5 moduri de consolidare a relaţiei părinte-copil: cum îl determini să îţi povestească dificultăţile întâmpinate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a fi siguri că vor fi primii cărora copiii le cer ajutorul în cazul unei probleme, părinţii trebuie să câştige încrederea acestora. Primul pas în consolidarea relaţiei părinte-copil este crearea unei conexiuni bazate pe încredere.

Relaţia pe care o stabileşti cu propriul copil este una din cele mai importante sarcini pe care le ai în calitate de părinte. Conexiunea trebuie iniţiată încă de la cele mai mici vârste, astfel încât, la adolescenţă, copiii să fie mult mai deschişi şi chiar să fiţi primii cărora le cere ajutorul sau în faţa cărora să-şi deschidă sufletul atunci când au probleme, scrie thespruce.com.

Vă prezenţăm în continuare 5 strategii pentru a vă ajuta să construiţi relaţii mai puternice cu cei mici, în orice stadiu de dezvoltare a acestora:

Petreceţi timp împreună

Stabiliţi-vă un obicei din a face lucruri împreună. Mergeţi împreună la cumpărături, rugaţi-i să vă ajute să pregătiţi prânzul sau faceţi o scurtă plimbare împreună. Aceste momente sunt o oportunitate de a vă conecta şi de a îi face pe copii să se simtă implicaţi în activităţile pe care le desfăşuraţi zilnic.

Mâncaţi cel puţin o dată pe zi împreună

În cazul în care nu este un lucru obişnuit pentru familia voastră să fie împreună la cină, ar trebui să  încercaţi să fiţi împreună măcar la una din mesele zilnice. Ideea este de a crea un timp doar al vostru, în care să povestiţi ce vă propuneţi să faceţi în ziua respectivă sau ce s-a întâmplat peste zi.

Ocupaţi-vă de treburile casnice împreună

De la aşezarea rufelor, spălatul vaselor sau datul cu aspiratorul, orice activitate casnică realizată împreună cu cei mici poate fi o bună oportunitate de a le arăta că familia este principala echipă din care fac parte. Le va dezvolta abilităţile de a lucra în echipă, pregătindu-i pentru viaţa de adult, atunci când va trebui să se descurce singuri.  

Planificaţi drumeţii şi excursii în zilele libere

Planificaţi împreună ce veţi face în week-end sau în zilele de vacanţă. Copiii tânjesc după atenţie, iar ideea de a le cere părerea cu privire la modul în care vă puteţi petrece timpul împreună este o modalitate foarte bună de a le arăta că părerea lor contează. Fie că este vorba de o zi la grădina zoologică, o plimbare la munte sau vizionarea unui film la cinema, aveţi grijă să planificaţi activităţi care să le stârnească interesul.

Întrebările corecte

Când copiii încep să crească, te vei obişnui să afli că au făcut „nimic“ la şcoală. Nu se vor obosi să dea un răspuns mai detaliat, dincolo de un simplu „da“ sau „nu“.  În schimb, dacă îi întrebaţi „care a fost cel mai interesant lucru pe care l-au aflat la şcoală“, s-ar putea să fie mai entuziasmaţi să vă împărtăşească din experienţele avute.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite