REVIEW HTC One mini - miniaturizare taiwaneză în vreme de evoluţie globală
0
Se mai întâmplă ca HTC să facă telefoane bune. I s-a întâmplat doar o dată, dar a fost suficient ca ideea aceea să dea naştere unui alt telefon: HTC One mini. E „mini“ per total, de la ecran şi rezoluţie la procesor şi memorie RAM. Dar (cât) contează?
HTC One mini e o prezenţă subtilă în buzunarul oricărui posesor, iar eu am apreciat asta. De asemenea, cu unele finisaje pare că HTC a încercat să mai şteargă din scăpările pe care le-a avut la One, modelul lansat la începutul anului. În fine, HTC One mini e un smartphone al anului 2013 şi „Adevărul“ l-a avut o vreme pentru a vedea cum se învârte în această lume a giganţilor cu ecrane de mulţi inci şi rezoluţii de foarte mulţi pixeli.
Hardware
Dacă ţi-a plăcut HTC One, n-are cum să nu-ţi placă acesta. E aceeaşi carcasă din aluminiu îngustă pe margini care îl face să se simtă, per total, foarte subţire, deşi nu este. HTC a mers puţin mai departe la acest model şi i-a făcut marginile din plastic, un plastic lucios, dar care pare suficient de rezistent. Telefonul e mai îngust decât vechiul model, e mai scund şi e dotat puţin mai prost.
Are un ecran Super LCD2 de 4,3 inci la o rezoluţie HD de 1.280x720 pixeli, iar protecţia se pare că e asigurată de Gorilla Glass 3. Se mai adaugă o memorie RAM de 2GB, cu un spaţiu de stocare de 16GB şi un procesor dual-core livrat de Qualcomm la o frecvenţă de 1,4GHz. După aceste dotări, este telefonului anului 2012, dar, în fapt, Android nu consumă mai multe resurse doar pentru că producătorii îl lasă să se desfăşoare pe mai mult hardware.
Din punctul de vedere al hardware-ului, minusul HTC One mini e memoria RAM prea mică. Spre exemplu, Galaxy S4 mini are 1,5GB şi este rivalul direct. Eu folosesc Nexus 4 şi nu contează atât de mult că are procesor quad-core, ci că are 2GB de memorie RAM. Cred că HTC putea să facă acest smartphone să se simtă mult mai puternic decât e cu doar puţin mai multă memorie RAM.
Pe lista de dotări se mai înscriu o cameră foto de 4 megapixeli cu un senzor de 1/3 inci (spre comparaţie, e mai mare decât cel de pe Galaxy S4), filmează full HD, e capabilă de poze HDR şi cea frontală este de 1,6 megapixeli. Există, desigur, accelerometru, giroscop, busolă şi senzor de proximitate. Bateria este litiu-polimer la 1.800 mAh, nu o poţi schimba, şi asigură o autonomie mică spre medie. Nimic surprinzător aici.
Design şi construcţie
Pe cât de uşor e HTC One mini, pe atât de solid pare. Aluminiul acela de pe spate şi plasticul de pe margini sunt două părţi îmbinate atât de bine, încât aş compara HTC One mini cu o piatră şlefuită de apă. Uneori îţi poate aluneca din mână, e şi acesta un minus al aluminiului, dar experienţa pe care o ai când îl foloseşti trece acest lucru drept un mărunt impediment.
Designul este acelaşi de la lăudatul HTC One. A şi primit premiu pentru asta şi, pe bună dreptate, este singurul din lumea Android care se poate compara cu iPhone în ceea ce priveşte designul şi construcţia. HTC One mini nu dă înapoi, ba mai mult, butoanele de volum nu mai sunt o simplă bară pe care o apeşi la capete, ci butoane de-a dreptul. Mult mai bine decât la HTC One. Tot nu apreciez poziţionarea butonului Power în capătul telefonului, dar la ecran de 4,3 inci e mult mai uşor să-l ajungi.
Camera foto şi sunetul
Dacă poate fi lăudat cineva anul acesta că a avut un curaj ciudat de mare, atunci compania care merită laudele este HTC. A renunţat la mulţii megapixeli pe care îi putea înghesui într-o cameră şi a revenit la nivelul anilor 2004-2006 (chiar 2008, dacă este luat în calcul şi iPhone 3G). A pus în HTC One şi HTC One mini o cameră de 4 megapixeli cu pixeli mai mari (2 microni fiecare). Ideea, mascată de marketing sub titulatura „camera cu ultrapixeli“, este că având pixel mai mari, în condiţii de lumină scăzută faci poze mai bune.
HTC One mini face poze mai proaste decât HTC One, nu cu mult, dar se observă saturaţia scăzută a culorilor, lipsa de profunzime şi uneori pozele par şterse, fără suflet (dacă pozele digitale făcute cu un smartphone ar putea avea suflet). Am scos şi câteva cadre bune, dar mai mult a fost meritul condiţiilor perfecte, decât al camerei de pe telefon. Sunt decente pentru reţelele sociale, mai ales dacă pe Instagram le pui şi un filtru, dar în niciun caz nu sunt în aceeaşi ligă cu cele produse de un iPhone 5 (sau 5c, 5s) sau de un Galaxy S4 mini. Nu mai compar cu Nokia, n-ar avea rost.
Prima este cu HDR, a doua (cred că se observă) e realizată noaptea.
Şi nu stă în megapixeli calitatea, ci în optimizarea pe care HTC a făcut-o (sau n-a făcut-o). Totuşi, am de lăudat performanţa când nu are suficientă lumină sau când vrei o poză repede. Camera e rapidă, e foarte rapidă. De asemenea, pozele noaptea ies bine, cu menţiunea că dacă fotografiezi vreun felinar sau altă sursă de lumină va ieşi o pată de lumină uşor ciudată. Cât priveşte înregistrarea video, singurul minus e că se pierde când e vorba să focalizeze. „Sare“ prea mult de la un punct la altul cât să mai fie un videoclip decent. Calitatea nu e de reproşat, pentru un smartphone e decentă.
Sunetul, însă, ei bine, aici e punctul forte. Are difuzoare stereo şi cu ideea de a le poziţiona pe faţa telefonului îşi arată puterea. E o plăcere să asculţi orice la acest telefon, de la muzică la videoclipuri de pe YouTube sau din telefon. De asemenea, căştile sunt beats audio, foarte bune la reproducerea tonurilor joase şi a bassului, dar le găsesc şi un minus. Când setezi nivelul volumului la maximum, căştile încep să fie deranjante. Nu trebuie să faci asta, desigur, sunt bune şi cu câteva trepte mai jos, dar în caz că obişnuieşti să asculţi astfel e bine de ştiut.
Software şi sistem de operare
HTC, încă de la HTC Hero (al treilea cu Android pe care l-au produs şi lansat), a arătat că vrea să fie ca acasă pe Android. Acum, interfaţa Sense 5 ar trebui să-i reflecte asta. E diferite de cele pe care le-a tot avut şi dacă ar fi să aleg dintre toate cele disponibile, de la LG şi Samsung până la cele din China, aş alege-o pe cea de la HTC.
Îi lipsesc bling-bling-urile, chiar dacă mai oferă câteva aplicaţii inutile, şi paleta de culori, filosofia de design a pictogramelor, toate aceste detalii sunt mai bine tratate. Tot nu-mi place că atunci când faci poze camera foto „chiţăie“ de parcă ai vrea să ştie toate lumea de lângă tine că tocmai ai făcut o poză, dar HTC lasă impresia că a evoluat pe măsură ce a tot lansat dispozitive cu Android.
