Paradoxul de pe Litoralul bulgăresc: creat de nemți, ținut în viață de români | FOTO REPORTAJ
0Am fost din nordul litoralului bulgăresc până în sud, pentru a vedea moștenirea nemțească lăsată vecinilor din Bulgaria. Când ești în zonele turistice de pe litoral, de cele mai multe ori îți pare rău că România a rămas în urmă, dar când intri în „Bulgaria profundă“, începi să te simți mai bine.
„Nemții au creat litoralul bulgăresc, dar nu pentru bulgari. Zeci de avioane veneau an de an din Germania la cele mai bune hoteluri. Nemții au făcut asta 20 de ani, iar acum au plecat și construiesc Albania, pentru că acolo e ieftin. Bulgaria acum trăiește cu români, dar a fost făcută pentru nemți și niciodată pentru bulgari“ – această declarație pe care mi-a dat-o vicepreședintele ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism), Adrian Voican, mi-a stârnit curiozitatea.
Oare cum o fi în Bulgaria? Pentru că probabil este prima și ultima dată când voi vizita litoralul bulgăresc, am zis să încerc două destinații. Un hotel prost sau o experiență neplăcută te pot face să crezi că o întreagă zonă turistică este de nevizitat.
Kranevo, apă termală la malul mării
Prima destinație aleasă a fost o mică stațiune de lângă Balcic – Kranevo, în nordul litoralului bulgăresc. Un plus mare a fost faptul că am putut ajunge repede la celebrul castel al Reginei Maria. Am stat câteva zile la un hotel de patru stele, cu demipensiune. Regimul de masă a fost o alegere bună, în condițiile în care stațiunea Kranevo era un fel de Costinești de pe la începutul anilor 2000: mult praf, o junglă de construcții de toate felurile, haos.
Hotelul la care am stat fusese parcă teleportat acolo: era o construcție elegantă, înconjurată de spații verzi cu multe flori, care te învăluiau în miros de lavandă, cu plajă proprie foarte bine îngrijită și, ceea ce a fost un plus foarte important, o zonă de spa, cu piscine cu apă termală. De ce spun că a fost un plus important?
Deoarece am prins vreo două-trei zile cu valuri mari și, cu toate că era o zonă de litoral propice copiilor, intrarea în apă fiind lină și adâncimea mică preț de câteva zeci bune de metri, nu am putut face baie în mare. Salvamarii bulgari sunt scrupuloși până la extrem și, spre deosebire de litoralul românesc, turiștii se conformează. Poate din acest motiv nici nu mor înecați.
Într-o zi, deși nu erau valuri, vântul bătea dinspre mal spre largul mării, iar copiii nu au fost lăsați să intre cu colacul în mare, nici atunci când părinții erau lângă ei. Motivul: să nu-i ia curentul și să-i ducă în larg.
În ciuda vremii neprietenoase, nu am avut timpi morți la bălăceală, deoarece piscina termală acoperită și spa-ul erau cu acces gratuit pentru toți oaspeții hotelului. Dacă vă întrebați de unde au adus apa termală pe litoral?, cum m-am întrebat și eu, răspunsul ne aduce la un alt plus al litoralului bulgăresc față de cel românesc: relieful.
Astfel, mica stațiune era înconjurată de dealuri împădurite foarte pitorești, care plonjau lin în mare, și pe unul dintre aceste dealuri s-a găsit apă termală, care era adusă printr-o rețea de conducte până la hotel.
La capitolul „vreme de bălăceală“, la fel ca în România, în Bulgaria riști să prinzi zile cu valuri mari sau zile reci, în care nu prea îți vine să faci baie în mare. Dacă ai o zonă generoasă de piscine încălzite, cum am avut noi, nu e o problemă.
Mâncarea a fost delicioasă, hotelul folosind în mare parte ingrediente de la propria fermă, aflată undeva în apropiere. Exista și un colț generos cu pește și fructe de mare, unde puteai găsi de la scoici din Marea Neagră până la carne de rechin. Una peste alta, condițiile au fost de nota 10, cu excepția vremii și a apei din mare, care a fost cam rece.
