Fidel Castro, „El Lider Maximo“ al Cubei, a fost un mare seducător: „Făcea sex cu cel puțin 2 femei diferite zilnic“

0
Publicat:

Luptător de gherilă, Fidel Castro este revoluţionarul care a condus Cuba aproape o jumătate de secol. Născut pe data de 13 august 1926 în oraşul Biran, acesta a fost un copil din flori, rod al unei relaţii dintre un imigrant spaniol, care a devenit un fermier, și o servitoare.

Fidel Castro, copil din flori, care a ajuns dictator FOTO Adevărul
Fidel Castro, copil din flori, care a ajuns dictator FOTO Adevărul

A mers la şcoală alături de copii ai fermierilor şi, încă de mic, a văzut cu ochii săi ce înseamnă sărăcia în care majoritatea cubanezilor se zbăteau.

Anii au trecut, iar Fidel Castro a ajuns să studieze dreptul la Havana şi s-a implicat fără rezerve, în timpul studiilor sale, în politică. Tânărul Castro nu a făcut un secret din ambiţiile sale. Le-a spus colegilor săi studenţi că îşi doreşte „faimă şi glorie“. Numai că era departe de a fi un revoluţionar spartan. Purta costume cu dungi şi conducea o decapotabilă.

După absolvirea facultăţii, Castro a pus bazele unei firme de avocatură, însă adevărata sa pasiune era politica. În anul 1952 a candidat pentru un loc în Congres, numai că o lovitură de stat pusă la cale de generalul Fulgencio Batista a dus la anularea alegerilor. 

Dictatura instaurată a zădărnicit planurile lui Castro de a-şi construi o carieră civilă şi l-a transformat într-un revoluţionar. În anul care a urmat, Castro şi un grup de militanţi apropiaţi lui au atacat barăcile militare din Santiago de Cuba, dar armata a avut câştig de cauză în faţa acestui complot care nu fusese pus la cale temeinic şi nici suficient susţinut.

Pregătiri pentru revoluţie

A luat calea Mexicului, alături de fratele său Raul. Au format un grup rebel, care să instige la revoluţie în Cuba. În exil l-a cunoscut pe argentinianul Ernesto „Che“ Guevara, care avea să-i devină camarad de arme, şi a învăţat tactici de gherilă. 

În 1956, la bordul iahtului „Granma“, Castro s-a întors în Cuba. Alături de el se aflau 81 de bărbaţi, toţi revoluţionari. La început au suferit pierderi, dar, în timp, au început să câştige teren. Spre sfârşitul anului 1958 au trecut la adevărata ofensivă. În ajunul Anului Nou, Batista a fugit, iar la primele ore ale zilei de 1 ianuarie 1959, Castro a anunţat triumful revoluţiei sale.

A condus ţara cu o mână de fier şi a fost acuzat nu o dată că a încălcat drepturile omului în perioada în care a trecut la ceea ce a numit reconstruirea Cubei, confiscând nu numai proprietăţile companiilor străine, ci şi ale propriei sale familii.

Un aliat al Uniunii Sovietice

Reformele promovate de Castro au dus la tensionarea relaţiilor cu Statele Unite, care au impus un embargo comercial şi care chiar au sprijinit o invazie a unor cubanezi aflaţi în exil, invazie care a avut loc în 1961, dar care s-a soldat cu un eşec. 

Castro a mers mai departe şi a devenit un aliat al Uniunii Sovietice, iar în 1962, desfăşurarea de rachete sovietice în Cuba a adus Planeta în pragul unui război nuclear.

În acest timp însă, Castro se poziţiona ca o figură-cheie a naţiunilor nealiniate. „A demonstrat că revoluţiile socialiste sunt posibile în lumea a treia“, a afirmat Bert Hoffmann, expert pe teme legate de Cuba la Institutul de Studii Latino-americane din Hamburg. „Educaţia gratuită şi accesul la sistemul de sănătate au fost realizări salutate la nivel global“, a adăugat Hoffman.

Numai că după colapsul Uniunii Sovietice, Cuba a intrat în criză economică. Pe mulţi cubanezi îi trec şi acum fiorii când îşi amintesc de lipsurile cu care s-au cofruntat în asa numită „perioadă specială“ de la începutul anilor ’90.

Cuba a reuşit, totuşi, să supravieţuiască graţie veniturilor din turism, dar şi datorită cooperării cu Venezuela, o ţară bogată în petrol.

A murit la 90 de ani

Pe data de 31 iulie 2006, din motive de sănătate, Fidel Castro îi predă atribuţiile de preşedinte fratelui său mai mic, Raul.

Fidel Castro este dictatorul cubanez care a murit la vârsta de 90 de ani, pe 25 noiembrie 2016, după o viaţă tumultoasă, excentrică, condimentată cu senzaţii tari, femei, trabucuri, dramatism.

Fidel Castro a estimat că au existat peste 600 de tentative de asasinare a lui şi că ar fi fost comandate de SUA. Unele chiar ar fi fost aproape de reuşită. De exemplu, o pastilă cu cianură care ar fi fost pe punctul de a fi strecurată într-un milkshake la o cafenea pe care o frecventa, scrie okmagazin.ro

Fostul dictator era înarmat mereu cu un pistol, iar viaţa sa amoroasă poate stârni uşor invidia bărbaţilor. S-ar fi culcat cu 35.000 de femei.

Potrivit unui apropiat al dictatorului, scrie presa internaţională, Castro avea un apetit sexual de nestăvilit. The New York Post a scris că bărbatul făcea sex cu cel puţin două femei diferite zilnic, la prânz şi la cină. Uneori şi dimineaţa.

Gărzile sale recrutau femei pentru el, de pe plajele din Havana. Un reporter Vanity Fair a scris în 2008 că Fidel adora să flirteze şi orice discuţie cu femeile era însoţită de aluzii sexuale. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite