Microsoft Ignite – Spotlight on Romania, despre transformarea digitală, economie și cloud computing

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre sectoarele care s-au transformat puternic în ultimii 30 de ani este cel de IT. Numărul firmelor din România care activează în acest domeniul IT depășește 20.000, iar cel al profesioniștilor trece de pragul de 200.000.

image

 Și evoluția industriei locale de IT continuă, estimările arătând că, până în 2025, aceasta ar urma să aducă 10% din PIB-ul țării, marcând în acest fel o creștere de la aproximativ 7% din PIB (valoarea din prezent). 

Acesta este contextul în care Microsoft România organizează, an de an, evenimentul Microsoft Ignite – Spotlight on Romania (cunoscut anterior ca Tech Day). Un număr de aproximativ 400 de participanți au participat la evenimentul care a avut loc pe 8 decembrie la Nord Events Center by Globalworth. Aceasta a fost, de fapt, cea de-a șasea ediție a acestui eveniment tradițional pentru piața locală de IT, care se va derula de acum înainte sub acest nou nume.

Microsoft Ignite – Spotlight on Romania a adus o nouă perspectivă asupra transformării digitale în România, prezentându-le participanților cele mai importante tendințe în dezvoltarea de soluții digitale inovatoare pentru diferite industrii și a marcat și o premieră pe plan local. Mai exact, România a fost prima țară din Europa de Est care a găzduit o sesiune locală a Microsoft Ignite (cel mai important eveniment anual organizat la nivel global de companie, dedicat profesioniștilor în IT și, mai ales, dezvoltatorilor de software).

Bogdan Putinică – General Manager al Microsoft România, a vorbit în deschiderea evenimentului, atât despre complexitatea activității dezvoltatorilor de software, accentuând rolul pe care aceștia îl joacă în cadrul companiilor, cât și despre transformarea prin care a trecut sectorul local de IT în ultimii 30 de ani, devenind unul dintre cele mai promițătoare din regiunea Europei Centrale și de Est.

Pe scena evenimentului a urcat și Daniel Rusen – Director de Marketing & Operațiuni al companiei, care a subliniat, încă o dată, importanța digitalizării pentru întreaga economie.

Ulterior, participanții au avut ocazia să afle de la experți în domeniu (atât din cadrul Microsoft România, cât și ai unor companii partenere) modalitățile prin care pot să accelereze inovația și să creeze produse cu impact global real, utilizând tehnologia și resursele din Microsoft Azure.

Prin prezentarea sa, Radu Vunvulea - Group Head of Cloud, Endava, a adus în atenția participanților noutățile din Microsoft Azure și avantajele pe care integrarea acestora le poate aduce în ceea ce privește reziliența afacerilor. La rândul lor, Raluca Mihăilescu – Principal Software Engineering Manager Microsoft și Vlad Cioabă – Senior Software Engineer Microsoft au vorbit despre accelerarea procesului de introducere pe piață a noilor produse, utilizând algoritmi de inteligență artificială și operațiuni de machine learning. Și Mihai Tătăran – General Manager Avaelgo a vorbit despre Microsoft Orleans, o platformă prin intermediul căreia pot fi dezvoltate aplicații distribuite și scalabile. 

Acestea sunt doar câteva dintre subiectele discutate pe parcursul evenimentului, care aduce an de an în atenția publicului larg teme actuale, aplicate și provocări importante, de un real interes pentru participanți. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite