Peţitul online. Când dragostea se transformă în afacere
0
Excesul de comunicare a ucis comunicarea. Prin reţele de socializare precum Facebook sau Twitter transmitem imagini, sunete, cuvinte, dar nu şi ceea ce ne face umani: afecţiune. Găsirea unui partener de viaţă a devenit o sarcină dificilă, pe care unii întreprinzători şi-au asumat-o şi au transformat-o în afacere.
Paradoxul prieteniei pentru generaţia 2.0: să ai câteva mii de prieteni, dar să fii singur. Mii dintre cei care sunt denumiţi „friends“, pe Facebook, îţi urmăresc zilnic activitatea, dar seara, când deschizi uşa apartamentului achiziţionat în rate dintr-un complex rezidenţial, nu îţi spune nimeni „Bună seara“. Petreci zece ore pe zi într-un bloc de oţel şi sticlă şi, după o vreme, te întrebi dacă nu cumva vei deveni şi tu o fiinţă cu suflet de oţel şi sticlă.
Preţul vânării de inimi
Pentru celibatari, pentru doamnele şi domnişoarele care caută parteneri pentru relaţii serioase, pe termen lung există o soluţie: lipsa unei comunicări autentice a generat pe piaţă o nişă a serviciilor de matchmaking („peţit“). Termenul este importat, ca şi conceptul afacerii. Specialiştii în „heart hunting“ („vânătorii de inimi“) folosesc aceleaşi principii din aria resurselor umane („head hunting“).
Clienţii plătesc o taxă lunară, trimestrială sau anuală, care începe de la 250 de euro, dar poate ajunge la câteva mii de euro, în funcţiile de resursele implicate şi de serviciile premium oferite de agenţia de matchmaking. În schimbul acestei taxe, clienţii au acces la câteva profile compatibile cu cererile lor, li se garantează discreţie totală, dar şi servicii de consiliere, oferite de specialişti, şi coaching personal. Cu alte cuvinte, matchmakerii ies pe teren şi caută un potenţial iubit sau iubită, posibil viitor soţ sau soţie, pentru
clienţii lor.
Oana Totora, personal matchmaker, a fondat agenţia de matchmaking „Umbrella for Two“ în 2009. Anterior, Totora a lucrat în mediul corporate, într-o agenţie de consultanţă şi recrutare, apoi în departamentele de resurse umane ale unor companii mari.
„Am avut ocazia să observ că foarte mulţi prieteni sau colegi, oameni interesanţi de altfel, aveau dificultăţi în a-şi găsi pe cineva alături de care să construiască o relaţie pe termen lung. Toţi aveau o mulţime de prieteni pe Facebook, însă relaţiile autentice, în lumea reală, aproape că lipseau. Pentru cei mai mulţi dintre noi, odată cu înaintarea în vârstă, cercul de prieteni se restrânge, iar şansele de a întâlni persoana potrivită se restrâng şi ele. De asemenea, opţiunile pentru întâlniri existente pe piaţă sunt limitate: nu oferă selectivitate, confidenţialitatea este relativă, serviciile nu sunt personalizate în funcţie de căutările fiecărei persoane“, a declarat Oana Totora.
La vânătoare de parteneri
Baza de date a unei agenţii de matchmaking este confidenţială, însă un profil generic sună cam aşa: „35 de ani, divorţată, fără copii. Blondă cu ochi verzi-căprui. Economist de profesie, lucrează ca manager într-o bancă. Este o persoană deschisă, în căutare de noi provocări, comunică natural cu oamenii din jur şi are simţul umorului. Îi place natura, se uită la filme documentare şi comedii. Este o femeie inteligentă, perseverentă, feminină şi delicată. Caută să evolueze permanent şi face eforturi în această direcţie. Îşi doreşte lângă ea un partener inteligent, cu simţul umorului, cald, înţelegător“.
Un alt profil, al unui bărbat de 42 de ani, este descris astfel: „Avocat, single, fără copii. Este un bărbat atractiv, educat, spilcuit, foarte activ. Printre interesele lui se numără sportul, drumeţiile în natură, spectacole, concerte, grădinăritul. A fost instructor de schi şi a practicat înot de performanţă. Este o persoană pretenţioasă şi perfecţionistă, aşteaptă mult atât de la el, cât şi de la ceilalţi. La nivel de personalitate este comunicativ, foarte atent la detalii, riguros şi organizat. Îşi doreşte o persoană interesantă, cu personalitate, sportivă, înţeleaptă şi independentă“.
Matchmakerii selectează din baza de date profilele clienţilor compatibili şi, pe principiul binecunoscut „cine se aseamănă se adună“, îi pun în legătură.