Casa de vacanță a Reginei Maria
Vizita la castelul Reginei Maria din Balcic este de neratat dacă ajungeți prin zonă. Absolut impresionant este domeniul de câteva hectare, pe care se află o grădină botanică cu peste 3.000 de specii de plante, și mai multe vile construite într-o combinație de stiluri imprimate cu un puternic iz oriental.
După ce ai fost impresionat de grădina botanică multicoloră, străbătută de drumuri pietruite, unde se află o seră cu sute de specii de cactuși care ajung chiar și la câțiva metri înălțime, și crezi că gata, nu poți să vezi ceva mai spectaculos, în față ți se deschide panorama asupra mării. Peisajul îți taie respirația. Nu este de mirare că Regina Maria a lăsat în testament dorința de a-i fi îngropată inima aici.
Cobori, apoi, pe trepte din piatră până la plaja cu nisip fin, iar pe drum găsești mai multe terase, unde sunt ascunse tot felul de minuni: un bazin cu nuferi, o cascadă care pare că pornește dintr-o pădurice multicoloră și continuă pe sub un pod din piatră numit Puntea suspinelor, o pitorească cramă din piatră, acoperită cu țiglă semicirculară, de unde poți cumpăra vinuri din domeniul Coroanei cu cele mai interesante arome, inclusiv de trandafiri, de usturoi sau de tomate, un labirint din piatră, sau tronul sculptat în piatră de pe care Regina Maria privea marea.
Domeniul este plin de poezie, și de asta poți să-ți dai seama chiar din denumirile care au fost date diferitelor obiective: Fântâna de argint, Grădina lui Allah, Colțul „Magnolia“, Templul apei, Izvorul sfânt, Grădina Ghetsimani, Aleea valului albastru, Grădina „Curtea englezească“, Cuibul liniștit, Aleea secolelor.
Combinația dintre drumurile, construcțiile și zidurile de piatră, care prind versantul dealului să nu cadă în mare, și vegetația luxuriantă, cu leandri, palmieri, nuci, măslini, mușcate și multe flori colorate, oferă peisajului un aer exotic.
Palatul Reginei Maria este, de fapt, o vilă pe trei niveluri care îmbină mai multe elemente arhitecturale ale zonei: cel mai vizibil este minaretul specific musulman, care nu are o funcție religioasă, urmat de acoperișul cu turnuleț acoperit cu țiglă roșie, specifică caselor din Bulgaria, două terase de unde ai o panoramă superbă asupra mării, și zidurile, o parte tapetate cu piatră, iar cealaltă zugrăvită în alb.
Pe cât de spectaculos în exterior este domeniul regal de la Balcic, pe atât de spartan este interiorul palatului: poți vedea o sufragerie cu mobilier clasic destul de modest, unde iese în evidență un fotoliu îndreptat spre mare. Peleșul este infinit mai spectaculos în interior.
Este foarte posibil ca vila reginei să-și fi pierdut din strălucirea din interior în perioada comunistă, când a fost transformată într-o destinație de concedii pentru tovarășii din partid. Vila se află la câțiva metri de o plajă cu nisip auriu și de mare, fapt care-ți permite să auzi valurile cum se sparg de țărm.
Palat regal, administrat în stil balcanic
Din păcate, asupra experienței de la Balcic și-a pus puternic amprenta stilul balcanic, domeniul fiind administrat de către stat. Pentru a intra să vezi domeniul trebuie să stai de trei ori la coadă: o dată la casa de schimb valutar, deoarece se acceptă doar bani bulgărești, leva – de plata cu cardul nici nu se pune problema –, apoi, trebuie să stai la rând la un ghișeu unde se vând bilete pentru grădina botanică și, într-un final, mai stai la o coadă pentru a vedea vila Reginei Maria și celelalte construcții de pe domeniu.
Se dovedește încă o dată că statul este cel mai prost administrator. Operatorii privați care vindeau, spre exemplu, vinuri, dulciuri și suveniruri acceptau până și plata în lei, dar și cu cardul sau în euro. Se făceau degustări și erai întâmpinat de comercianți în limba română.
