ASUS ROG Phone 7 Ultimate, spectaculos, dar nu pentru oricine [TECH REVIEW]

0
Publicat:

ASUS ROG Phone 7 Ultimate e primul smartphone de la ASUS pe care-l testez și experiența a fost complet la alt nivel. Îmi place să mă joc pe smartphone, poate mai mult decât pe PC, de aceea mă număr printre cei cărora li se adresează un astfel de dispozitiv.

ASUS ROG Phone 7 Ultimate. FOTO Adrian Pogîngeanu
ASUS ROG Phone 7 Ultimate. FOTO Adrian Pogîngeanu

”This is not for everyone” ar trebui să fie sloganul liniei, pornind de la dimensiuni, performanță, personalizare și preț. E o mașină de curse care s-a rătăcit și a ajuns ”pe stradă”. ASUS ROG Phone 7 Ultimate are designul specific de gaming al liniei ROG, cu linii oblice și tăieturi vijelioase.

Construcție și ecrane

Modelul testat este alb, Storm White. Smartphone-ul e mare după orice standard, mai mare și mai greu chiar decât Samsung S23 Ultra, doar puțin mai îngust. Mai exact are are dimensiunile 173.0 x 77.0 x 10.3 mm și o greutate de 239g. Nici vorbă să-l folosești cu o singură mână, dar nici nu e gândit în acest sens, din contră. 

image

Un alt lucru pe care-l observi de la început și față de care am ”sentimente contradictorii” sunt marginile groase ale ecranului, sus și jos. Este de de înțeles ținând cont de scopul smartphone-ului, dar comparația o faci oricum. Ecranul este un AMOLED de 6.78 inchi cu o rezoluție FHD+ de 2448 x 1080 pixeli, o densitate de 395pp și un raport de aspect de 20.4:9.

Alte specificații ale ecranului:

- rată de reîmprospătare de 165Hz, o rată de răspuns tactil de 300Hz și touch latency de 24.3m;

- certificat HDR10+ și acoperă 111% din spațiul de culoare DCI-P3, 150.89% din spațiul de culoare sRGB, oferind o precizie de culoare medie Delta E mai mică de 1%;

- contrastul este de 1.000.000:1;

- senzor de amprentă sub ecran, care merge foarte bine.

Ecranul este protejat de sticla Corning Gorilla Glass Victus și are un strat de acoperire AS pentru reducerea frecării când mâinile sunt transpirate.

ASUS ROG Phone 7 Ultimate spate. FOTO Adrian Pogîngeanu
ASUS ROG Phone 7 Ultimate spate. FOTO Adrian Pogîngeanu

Mai este un ecran mic în spate, un OLED de 2 inchi, care face impresie, dar nu sunt sigur cât este și de util.

Specificații

Să vorbim și despre punctul foarte al acestui smartphone, hardware-ul lui ROG Phone 7 Ultimate (AI2205). Procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen2, GPU Qualcomm Adreno 740, 16GB LPDDR5X RAM,  memorie internă de 512GB (UFS4.0), sistem de operare Android 13.

image

Conectivitate

- tri band Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6e/7;

- Bluetooth 5.3 cu A2DP, LE, aptX Adaptive

- poziționare GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS, NavIC;

- NFC;

- port USB-C 3.1 lateral cu funcție DisplayPort 1.4; USB-C 2.0 (jos) cu OTG.

Camere foto-video

ASUS ROG Phone 7 Ultimate camere spate. FOTO Adrian Pogîngeanu
ASUS ROG Phone 7 Ultimate camere spate. FOTO Adrian Pogîngeanu

ROG Phone 7 nu e un smartphone pe care-l iei pentru camere, dar sincer, mă așteptam la mai rău, citind alte materiale tip review. Modulul dorsal al camerei e format din:

 - camera principală wide (24mm) are un senzor cu dimensiunea 1/1.56",  50 MP cu f/1.9 și PDAF

- cameră ultrawide (13mm și unghi de cuprindere 120˚) este de 13 MP cu f/2.2;

- camera macro are 5 MP cu f/2.0.

Rezoluția maximă de filmare este 8K cu 24 fps, dar mi se pare că 4K cu 60 fps e de asemenea o soluție foarte buna.

Camera frontală este wide (29mm) are o rezoluție de 32 MP cu f/2.5 și filmează până la 1080p.

Galerie foto cu imagini pe toate camerele, de la macro la wide și ultrawide, în interior, ziua și noaptea.

Camerele nu au stabilizare sau zoom optic, dar cu postprocesarea software și puțină atențe din partea utilizatorului se pot obține rezultate mai mult decât decente. 

Clip video de zi.

Și noapte.

În continuare nu recomand acest smartphone pentru foto sau video, dar pe de altă parte camerele își fac treaba. La acest capitol e undeva la nivelul unui mid-range.

Sunet

Sunetul produs de două difuzoare stereo cu două amplificatoare e spectaculos, credeam că ”de vină” e trailer-ul de la Dune 2, dar sunetul gloanțelor din Call of Duty Mobile mi-a confirmat că nu e doar asta. E alt nivel decât pe majoritatea smartphone-urilor. Senzația e tot sunetul că vine din față nu din lateral și are o spațialitate aparte, chiar poți să-ți dai seama și fără căști de zona din care vine inamicul în jocuri.

Gaming

Când te joci îi simți puterea la început, doar că pe parcurs te obișnuiești cu performanța și nu-ți mai dai seama de asta, uiți. Unde vei sesiza mereu diferența față de alte smartphone-uri este viteza cu care se încarcă jocurile când le pornești, când faci actualizări și când navighezi prin meniuri. Sunt o serie de personalizări speciale pentru gaming în aplicația Armory Crate, un X-mod care duce performanța la maximum și o mulțime de alte opțiuni dedicate.

ASUS ROG Phone 7 Ultimate meniu principal Armory Crate.
ASUS ROG Phone 7 Ultimate meniu principal Armory Crate.

Și X-Mode activat.

ASUS ROG Phone 7 Ultimate gaming menu Armoury Crate jpg

Modul Dynamic e pentru utilizarea obișnuită, iar cel Ultra Durable, când te interesează mai mult autonomia decât performanța.

ASUS ROG Phone 7 Ultimate se încălzește puternic când te joci perioade lungi de timp, de la 45 de minute în sus. De aceea ai acel ventilator extern AeroActive Cooler, inclus în pachetul smartphone-ului. Nu e la fel de comod să te joci cu ventilatorul adăugat, degetele nu se mai duc pe spatele smartphone-ului în mod natural, dar este eficient și te obișnuiești, nu-ți afectează jocul. Și poți încărca smartphone-ul direct prin cooler, are port USB-C. 

ASUS ROG Phone 7 Ultimate este cu siguranță smartphone-ul pe care m-am jucat cel mai mult, acesta fiind și scopul său principal.

Iată câteva clipuri din CODM, multiplayer și Battle Royale.

Cu bara tip task manager în care-ți arată performanța din joc, central sus.

Și Asphalt 9.

Teste sintetice

Exceptând 3DMark - Wild Life Extreme, sunt cele mai mari rezultate obținute de mine în teste sintetice pe un smartphone. Cred că nu e nevoie de alte explicații.

image

Bateria de 6000mAh, de fapt sunt două bateriii de 3000mAh, permite încărcare rapidă cu încărcătorul inclus de 65W și încărcare inversă cu 10W. Deși încărcătorul nu e cel mai puternic comparativ cu alte modele de pe piață, divizarea bateriei scade timpul de încărcare.

Autonomia smartphone-ului în modul Dinamic este peste orice concurență, așteptări sau comentarii. E vorba de textul de baterie PCMark care ruleaza clipuri video și alte aplicatii ținând permanent ecranul aprins. Testul se oprește cân bateria ajunge la 20%.

image

ASUS ROG Phone 7 Ultimate este singurul smartphone pe care l-am solicitat pentru review în 2023 și nu m-a dezmăgit deloc, din contră, mi-a confirmat așteptările. De câțiva ani urmăresc cu interes această serie, fiind un jucător mai mult decât pasionat de CODM, și aștept momentul când voi achiziționa un ROG Phone. Fără îndoială nu e un smartphone accesibil, nici ca performanțe, nici ca preț. Dar dacă ești gamer, este probabil cea mai bună soluție de pe piață.

La momentul publicării acestui review, pe site-ul ASUS România modelul testat costă 7099 lei.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite