Povestea unui scriitor de succes: Interviu cu autorul și scenaristul Franck Thilliez
0Franck Thilliez, născut în 1973 în Annecy, este autor și scenarist recunoscut, ale cărui opere au captivat cititorii din întreaga lume. Cu o carieră inițială în ingineria informatică, Thilliez și-a descoperit pasiunea pentru literatură și thrillere, debutând în 2002 cu romanul „Conscience animale". Acesta a fost doar începutul unei serii de succese literare, inclusiv „Train d’enfer pour Ange rouge" (2003) și „La Chambre des morts" (2005), care au fost rapid apreciate de public și critici, fiind adaptate ulterior pentru marile ecrane.
Personajele principale ale lui Thilliez, cum ar fi cei doi inspectori, Franck Sharko și Lucie Henebelle, au devenit emblematici pentru operele sale, anchetând cazuri complexe și fascinante într-o serie de romane care au cucerit imaginația cititorilor. Cu peste 20 de volume publicate și numeroase premii, inclusiv de la SNCF și Quais du Polar, operele sale au fost traduse în mai multe limbi și au avut un impact semnificativ în lumea literară.
Pe lângă cariera sa literară, Thilliez s-a remarcat și ca scenarist, colaborând la realizarea filmului „Obsessions" (2010) regizat de Frédéric Tellier, care i-a adus recunoașterea prin Premiul Mireille Lantéri în 2011.
Cu vânzări impresionante și o reputație solidă în industria literară, Franck Thilliez se află în continuare în fruntea topurilor de vânzări în Franța, demonstrându-și constant talentul și abilitatea de a captiva publicul.
Adevărul: Bonjour, Franck și mulțumesc pentru că ai găsit timp să ne răzpunzi la întrebări. Ai putea să ne împărtășești care a fost inspirația ta în alegerea poveștilor atât de complexe și a profunzimilor psihologice din thrillerele tale?
Franck Thilliez: Vă rog, este o plăcere. Mă inspir, practic, în principal din cinematografie. Dacă ar fi să numesc doi regizori care mă inspiră foarte mult, aș spune Christopher Nolan și David Fincher. Ah, îl uit pe Hitchcock, ale cărui intrigi și tensiune mi se par fascinante! În literatură, ar fi Stephen King, Dennis Lehane, Thomas Harris pentru întunericul și complexitatea poveștilor lor. Sunt un fost inginer de IT, așa că-mi place să citesc și să scriu povești complexe. Dar „complexitatea” nu înseamnă „a nu înțelege nimic”, este un echilibru subtil între o intrigă bine construită, personaje puternice, decoruri surprinzătoare și tulburătoare, toate împletindu-se pentru a întemnița cititorul.
Drept urmare, scriu povești care nu sunt doar liniare, cu punctul A și punctul B, ci alcătuite din fire care se intersectează, piste false „adevărate”, dezvăluiri permanente. Este deci necesar să existe o anumită logică a construcției, care, pentru mine, se întâmplă cu mult înainte de a scrie primul rând.
Cum abordați cercetarea pentru romanele dumneavoastră, în special atunci când explorați aspecte științifice sau forensice?
Îmi ia aproximativ un an să scriu o carte și, înainte de a așterne pe hârtie primul rând, au trecut deja șase luni! Şase luni în care fac documentare, mă întâlnesc cu cercetători, medici, poliţişti, discut pe larg cu toți. Uneori ies pe teren cu acești oameni, în laboratoare sau în sălile medicale pentru a mă informa sau pentru a mă bucura de atmosferă. Am citit și cărți de specialitate pe subiecte care mă interesează, pentru a avea o imagine cât mai precisă asupra poveștii pe care urmează s-o spun. Eu creez ceea ce numim „hărți mentale” pe computer, adică arbori care sunt, într-un fel, proiecția vizuală a gândurilor mele, uneori complexe. Acest lucru îmi permite să mă organizez și să scriu povești bine construite.
Personajele principale ale dumneavoastră, cum ar fi Sharko și Henebelle, sunt complexe și captivante. Ce provocări întâmpinați în dezvoltarea unor astfel de personaje pe parcursul mai multor romane?
Prin forța exercițiului scrierii, mi-am dat seama de importanța extremă de a avea personaje bune, ele sunt cele care continuă să ne însoțească odată ce cartea este închisă, ei sunt cei la care ne gândim, când ne aducem aminte de titlul unei cărți pe care am iubit-o. Trebuie deci să avem grijă de ei și să nu uităm că personajele din romane sunt înainte de toate ființe umane, care iubesc, suferă, se revoltă.
Franck Sharko și Lucie Henebelle, de exemplu, au un destin dificil, întunecat, plin de obstacole. Acesta este ceea ce caracterizează cel mai mult acest cuplu de anchetatori, asta le creează, cred eu, semnătura, originalitatea. S-au cunoscut prin suferință, s-au iubit prin suferință. Fără dificultățile din jurul lor, ele n-ar fi la fel și aș simți că n-am nimic de spus! Am nevoie de suferința lor pentru a le construi o existență și pentru a continua să-i duc mai departe. Pentru asta acord cea mai mare atenție.
Puteți discuta despre colaborarea dumneavoastră cu alți autori, cum ar fi Bernard Minier, și cum influențează acest lucru procesul dumneavoastră de scriere?