Majoritatea celor care apelează la o agenţie de matchmaking îşi doresc „pe cineva ca ei“. „Acest lucru înseamnă o persoană cu acelaşi nivel educaţional, statut socio-profesional, cu un stil de viaţă similar sau complementar, care să le împărtăşească dorinţele şi visele şi alături de care să poată construi o relaţie solidă. Din totalul clienţilor noştri, 53% au master, 37% au facultate, 10% au doctorat“, spune Oana Totora.
Firi liberale, în căutare
Agenţia „Umbrella for Two“ oferă în prezent servicii pentru 215 clienţi, iar baza de date cuprinde, după trei ani de activitate, peste 600 de clienţi.
„După o anumită vârstă intervin şi tiparele de alegeri, credinţele limitative care ne îngreunează alegerile, modelele imprimate de mass-media sau filme care tind să fie idealizate. Cu cât o persoană dezvoltă o listă de criterii mai cuprinzătoare şi mai restrictivă, cu atât mai dificil îi este să vadă persoana dincolo de un simplu profil sau să permită cuiva să fie descoperit sau să o descopere“, povesteşte Oana Totora din experienţa sa de matchmaker.
Printre cei care au apelat cu succes la serviciile sale se numără Alina (32 de ani) şi Dorin (35 de ani), amândoi având profesii în aria financiar-bancară. „Sunt speciali pentru noi, căci în momentul în care l-am cunoscut pe el, ea ne-a venit în minte printre primele două opţiuni şi ne-a bucurat să-i vedem apropiindu-se foarte repede.
Un alt exemplu este un cuplu de 45 de ani – amândoi, persoane extroverte, foarte comunicative şi dinamice, cu o energie debordantă şi cu înclinaţii artistice. Unul dintre cuplurile recent formate este unul de 34 de ani, respectiv 37 de ani, amândoi pasionaţi de dezvoltare personală, firi sportive, genul de persoane care polarizează imediat atenţia“, a exemplificat Totora.
38% dintre cei care apelează la servicii de matchmaking provin din aria profesiilor liberale (magistraţi, judecători, avocaţi, medici, zona artistică, coach), 14% sunt ingineri şi 35% economişti.
Prieteni virtuali, singurătate reală
Deşi ai mii de prieteni pe Facebook cu care comunici eficient, multidirecţional, cu feedback, în timp real, aşa cum ai învăţat la unul din trainingurile de comunicare la care te-a trimis compania, realizezi că nu ai cu cine să vorbeşti despre lucruri esenţiale, despre vise, planuri, viaţă, despre ce te ţine prins în rutina cuprinsă între ziua în care îţi intră banii pe card şi cea în care intri în overdraft. Când îţi dai seama de toate astea, se face deja lumină în jurul tău: eşti corporatist, unul din zecile de mii din România, om singur, la 35-36 de ani împliniţi, stresat şi ocupat, cu puţine şanse de a-şi găsi sufletul-pereche.
Deşi activitatea îţi este normată la opt ore pe zi, tu stai zece la birou, pentru că vrei să fii avansat (sau, poate nu, dar pentru că şefii lucrează peste program, nu poţi pleca nici tu mai devreme). Prototip al generaţiei devenite sclavă a tehnologiei şi a consumului, deşi te aşteaptă sute de cluburi, nu mai ai vârsta să le frecventezi pentru a cunoaşte fete pentru o relaţie serioasă, de durată. Ştii ce ai: suferi de boala lumii globale – sindromul care face ravagii, numit „nu-am-timp“ şi eşti cumplit de singur. Ce repede trece o zi, când eşti conectat la tehnologie, nu la viaţa reală!
„Accesul facil la tehnologie din ultimii ani a făcut ca fiecare dintre noi să devenim parte integrantă a reţelelor informaţionale. Aceasta este o atitudine deliberată, care se instalează în viaţa obişnuită, ca normală sau chiar necesară. Poate deveni gest reflex, cu confirmare socială certă, eficace. Este foarte cunoscută sintagma: dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti. În acest tip de comunicare, la care toţi şi fiecare trebuie să se adapteze, este de la sine înţeles că individul nu se va afirma în plenitudinea personalităţii sale – de fapt, nici nu i se cere acest lucru. Este comunicare prestabilită, în termenii unui scop ce se vrea atins, cel mai adesea de ordin practic, material şi cât mai rapid de realizat. Cel care comunică se transmite pe sine doar parţial şi selectiv, utilizând acele atuuri ale personalităţii care îi sunt favorabile pentru obţinerea rezultatului concret“, spune psihologul Mihaela Sterian.
Opt paşi pentru a găsi perechea potrivită
Găsirea persoanei cu care sunteţi compatibil, alături de care puteţi construi o relaţie pe termen lung, nu este un proces simplu. Site-ul www.wikihow.com vă sugerează câţiva paşi de urmat pentru a face o alegere bună.
- Încercaţi să puneţi în aplicare dictonul „Cunoaşte-te pe tine însuţi“. Lucraţi cu emoţiile şi trăirile proprii astfel încât să aveţi onestitatea şi deschiderea necesare pentru orice situaţie şi persoană aţi întâlni. Lucraţi la depăşirea propriilor slăbiciuni pentru ca atunci când veţi întâlni persoana potrivită să nu vă aduceţi şi bagajele din trecut în noua relaţie.
- Trebuie să ştiţi ce căutaţi la un partener. A-ţi cunoaşte nevoile şi aspiraţiile înseamnă să previi riscul de a intra într-o relaţie cu cineva care nu împărtăşeşte aceleaşi valori şi scopuri.
- Puneţi întrebări, dar cu tact, atunci când sunteţi în faza în care faceţi curte persoanei pe care aţi pus ochii. Informaţiile despre valorile, etica, interesele, perspectivele spirituale, dorinţa de a avea sau nu copii şi chiar despre dieta potenţialului partener pot fi importante pentru compatibilitatea pe termen lung.
- Evitaţi relaţionarea la un nivel prea intim până nu ajungeţi să cunoaşteţi persoana. Relaţiile pot fi umbrite de intimitatea fizică prematură. O atracţie sexuală intensă faţă de cineva poate fi ceva feeric, dar aceasta nu înseamnă neapărat că aţi găsit partenerul potrivit. Deşi atracţia sexuală şi compatibilitatea sunt esenţiale pentru o relaţie de durată, aşteptarea vă permite să cunoaşteţi acea persoană.
- Fiţi sincer cu privire la dumneavoastră înşivă. Ar putea fi tentant să minţiţi, cu scopul de a impresiona, însă s-ar putea să aveţi probleme pe parcus: când cealaltă persoană va descoperi adevărul, încrederea şi înţelegerea pot fi mult diminuate.
- Analizaţi-vă felul în care vă purtaţi în preajma unui potenţial partener. Râsul forţat la o glumă care nu este amuzantă ar putea să vă conducă spre eşec. Relaxarea şi atitudinea firească sunt primul pas pe drumul cel bun.
- Este esenţial să petreceţi timp împreună cu posibilul viitor partener. Pentru a şti dacă o relaţie va funcţiona, este important să staţi perioade lungi de timp în compania celeilalte persoane, în circumstanţe diferite. Familiarizaţi-l cu viaţa dumneavoastră socială, prezentaţi-l prietenilor şi membrilor familiei. Dacă relaţionează bine cu aceştia, este un alt pas pe drumul cel bun.
- Nu vă iluzionaţi! În perioada de cunoaştere, nu vă faceţi iluzii atribuindu-i calităţile pe care nu le are. Un partener nu se va schimba doar pentru a vă satisface aşteptările. Fiţi conştient şi bucuraţi-vă de autenticitatea acelei persoane.
- Faceţi sacrificii pentru a construi relaţia de care aveţi nevoie. Un parteneriat este un efort dezinteresat, care necesită un efort continuu pentru a fi consolidat.
Depersonalizarea prin reţele sociale
Comunicarea prin intermediul reţelelor de socializare este o pseudo-comunicare, afirmă psihologul Mihaela Sterian. Ea devine, în timp, pentru individ, un mod de a se manifesta şi comporta. „Se instalează, încet şi subtil, o manieră nouă pentru el de a se percepe pe sine şi de a relaţiona cu ceilalţi. Va dezvolta un alt tip de personalitate, un alt tip de relaţionare, potrivită cu maniera depersonalizantă a reţelelor de socializare. De aici provine tendinţa tinerilor de a se responsabiliza mai puţin pentru dezvoltarea şi împlinirea emoţională, cu atât mai puţin pentru cea maritală.
Astăzi «eu» este mult mai des folosit decât «noi». Se pune accent mai mult pe dezvoltarea de sine, decât pe cea de cuplu. Acest mod de relaţionare se reflectă în creşterea vârstei la care se căsătoresc tinerii, în creşterea vârstei la care femeile aleg să devină mame şi în dificultatea de a găsi un partener de cuplu care să corespundă nevoilor reale ale acestora“, conchide psihologul.
Se încarcă comentariile...
