Dezbatere „Historia“ la Adevărul Live: Propaganda rusă în România anilor 1914-1916

Dezbatere „Historia“: Propaganda rusă în România anilor 1914-1916 FOTO Eduard Enea

Izbucnirea Primului Război Mondial a produs o sciziune în rândul oamenilor politici şi de cultură în privinţa alăturării României la une dintre taberele beligerante. S-au conturat două curente de opinie ce susţineau intrarea în război de o parte sau cealaltă: antantofilii şi germanofilii.

Declanşarea Primului Război Mondial a găsit România într-o situaţie delicată. Era legată printr-un tratat defensiv de Tripla Alianţă şi, implicit, de Austro-Ungaria, ţară care ocupa Transilvania şi Bucovina, provincii locuite de români. De cealaltă parte, România ar fi fost nevoită să se alieze cu Rusia, duşmanul tradiţional, ţară care la rândul ei ocupa o veche provincie românească, respectiv Basarabia. Practic, România trebuia să aleagă la ce teritorii locuite de români renunţă. La toate acestea se aduga intensa propagandă la care era supusă România de către ţările ce o vroiau sau nu intrată în război.

Una dintre cele mai intense si mai atipice propagande a fost cea dusă în România de Imperiul Ţarist. Cum s-a manifestat acesta? Ce scopuri urmărea? La aceste întrebări, dar şi la multe altele, vor răspunde Călin Hentea, istoric militar, şi Dan Falcan, istoric,” într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ciprian Stoleru, şi transmisă de adevarul.ro.

Principalele declaraţii:

Dan Falcan: S-au confruntat două curente: unii spuneau că trebuie să mergem cu Antanta (Anglia, Franţa, Rusia) şi tabăra cealaltă, germanofilii sau rusofobii, mai corect. Frica cea mai mare era că o Rusie victorioasă va călca peste trupul României. Opţiunea germanofililor a fost validată de istorie 30 de ani mai târziu, când Rusia a trecut peste România, a ocupat-o, şi-a impus sistemul politic. 

Planul de război pe care l-a făcut România prevedea ofensivă în Ardeal şi defensivă în sud. 

Călin Hentea: Ceea ce s-ar fi putut face mult mai bine a fost efortul propriu, intern, al României de pregătire pentru război în cei doi ani de neutralitate. 

După 1914 era evident că Germania nu era doritoare să vândă armament şi tehnică unui potenţial inamic. Nici Franţa, marea noastră prietenă, nu era dispusă să vândă până nu era sigură că România avea să intre în război. Asta îngreuna înzestrarea armatei. Suntem obligaţi să ne gândim la România lui 2016 şi să sesizăm similitudinile care există între starea armatei, a clasei politice din 1916 şi cea din prezent: există o dezorganizare similară, o lipsă de competenţe şi de statut moral în 1916 faţă de 2016, corupţia pe care o discutăm azi la fel era şi atunci şi iată cât de scump a fost plătită în domeniul contractelor de furnituri pentru armată: bocanci cu talpă de carton cu care au fost echipaţi soldaţii români, puşti cu muniţie care nu se potrivea şi nu era suficientă, lipsa de artilerie, de armament greu. 

Dan Falcan: În 2016 e mai rău decât în 1916..atunci măcar aveam un Ionel Brătianu. Clasa noastră politică s-a tot degradat de-a lungul timpului. Ce mai valoroasă, cea  mai patrioată, a fost generaţia paşoptistă, cu Kogălniceanu, Cuza, Brătienii, Rosetti, Ghica, pe urmă, pe măsură ce a trecut timpul a devenit tot mai incompetentă şi coruptă. 

Principala calitate a armatei române în Primul Război Mondial a fost materialul uman. Armata română era formată în proporţie covârşitoare din ţărani. Foarte rezistenţi, foarte răbdători, inerţi la tot felul de provocări cum au fost cele bolşovice. Ca material uman, românii s-au prezentat întotdeauna bine, inclusiv în Al Doilea Război Mondial. Dar nu cred că românii s-au schimbat prea mult în ultima sută de ani. Răbdăm, răbdăm..

Dan Falcan: Armata noastră pe vremea aceea avea 800.000 de oameni, deci aveam un anumit aport şi fiecare dintre Marile Puteri încerca să ne atragă de partea ei. 

Călin Hentea: Rusia Ţaristă era un sistem absolutist. Pentru mentalitatea ţaristă, opinia publică nu avea o prea mare importanţă. A face propagandă pentru Rusia într-o ţară aliată nu intra sub forma unui obiectiv important de genul celui german. În Germania, opinia publică germană chiar conta pentru Kaizer. De aceea, în mentalitatea germană a existat această idee că trebuie să cucerească şi să răstoarne handicapul antipatiei României faţă de austro-ungari cucerind presa, desfâşurând campanie de propagandă pro-germană în România. Ziarele vremii încercau să spulbere aceste resentimente puternice ale românilor faţă de Rusia, să demonteze clişeele rusofobe care existau pentru că germanfilii erau mai muLt rusofobi. În 1914 au apărut speculaţii că dacă Rusia câştigă războiul şi se îndestulează cu teritorii germane şi austro ungare, în semn de recunoştinţă, ne va ceda Basarabia. O utopie scrisă negru pe alb în presa română.