Un start-up francez lansează cel de-al 7-lea satelit al său pentru depistarea ambarcaţiunilor „dark ships“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
unseenlabs

Compania franceză Unseenlabs a lansat marţi al şaptelea satelit al său destinat depistării din spaţiu a ambarcaţiunilor necooperante (aşa-numitele „dark ships”) consolidând astfel lupta împotriva pescuitului ilegal, a traficului de stupefiante sau a poluării marine, informează AFP.

Satelitul BRO-7 a fost amplasat pe orbita joasă terestră cu ajutorul mini-rachetei Electron lansată din Noua Zeelandă, la câteva săptămâni după lansarea BRO-6, pe 1 aprilie, a anunţat start-up-ul creat la Rennes în 2015, potrivit Agerpres. 

Sateliţii acestei constelaţii, care ar trebui să cuprindă 20-25 de astfel de dispozitive până în 2025, captează semnale de frecvenţă radio de la ambarcaţiuni, chiar dacă acestea îşi întrerup sistemul de identificare automată (AIS).

„Se poate face o caracterizare a emisiilor, adică se aplică o semnătură unică fiecărei nave. Acest lucru permite urmărirea traiectoriei lor”, a explicat pentru AFP Clément Galic, preşedinte şi co-fondator al Unseenlabs. Este de ajuns ca o ambarcaţiune să-şi conecteze la un moment dat sistemul AIS pentru a-i obţine numele şi a o asocia cu o semnătură electromagnetică.

Sateliţii aflaţi pe orbită, care fac posibilă localizarea cu o precizie de la unu până la cinci kilometri, permit deja acoperirea întregii lumi, este vorba aşadar de creşterea frecvenţei „achiziţiilor” în timpul trecerii deasupra zonelor de interes, a adăugat el.

„Prin maximum două achiziţii se poate vedea tot ce se întâmplă în Mediterana. Radiofrecvenţa, primul strat de analiză a supravegherii maritime, oferă o imagine exhaustivă a unei zone foarte mari, de 100 până la 1.000 de ori mai mare comparativ cu un satelit optic”, a explicat Galic, potrivit sursei citate. 

Potrivit reprezentantului Unseenlabs, acest lucru permite „optimizarea resurselor” prin atribuirea sateliţilor de observare optici sau radar doar a „zonelor de interes real”.

Ministerul francez al Forţelor Armate a investit în 2018, prin fondul său Definvest, în Unseenlabs, notează AFP. În prezent, start-up-ul, care a acumulat 27,5 milioane de euro, îşi desfăşoară peste jumătate din afaceri la nivel internaţional.

„Avem venituri, nu am avut timp să le cheltuim pe toate. Mai mult decât strângerea de fonduri, ceea ce mi-aş dori este mai multă ordine publică franceză”, a mărturisit Clément Galic, cu referire la cele 1,5 miliarde de euro prevăzute în planul de redresare pentru noii jucători din domeniul spaţial.

Unseenlabs, care a „trecut de la 10 la 35 de angajaţi în 18 luni", speră să amplaseze în jur de zece sateliţi pe orbită până la sfârşitul anului. „Din punctul nostru de vedere, suntem pregătiţi să lansăm alţi câţiva sateliţi, însă acest lucru va depinde de disponibilitatea lansatoarelor", a spus Galic.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite