sau chiar o dată cu venirea pe lume a unui frate ce i-a distrus sentimentul de siguranţă în relaţia cu părinţii.
Se încarcă comentariile...