Parcarea se face pe o stradă adiacentă, unde un băiat îmbrăcat în roșu îți dădea o hârtiuță pe care scria ora la care ai ajuns și, la final, mergeai la o gheretă să plătești. Apoi, toaletele au fost insalubre, fără săpun, fără hârtie igienică. La capitolul toalete, bulgarii au o problemă. Chiar și la benzinăriile la care am oprit, am găsit o delăsare balcanică, pe care n-o mai vezi decât foarte rar în România. Prima benzinărie civilizată la acest capitol am găsit abia când am intrat pe autostrada București-Pitești.
(Anti)-eroul: All inclusive la bulgari
După ce am văzut partea de nord a litoralului bulgăresc, următoarea destinație a fost sudul acestuia. Mai exact, am coborât 200 de kilometri până la Sozopol, un fel de Sighișoară a Bulgariei, aflată pe malul mării. Am fost cazați la circa zece minute de mers cu mașina de oraș, într-o localitate numită Duni.
De data aceasta am încercat un regim de masă pentru care vin mulți români în Bulgaria: all inclusive. Complexul turistic este impresionant: e format din vreo 5-6 hoteluri împrăștiate pe câteva hectare bune. Multă verdeață, erai practic vecin cu o zonă deluroasă de pădure, care face parte din rezervația naturală Alepu, care se întinde pe 167 de hectare și este un mic rai pentru ornitologi.
Plaja și marea de aici, din nou, absolut superbe. Pe lângă faptul că este o plajă cu steag albastru – care presupune îndeplinirea și menținerea unor criterii stricte de mediu, educaționale, de siguranță și accesibilitate (sunt un pic peste 5.000 de astfel de plaje în lume) –, aici nu vei avea probleme cu salvamarii, indiferent de vreme, deoarece ești într-un golf, unde valurile mari nu ajung. Plaja cu nisip auriu, foarte bine întreținută, este foarte mare, astfel că fiecare umbrelă de soare are alocate 4-5 șezlonguri și scapi astfel de sentimentul de aglomerație de pe plajele mici.
De pe plajă, vezi marea și o zonă deluroasă acoperită de păduri virgine: te aștepți dintr-un moment în altul să apară un dinozaur din Jurassic Park. Ca să faci un tur pe jos al întregului complex îți trebuie cel puțin o oră: ai tobogane pentru toate vârstele, terenuri de tenis, amfiteatru unde se țin spectacole în fiecare seară, multe piscine și mult spațiu verde bine întreținut. Când te cazezi, beneficiezi de o mașinuță de golf pentru a-ți duce bagajele la hotel.
Poți să optezi pentru hoteluri cu mai multe tipuri de clasificare: noi am ales, să zicem, o calitate medie, fapt care a venit cu unele inconveniente. În primul rând, mobilierul vechi care mirosea a mucegai și servirea, dacă putem să-i zicem așa. Sala de mese, care era jumătate în interior și jumătate pe o terasă cu vedere la mare, era deservită de vreo zece tineri în cea mai mare parte, care se uitau încruntați la clienți.
Era un fel de all inclusive mai muncitoresc. Mulți dintre clienți se repezeau la vitrinele cu mâncare și își umpleau farfuriile cu tot felul de combinații ciudate: paste, friptură de vițel, cu pește, cartofi prăjiți, porc cu varză, apoi, fructe și vreo 4-5 prăjiturele sau felii de tort. Totul asezonat cu vin provenit de la niște dozatoare instalate în mai multe zone sau bere la pahar. Era și tărie, ceva mărci ieftine bulgărești, care însă erau înecate în zahăr, în niște cocktailuri cu culori țipătoare, păreau acceptabile.
Atenție! Risipă alimentară
În prima dimineață am fost șocat să văd un panou la intrarea în restaurant care anunța că în ziua precedentă s-au aruncat 40 de kilograme de mâncare și-i îndemna pe clienți să fie mai cumpătați. Nimeni n-a fost deranjat de anunț, nimeni nu s-a sinchisit, risipa rămânând oarecum constantă – cel puțin din ce scria zi de zi pe panoul respectiv: 30-40 de kilograme de mâncare se aruncau în medie zilnic la fiecare restaurant.
Erau vreo patru restaurante și puteai să alegi la care vrei să mănânci, mâncarea fiind aproximativ aceeași. Ai ce să mănânci, dar izul acela de cantină, combinat cu spectacolul oamenilor care în loc să-și savureze mâncarea stau aplecați asupra farfuriilor, încordați parcă, ca la un concurs în care trebuie să devorezi contracronometru nu știu câți hamburgeri, îți pot lăsa un nod în gât. Plus că, uneori, trebuia să-ți păzești mâncarea de vrăbiuțe, care au devenit extrem de curajoase.
Într-o zi, la masa de prânz, am rămas surprins să văd două tinere care, după ce au văzut două vrăbiuțe care au aterizat în farfuriile lor și au ciugulit de acolo în voie, au mâncat liniștite tot.
M-a amuzat și faptul că, deși micul dejun se încheia la ora 10.00, iar prânzul începea peste câteva ore, la 13.00, în fiecare zi, era coadă la mica șaormerie aflată foarte aproape de plajă. Vedeai oameni care veneau cu câte două-trei șaorme în mâini cu un sentiment de satisfacție pe față, după ce au stat și câte 20 de minute la coadă. În hotelul pentru „bogați“, unde pachetele erau cele mai scumpe, situația mesei era alta.
Stafful era zâmbitor și, când ocupai masa, te întrebau chiar dacă vrei ceva de băut. Era și vin la sticlă, dar nu cine știe ce – era cam cel mai ieftin vin pe care-l găseai la supermarket. Atmosfera nu mai era însă de cantină, chiar și clienții erau mai subțiri și nu înfulecau ca și cum nu mai există ziua de mâine.
Bijuteria Sozopol
Am vizitat și bijuteria de oraș care este Sozopol, un fel de Sighișoară de România, dar cu o istorie mult mai veche. Fondat în secolul al VII-lea î.Hr. de către coloniștii greci din Milet, portul a înflorit în secolele următoare. A devenit una dintre cele mai bogate colonii grecești de la Marea Neagră.
Atenție la drum!
Experiența noastră în oraș a început cu stângul. Am căutat pe Google cea mai apropiată parcare publică de orașul vechi și am urmat instrucțiunile. Am trecut de bariera unde trebuia să plătești dacă vrei să ajungi cu mașina în vechiul oraș. Mare greșeală să intri cu mașina... Drumul a devenit din ce în ce mai îngust până când a rămas o singură bandă. „Bine că am ajuns la parcare“, ne-am zis, însă aventura abia începea.
Parcarea putea găzdui doar mașinile clienților unui hotel din zonă. Încercăm să ne întoarcem pe unde am venit, dar nu se mai putea. Veneau mașini din spate. Așa că ne afundăm tot mai mult în orașul cu drum pietruit și clădiri vechi de sute de ani. Drumul îngust n-ar fi neapărat o problemă, deși ai impresia că intri cu mașina direct în livingul caselor de pe margine, dacă ar fi cu sens unic. Nici vorbă, însă. Te trezești că pe un drum pe unde abia încapi, din față îți apare un mic camion, care pare un elefant într-un magazin de bibelouri pe străduțele minuscule.
Dai cu spatele până la o intersecție și încerci să nu te urci cu mașina pe scările caselor din jur. Vrem să ieșim cât mai repede de acolo, dar se pare că ne înfundăm și mai tare într-un păienjeniș de străzi care pare că nu duce nicăieri. Google spune una, localnicii – alta.
Dacă te uiți în față pare că drumul se blochează, însă cumva te poți strecura spre un nou labirint. Străzile pietruite sunt din ce în ce mai înguste și balcoanele din ce în ce mai joase. În locul liber dintre două case se vede marea. O luăm spre mare, dar din față vine o altă mașină. Trecem razant pe lângă bara din față a acesteia și reușim să ne strecurăm. Ne trec toate transpirațiile până când ajungem din nou la bariera care ne anunță că putem părăsi centrul vechi.
Plătim la automat, bineînțeles cu leva, că doar nu cu cardul, și răsuflăm ușurați: „Am scăpat“. Găsim o parcare mai spre port și lăsăm mașina acolo. Habar nu avem cum vom plăti parcarea. Ni se spune că la plecare să trecem pe la „clădirea albă“, o tonetă din plastic, unde stă o doamnă și încasează, bineînțeles, doar leva.
