Mii de munţi subacvatici au fost descoperiţi cu ajutorul sateliţilor

Munţii subacvatici de pe Planeta FOTO theguardian.com

Mii de munţi subacvatici, cu o înălţime de minimum 1.500 de metri, au fost descoperiţi şi cartografiaţi în premieră de o echipă de cercetători americani şi europeni folosind datele obţinute cu ajutorul unor sateliţi dotaţi cu radare pentru măsurarea altitudinii, scrie BBC.

Cercetătorul Dave Sandwell şi colegii săi au folosit sisteme radar instalate pe sateliţi pentru a descoperi şi cartografia formaţiuni muntoase aflate în adâncul oceanelor, potrivit unui studiu publicat în revista Science.

„Datele obţinute anterior de la sateliţi ne-au permis să vedem formaţiunile muntoase subacvatice mai înalte de 2.000 de metri. Noile informaţii, pe care nu le-am analizat complet, ne-ar putea permite să cartografiem formaţiuni de minimum 1,5 kilometri înălţime. Poate că nu pare a fi o îmbunătăţire semnificativă, dar numărul de munţi subacvatici descoperiţi creşte exponenţial pe măsură ce înălţimea minimă pe care o putem detecta scade. Astfel, am putea detecta alţi 25.000 de munţi în afara celor 5.000 pe care îi cunoaştem deja", a declarat profesorul Dave Sandwell, cercetător la Scripps Institution of Oceanography.

Cunoşterea poziţiei munţilor subacvatici este importantă pentru industria pescuitului şi conservarea mediului, pentru că ecosistemele cele mai bogate şi importante tind să se dezvolte în jurul acestor înălţimi marine.

Relieful fundului oceanic este foarte important, pentru că afectează curenţii şi ajută la amestecarea straturilor de apă, lucruri foarte importante în înţelegerea modului în care oceanele transportă căldura şi influenţează clima.

Savanţii ştiu însă foarte puţine despre relieful subacvatic, iar un exemplu este oferit de misiunile de căutare a epavei avionului Malaysia Airlines MH370, despre care se crede că s-a prăbuşit la vest de Australia.

Principala problemă este că apa sărată este opacă pentru toate tehnicile actuale care sunt folosite pentru cartografierea munţilor de pe uscat.

Sonde subacvatice care folosesc ecolocaţia, montate la bordul unor vapoare, oferă date de înaltă rezoluţie prin măsurarea undelor sonore reflectate de fundul oceanului, dar mai puţin de 10% din suprafaţa oceanului planetar a fost cartografiată astfel, având în vedere efortul uriaş presupus de această metodă.

„Ai putea crede că marea epocă a explorărilor s-a încheiat. Am fost în cele mai îndepărtate colţuri ale continentelor, iar unii poate cred că am explorat şi bazinul oceanic. Din păcate, nu este adevărat. Ştim mai multe despre topografia planetei Marte decât despre fundul oceanului", a declarat Dietmar Müller, de la Univesitatea din Sydney.

Alternativa sonarului sunt sateliţii dotaţi cu radare şi altimetre, care pot deduce forma fundului oceanului analizand forma apei de la suprafaţă. Pentru că apa este influenţată de gravitaţie, aceasta este trasă în zone mai înalte, deasupra vârfurilor muntoase masive, şi formează depresiuni deasupra gropilor subacvatice uriaşe.

Majoritatea hărţilor din prezent ale reliefului subacvatic se bazează pe această abordare. Progrese importante au fost făcute folosind sateliţii Marinei Statelor Unite şi ai Agenţiei Spaţiale Europene, în anii 1980 şi 1990.

În prezent, profesorul Sandwell şi echipa sa au adunat date noi şi mult mai clare folosind doi sateliţi mai noi, Jason 1, scoz din uz de curând, şi CryoSat, care se află şi în prezent activ pe orbita terestră.

Acoperirea mai bună, din punct de vedere al zonelor observate, şi tehnologiile radar superioare ale acestor sonde spaţiale au adus o dublare a informaţiilor legate de modelul gravitaţional care descrie fundul oceanului.

Datele furnizate nu au fost analizate în totalitate, dar au oferit deja accesul la noi descoperiri.

Printre detaliile observate se numără şi o creastă submarină din regiunea unde în urmă cu 180 de milioane de ani fundul oceanului a dat naştere Golfului Mexic.

În Atlanticul de Sud, cercetătorii au descoperit cele două jumătăţi ale unei culmi muntoase submarine care a fost secţionată în urmă cu 85 de milioane de ani, când Africa s-a rupt de America de Sud.

Un detaliu interesant este că multe dintre aceste structuri sunt acoperite cu sedimente şi au putut fi văzute doar datorită noilor informaţii privind gravitaţia. Observarea tuturor regiunilor unde scoarţa terestră s-a fracturat va oferi material de studiu extrem de important pentru cei care studiază istoria migrării continentelor.

Echipa de cercetători speră să poată îmbunătăţi rezoluţia modelului său, pe măsură ce CryoSat va continua să efectueze măsurători

Misiunea Agenţiei Spaţiale Europene este, de fapt, dedicată măsurării şi determinării formei şi grosimii calotelor polare, nu formei fundului oceanic.

„Orbita şi echipamentele satelitului au fost realizate pentru a îndeplini misiunea principală privind calotele polare, iar extinderea cercetărilor asupra oceanului s-a făcut urmând ideea «să vedem ce-o ieşi». După cum am văzut, acum avem o imagine extraordinară a fundului oceanului", a spus Duncan Wingham, cercetător şef.

Savanţii vor ca în viitor să trimită pe orbită un satelit dedicat studierii reliefului oceanic.

Walter Smith, coautor al studiului publicat pe 2 octombrie în revista Science, a propus în 2001 o astfel de misiune, intitulată ABySS, dar atunci nu a fost acceptată. Cercetătorii cred însă că ideea este încă valabilă.

„Miniaturizarea cipurilor electronice şi creşterea puterii de calcul a microprocesoarelor şi a capacităţilor de stocare de date din ultimii 13 ani au făcut ca utilizarea radarului să fie ieftină, facilă şi uimitoare la nivel de rezultate", a spus Wingham.

„Sunt încă foarte multe lucruri pe care le putem face cu o misiune dedicată. Ar putea fi făcută pentru un cost de 100 de milioane de euro, iar inovaţiile tehnologice necesare sunt binecunoscute inginerilor englezi, francezi şi nu numai. Bugetul ţine doar de voinţă politică", a mai spus Duncan Wingham.