Concentrația de mercur din conservele de ton poate fi redusă printr-o metodă simplă. Soluția indicată de cercetători
0Sunt arhicunoscute beneficiile consumului de peștelui, dar temerile privind contaminarea cu mercur, mai ales în cazul tonului, sunt o preocupare pentru mulți dintre cei care se tem să mânânce atât cât și-ar dori.

Oamenii de știință au descoperit însă cum să reducă nivelurile de mercur din pește cu până la 35 % printr-o modificare a modului de ambalare, potrivit ScienceAlert.
O echipă formată din cercetători de la Universitatea Suedeză de Științe Agricole și de la Universitatea de Tehnologie Chalmers a arătat că acest lucru este posibil prin adăugarea aminoacidului cisteină la conservele de ton, despre care se consideră că ar conține cea mai mare cantitate de mercur.
Tonul, scufundat în apă cu cisteină
Cercetătorii spun că, atunci când tonul este scufundat în apă care conține cisteină, noua soluția elimină între 25 și 35 % din mercurul din pește, conform testelor de laborator.
Cu cât timpul în care tonul a fost în contact cu soluția e mai mare, cu atât mai mult mercur a fost eliminat din pește în lichid.
„Ar putea crește marja de siguranță pentru consumul de pește”
Cercetătorii au optat pentru cisteina datorită modului în care mercurul se leagă puternic de aceasta și în urma unui studiu anterior privind eliminarea mercurului, realizat de aceiași cercetători.,
„Frumusețea acestui tip de ambalaj este că este activ în timp ce produsul este pe raft. Nu ar fi necesare etape suplimentare de producție dacă o astfel de metodă ar fi utilizată la nivel industrial. Aplicarea rezultatelor noastre ar putea crește marja de siguranță pentru consumul de pește”, este de părere chimistul Przemysław Strachowski, de la Universitatea de Tehnologie Chalmers.
Autorii studiului nu au remarcat modificări notabile ale aspectului sau mirosului probelor de pește tratate cu cisteină, iar eliminarea mercurului a continuat timp de până la două săptămâni.
În plus, nu a fost nevoie de aditivi suplimentari pentru ca soluția să funcționeze.
Deși e nevoire de cercetări suplimentare pentru a transforma această soluție într-o opțiune practică pentru depozitarea peștelui, primele semne sunt promițătoare, iar metodele descrise ar putea fi îmbunătățite în viitor, spun autorii studiului