„Psihologii“ străzii: trucurile folosite de hoţii de buzunare pentru a ne distrage atenţia

Calitatea principal a unui hoţ de buzunare cu adevărat eficient este capacitatea de a identifica acele „scăpări“ ale minţii care vor facilita utilizarea dexterităţii FOTO Arhivă Adevărul

Găinarii care sustrag portofele din buzunare şi fură din genţi nu se folosesc doar de îndemânarea extraordinară pe care o dobândesc în timpul anilor de ucenicie şi a „muncii de teren“. Hoţii de buzunare au un instinct nemaipomenit când vine vorba de manipularea victimelor, abilităţi pe care le dezvoltă devenind observatori ai comportamentului uman.

Expertul în neuroştiinţă Susana Martinez-Conde, cercetător în cadrul Laboratorului de Neuroştiinţă Vizuală din Arizona, autoare a cărţii „Sleights of Mind“ („Iluzii ale minţii“), a expus pentru BBC concluziile cercetărilor făcute asupra modului în care operează hoţii de buzunare. Unul din cobaii pe care i-a observat în timpul studiului este un iluzionist care lucrează în Las Vegas, Apollo Robbins, numărul său de succes fiind sustragerea valorilor din buzunarele spectatorilor.

Oricât de conştienţi am fi că putem deveni victimele unui furt sau chiar dacă ştim că în preajma noastră se află o persoană care ar putea să ne lipsească de bunurile personale, mintea umană este astfel alcătuită încât poate fi manipulată destul de simplu, urmare a acţiunilor imprevizibile proprii sistemului de percepţie şi a puterii de atenţie, explică Susana Martinez-Conde. 

Ba chiar, calitatea principală a unui hoţ de buzunare cu adevărat bun nu este îndemânarea cu care îşi strecoară degetele în buzunare, ci să aibă practica identificării acelor „scăpări“ ale minţii care vor facilita utilizarea dexterităţii. Iar unii dintre ei se dovedesc atât de buni la descoperirea slăbiciunilor respective încât oamenii de ştiinţă au înţeles că studierea modului în care acţionează hoţii de buzunare ar putea să le dezvăluie amănunte interesante despre creierul uman.

Cel mai important aspect pe care îl exploatează un hoţ bun este că omul nu se prea descurcă atunci când trebuie să facă mai multe lucruri în acelaşi timp. Iar infractorii buni se pricep de minune să-şi zăpăcească „ţintele“.  „Atunci când iluzionistul Apollo Robbins se află faţă în faţă cu o persoană, practic el invadează spaţiul personal al respectivului. Îi vorbeşte, îl atinge, se apropie foarte mult de el pentru a primi un răspuns emoţional. Este un fel de preluare totală a atenţiei victimei“, a explicat expertul în neuroştiinţă.

La fel procedează şi hoţii de pe stradă pentru a capta atenţia victimei. Adesea ei sunt cei care provoacă o situaţie care are drept scop deturnarea atenţiei. O metodă clasică este „blocajul“, atunci când un complice care merge în faţa victimei se opreşte brusc şi se produce o ciocnire total întâmplătoare şi aparent nevinovată. Acela este momentul în care hoţul de buzunare, aflat în imediata apropiere a victimei, intră în scenă lovindu-se şi el de cei doi, pentru a iniţia o ceartă. În toiul scandalului, un al treilea membru al găştii preia bunurile furate şi se face nevăzut în câteva secunde.

Oamenii au de multe ori impresia că hoţii vor încerca să-i facă să se uite în altă parte pentru a-i fura, dar aceştia încearcă în primul rând să ne distragă mintea, nu privirea. Aşa că suntem deja concetraţi să nu facem ceea ce avem impresia că vor încerca, a subliniat pentru BBC hipnotizatorul James Brown.

Tehnica „bunului samaritean“

Ale tactici ţin şi mai mult de zona psihologică. În ţările în care există indicatoare de avertizare pe care scrie „Atenţie la hoţi“, „lupii“ stau la până şi observă. Oamenii au tendinţa aproape mecanică de a controla să vadă dacă mai au bunurile asupra lor în clipa în care sunt avertizaţi că sunt într-o zonă în care mişună hoţi. Intersant este atunci când cel care avertizează victima că ar putea să cadă pradă hoţilor de buzunare este chiar infractorul. „Bunul samaritean“ este însă interesat să vadă unde îşi ţine aceasta valorile cu adevărat importante. Raportul de încredere pe care atacatorul îl construieşte cu viitoarea victimă reprezintă un truc psihologic esenţial pentru acest tip de infractor. 

O altă cale este modul în care hoţii gesticulează atunci când intră în contact cu victima. Adesea descriu gesturi ample, circulare, pentru că astfel privirea celui din faţa lor nu este doar distrasă, ci revine mai lent la punctul iniţial. Iar acest lucru a fost dovedit în cadrul unui experiment în care s-a urmărit traiectoria urmată de privirea unui individ, în funcţie de gesturile pe care le observa la interlocutor. 

Descrierea unui arc de cerc provoacă ceea ce se numeşte „urmărire lentă“, când ochiul intră într-un proces continuu de urmărire a unui obiect. FOTO bbc.co.uk

Specialistul în neuroştiinţă Martinez-Conde a explicat că descrierea unui arc de cerc provoacă ceea ce se numeşte „urmărire lentă“, când ochiul intră într-un proces continuu de urmărire a unui obiect. Sistemul vizual reacţionează diferit în cazul descrierii unei linii drepte, când ochiul se mişcă rapid din punctul A în punctul B, în doar o fracţiune de secundă.

Faima îndemânării hoţilor români, doar o legendă? 

O altă împrejurare speculată de hoţi este cea creată de consumul de alcool. Multe furturi au loc în baruri, cluburi, unde oamenii se ameţesc şi sunt relaxaţi. O tactică des folosită este introducerea în scenă a unei domnişoare care abordează victima aflată în stare de ebrietate. Adesea fata va discuta cu victima în timp ce se va clătina de pe un picior pe altul, mişcare ce va fi preluată de persoana băută aproape inconştient, convinsă că astfel va fi mai stăpână pe propriile picioare. Dar nu va face decât să se dezechilibreze şi mai tare, poate chiar să se împiedice, moment în care fata va încerca să-l sprijine, poate va sări în ajutor şi un „amic“ sau o „amică“ a fetei, a relatat hipnotizatorul Jamers Brown după o noapte în care a observat cum operează hoţii în zona cluburilor de noapte din Trafalgar Square, în Londra.

Brown a aflat mai multe şi despre temuţii hoţi de buzunare români, după cum a declarat pentru BBC. „Timpul petrecut alături hoţii de buzunare români, lângă London Bridge, mi-a oferit fascinanta ocazie de a observa că talentele şi abilităţile care au creat o adevărată legendă legată de îndemânarea de care dau dovadă nu este tocmai reală. Dexteritatea lor este supraestimată, iar faima că sunt extraordinar de talentaţi le-a creat o aură de pericol şi eleganţă ce poate lua, pe alocuri, forma unui soi de admiraţie. Adevărul este că de multe ori se dovedesc doar hoţi oportunişti“, este de părere Brown.