Ţigara electronică: soluţie reală sau amăgire?

Alternativa electronică a ţigării tradiţionale înseamnă costuri reduse, posibilitatea de a fuma în spaţiile restricţionate până atunci sau asocierea cu imaginea unei persoane moderne şi sociabile. Însă pe lângă aceste avantaje, cât de sănătoasă este ţigara electronică, în condiţiile în care conţine nicotină şi încurajează pulsiunea orală, devenită dependenţă?

De la dependenţă - la viciu asociat cu decesul, ţigara este un subiect (obiect) ce ridică multiple semne de întrebare. Principalele discuţii se conturează în jurul renunţării la fumat şi analizează variantele alternative ale ţigării. Acestea vin în întâmpinarea consumatorului pentru că îl delectează cu plăcerea de a fuma, dar îl scutesc de necazurile acestei dependenţe (precum mirosul înţepător).

Totul a început în anii ’90, când au apărut plasturii, o modalitate de a aduce organismului doza de nicotină, dar fără o ţigară obişnuită. Revoluţia fumatului nu s-a oprit la acel stadiu. Brandul Nicorette a lansat apoi tablete, spray-uri nazale şi vaporizatori albi.

Până în 1996 soluţiile alternative împotriva nicotinei (precum plasturele) erau disponibile pe piaţa neagră, dar începând cu 2003 farmacistul chinez Hon Lik şi doctorul Sam Han (fumător de peste 40 de ani) au creat un dispozitiv electronic care să-i ajute pe fumătorii înrăiţi să renunţe la acestă dependenţă. Motivaţia a pornit de la moartea tatălui său care fuma două pachete de ţigări pe zi, ceea ce i-a provocat cancer pulmonar.

Ţigara electronică simulează fumatul propriu-zis deoarece poate conţine nicotină, iar consumatorii expiră un fum care nu are miros. Deşi senzaţia fizică şi aroma sunt similare unei ţigări obişnuite, ţigara electronică necesită curent electric pentru a încălzi soluţia cu e-lichid. Aceasta produce un aerosol din propilenglicol sau lichide pe bază de glicerină (de exemplu, glicerina vegetală).

Nevoie sau trend?
Ţigara e mai mult decât o obişnuinţă, exprimă un stil de viaţă, un mod de a fi, ţigara este o modă. Studiile au demonstrat că persoanele fumătoare sunt considerate mai sociabile, mai ocupate şi deschise la nou şi la distracţie (de aici şi asocierea ţigară-cafea la birou sau ţigară-alcool în cluburi). Demersurile de a contracara comportamentul fumătorului par zadarnice dacă ne gândim la artiştii a căror aură de mister se datora tocmai fumului de ţigară. Nu ne-am fi imaginat un James Dean sau o Marilyn Monroe cu un plasture Nicorette, nu-i aşa?

Dependenţa orală
Cu toate acestea, ţigara încurajează acţiunea de a fuma şi pulsiunea orală. O persoană care renunţă la ţigara oficială pentru varianta electronică nu renunţă şi la actul de a „pufăi“ şi, implicit, pulsiunea orală (corelată cu mestecatul, înghiţitul). De altfel, este cunoscut faptul că cei care au renunţat la ţigări şi-au găsit refugiul în variantele compensatorii: gume de mestecat, băuturi sau mâncare. Ulterior, aceştia şi-au deplâns kilogramele în plus, pe care le-au asociat cu renunţatul la fumat, însă nu şi cu obişnuinţa fizică.

Drept dovadă, studiile recente au demonstrat că persoanele care au încercat să renunţe la fumat prin intermediul ţigării electronice, au rate de recidivă de două ori mai ridicate decât cei care nu au înlocuit ţigara normală cu un asemenea dispozitiv. Mai mult, în septembrie 2008, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ajuns la concluzia că nu există dovezi care să ateste că ţigara electronică contribuie la renunţarea la fumat.