Există şi o ordonare a aplicaţiilor, luate din Play Store sau preinstalate, pe foldere în funcţie de utilitatea lor. Eu am ales să le aranjeze alfabetic. Desigur, mai există şi Blinkfeed, ideea HTC de a-ţi aduce la un loc toate ştirile care te-ar interesa şi feed-urile de Facebook, Instagram şi altele. Ideea în sine e bună, dar am sfârşit să am Blinkfeed-ul plin în mare parte cu lucruri de pe Facebook sau Instagram. Asta în ciuda faptului că am ales vreo 10-20 de surse de ştiri. Sper însă că HTC să se ţină de acest flux şi să-l văd rafinat la telefonul de anul viitor.
HTC a schimbat puţin şi meniul de multitasking şi îmi place cum a făcut-o. Dincolo de metoda ciudată de a-l accesa, e descrisă mai jos, îţi prezintă aplicaţiile deschise într-o matrice de 3x3 cu un screenshot al ultimei acţiuni din aplicaţie. Închizi aplicaţiile trăgându-le în sus. Când accesezi o aplicaţie, vreme de maximum trei secunde vezi un screenshot la ultimei stări a aplicaţiei. E un mod similar celui din Windows Phone.
Alte considerente de luat în seamă
Cea mai proastă idee pe care am găsit-o la modelele de anul acesta, HTC One şi One mini, sunt butoanele. Există cel de Back în stânga şi cel de Home în dreapta. Şi atât, în mijloc este sigla HTC. De ce e proastă ideea? Pentru că nu ai mult utilizatul buton de Menu. Şi nu pentru că mereu te găseşi să rezolvi ceva în aplicaţii, ci pentru că dacă nu-l ai cumva oferit de producător, ţi-l va adăuga Android în aplicaţie. Şi apare urât, la baza ecranului, pe o bară neagră cu cele trei puncte aşezate vertical.
Perfect ar fi fost astfel: sigla HTC era buton Home, Back rămânea unde e, iar Menu devenea în dreapta şi se dubla drept buton pentru a accesa meniul de multitasking cu apăsare lungă sau dublă atingere. În schimb, pentru multitasking trebuie să apeşi de două ori pe Home şi problema e că uneori nu am apăsat suficient de repede şi m-am dus în Blinkfeed. Cu o apăsare lungă ajungi la Google Now.
Minusuri
Butoanele sunt prost alese în comparaţie cu ce ar avea nevoie Android
Calitatea pozelor
Cantitatea scăzută de memorie RAM
Plusuri
Designul şi construcţia
Interfaţa Sense 5, dar raportată la cele de la alţi producători
Ecranul - redarea culorilor şi contrastul
Concluzie: în viitoare, poate „mini“ ajunge să însemne doar dimensiuni mai mici
Samsung o face prost, HTC o face prost, sper ca Sony s-o facă mai bine, din câte se zvoneşte. Înţeleg că „mini“ se reduce la un telefon mai mic decât cel mare, flagship-ul companiei, dar producătorii au găsit de bună seamă să reducă şi dotările. La HTC One mini am o problemă cu memoria RAM, pe când la Galaxy S4 mini am o problemă cu ecranul care nu e HD. În rest, HTC One mini este un telefon de recomandat, are un design bun, se simte foarte subţire în mână, dar totodată robust, iar interfaţa e cea pe care aş preferat-o dintre toate ale tuturor producătorilor (însă, în valoare absolută, tot prefer Android stock).
HTC pare că s-a „zgârcit“ cu One mini, pare că i-a fost teamă că e mai dorit decât One „mare“. Poate că nu s-ar fi întâmplat asta. Oricum acest smartphone e pentru cineva care vrea un model nou, bun, dar nu atât de mare pe cât sunt One şi Galaxy S4 sau Xperia Z1. Iar ecranul nicicum nu este mai prost pe cât o arată foaia tehnică. În final, mai spun de camera foto. Dacă o foloseşti foarte puţin sau doar pentru social media, email, atunci n-ai de ce îţi face griji. În alte situaţii poate să pună probleme calitatea scăzută.
Se încarcă comentariile...