Îl apreciez foarte mult pe Bernard Minier, atât pentru omul care este în viața reală, cât și pentru romanele sale, care sunt de mare calitate. Îmi place foarte mult să citesc poveștile lui. Cu siguranță scriem povești foarte diferite, dar care au adesea un fundal comun. Uneori felul în care ideile noastre se ciocnesc e aproape bulversant: când romanele noastre apar în Franța (de multe ori în același timp), ne dăm seama că am scris pe subiecte foarte asemănătoare!
Pe de altă parte, citesc rar în timp ce scriu, pentru că mi-e teamă că tot ce citesc îmi va influența propria scriitură. Dacă scrisul este un râu mare, cititul este un râu mic care se varsă în cel mare, va exista astfel, inevitabil, un fel de „contaminare”. Așadar, citesc în afara perioadelor de scris, între două romane sau în vacanțe.
Boala mintală este un subiect recurent în opera dumneavoastră, adesea descrisă cu empatie și profunzime. Cum abordați reprezentarea problemelor de sănătate mintală în romanele dumneavoastră?
Ceea ce definește genul „polarului” este dezvoltarea unei povești pornind de la o disfuncție. Această disfuncție poate fi istorică, politică, societală... Mă interesează disfuncția minții, cu o abordare mai degrabă științifică/psihologică: ce face ca, la un moment dat, creierul uman să înceapă să deraieze? Ce semnal din creier îi împinge pe oameni să treacă la acțiune? Este violența genetică sau socială? Cum funcționează boala mintală? Toate aceste subiecte mă fascinează de mulți ani, așa că îmi tocesc pingelele pe la spitale de psihiatrie, mă întâlnesc cu medici și specialiști și le pun o mulțime de întrebări. Scriindu-mi thrillerele, încerc să înțeleg puțin mai bine ființa umană...
Romanele dumneavoastră au fost adaptate în filme și seriale TV. Cum afectează vizionarea lucrării dumneavoastră transpuse în media vizuală relația cu povestea și personajele?
Trăiesc fiecare anunț al unei ecranizări ca pe un basm, sperând de fiecare dată că proiectul se va concretiza, pentru că drumul de la poveste la film sau serial este lung și anevoios. Sunt deosebit de încântat că poveștile mele pot interesa lumea audiovizualului, eu care am început să scriu în principal datorită filmelor de gen.
Romanul trece fără efort de la trecut la prezent. Cum ați abordat echilibrarea acestor linii temporale pentru a menține suspansul și a păstra interesul cititorilor?
1991 este înainte de toate o călătorie în trecut, în vremea cabinelor telefonice și a faxurilor. Fără telefoane mobile, fără internet și cu senzațoa că timpul trecea mai încet la vremea aceea. Este o temă în sine, această relație cu timpul, pentru că citind ne dăm seama că astăzi totul merge mult prea repede.
În rest, sunt două mari subiecte pe care le-am cercetat pentru 1991. Nu pot dezvălui unul dintre ele, pentru că ar devoala intriga, dar veți vedea că problemele de acum 30 de ani sunt și astăzi prezente. În ceea ce privește cealaltă temă, ea este magia și arta de a manipula spiritele. Este absolut fascinant și cred că cititorii vor fi atrași în lectură pentru a încerca să înțeleagă tot acest tur de magie!
Romanul explorează impactul memoriei și modul în care aceasta poate fi manipulată sau distorsionată în timp. Ce cercetare ați întreprins pentru a ilustra acest lucru în mod precis în poveste?
Am o minte științifică, și încerc mereu să includ subiecte legate de medicină, creier, genetică... Și despre memorie, care mă fascinează. Cum functioneazã? Cum sunt stocate amintirile noastre, cum sunt reconstituite? Sunt adevărate sau pot fi manipulate? O persoană care nu mai are memorie mai poate avea o existență normală? Pe lângă interesul meu personal pentru subiect, este o temă dramatic de bogată, care îmi permite să creez personaje puternice. Pentru că m-a fascinat de mulți ani și am citit o mulțime de cărți despre memorie, este un subiect pe care acum îl cunosc foarte bine.
Cartea "1991" abordează subiecte sensibile precum vinovăția și răscumpărarea. Cum ați navigat aceste teme menținând în același timp ritmul și suspansul specific genului thriller?
Vinovăția, mântuirea, violența, moartea, sunt teme majore ale literaturii polițiste, așa că e normal să le găsim în inima intrigilor. Ceea ce este important într-un thriller e ca toate personajele, fie ele rele sau bune, să aibă un scop, să evolueze pe măsură ce povestea progresează. Nelegiuitul are un motiv să omoare, sau să facă rău, iar cititorul trebuie să înțeleagă de ce face asta: ce l-a împins să comită răul? Societatea ? Educaţia? Genetica? A scrie un thriller bun înseamnă a găsi un echilibru între anchetă, acțiune și momentele mai calme în care personajele își pun la îndoială propria viață și modul în care evoluează societatea.
Vă mulțumesc pentru ocazia de a acorda acest interviu pentru publicul român. Avem o ultimă întrebare: Ce sperați să înțeleagă cititorii din "1991" după ce vor citi romanul?
Sper că cititorului îi va plăcea să descopere personajul Franck Sharko, un polițist care apare în multe dintre romanele mele și care continuă să conducă anchete și astăzi, la 60 de ani! De asemenea, sper că această mică întoarcere în anii ’90 le va plăcea celor care au trăit acea epocă, ca mine, de altfel. Iar pentru cititorii mai tineri, romanul demonstrează că înainte, chiar și fără telefon mobil sau internet, am putut duce o viață normală!
Se încarcă comentariile...