Odată scăpați de mașină, orășelul începe să ne farmece. Străzile pietruite, casele care la parter sunt acoperite cu piatră, iar la etaj sunt din lemn, arată desprinse dintr-un film. Foarte pitorești sunt treptele care duc din centrul orașului vechi, de pe deal, printre case, până la plajă.
Spectaculoase sunt și ruinele vechii cetăți grecești, pe care le vezi în mai multe zone ale orașului vechi. De aici se vede marea superb. Sozopol are și o parte de oraș modern, cu hoteluri și case de vacanță moderne și elegante. Pare un orășel cochet de pe litoralul croat, neavând parcă legătură cu Bulgaria profundă.
Castelul modern și grădina zoologică
La doi kilometri de Sozopol, am vizitat castelul din Ravadinovo, care, deși este o construcție relativ recentă, lucrările au început în 1996, din inițiativa unui om de afaceri bulgar, a ajuns să ofere turiștilor un peisaj desprins din basme. Castelul cu un lac superb și o mini-grădină zoologică este un vis devenit realitate pentru bulgarul Georgi Tumpalov, care timp de aproape 25 de ani l-a construit pas cu pas.
Este un castel construit în stil medieval cu turnuri și turnulețe spectaculoase, cu un lac pe care te poți da cu o barcă în formă de lebădă, cu figurine în formă de balauri, cu păuni care stau tolăniți în grădini spectaculoase, cu o zonă în care poți călări, cu o sală a tronului, cu armuri medievale, cu zonă de degustare de vinuri și multe altele.
Spectaculos este faptul că, oriunde te uiți, s-a încercat să se facă ceva special: drumul are aspectul unor solzi verzi, gardurile și felinarele sunt decorate cu diferite figurine fantastice, aici vezi o fântână romană cu statui albe sculptate, dincolo o zonă care pare desprinsă dintr-o peșteră cu stalactite și stalagmite, mai încolo vezi un fel de sală de bal în aer liber, acoperită de o construcție din fier forjat, străjuită de mai multe armuri medievale, iar un pic şi mai încolo vezi o bisericuță în stil ortodox. E un amalgam de imagini care te face să exclami de mirare la fiecare pas. Poate cel mai instagramabil loc pe care l-am văzut în Bulgaria.
Nemții au făcut treabă bună
În loc de concluzie, pot spune că litoralul bulgăresc este cu mult peste cel românesc. Într-adevăr, se vede că a fost conceput de nemți. Prețurile sunt cumva comparabile cu cele din România, doar că ei au o infrastructură hotelieră excepțională și un relief mai interesant, fiind mai spectaculoasă combinația de dealuri care coboară în mare.
Pe litoralul nostru, dacă hotelul are o piscinuță și all inclusive, tarifele sunt similare cu cele ale unor resorturi bulgărești care se întind pe mai multe hectare și au multe facilități. În unele situații se păstrează și calitatea germană a serviciilor, în altele, se lasă ștacheta mai jos, dar nu a fost niciodată cazul să se termine mâncarea la all inclusive, cum am auzit că s-a întâmplat la noi pe litoral. Am văzut foarte multe mașini cu număr de România, circa jumătate dintre toate automobilele parcate la ambele hoteluri la care am stat.
Dacă ieși din zona turistică, infrastructura bulgărească este sub ceea ce avem noi. La întoarcerea spre casă, GPS-ul ne-a dus pe niște drumuri județene de groază. Am fost prin zone în care drumul fusese înghițit de multe, multe gropi. Am trecut prin localități decrepite, care rivalizează cu cele mai sărace zone de la noi. Dacă atunci când vin dinspre Ungaria spre România am impresia că părăsesc încet, încet civilizația europeană, la întoarcerea din Bulgaria, sentimentul a fost invers. Am găsit la noi drumuri mai bune, localități mai arătoase, civilizație. Piteștiul, acolo unde ne-am oprit să dormim peste noapte, pare o clasă peste Varna.
În plus, cred că în orice magazin sătesc din România ai merge, ai putea plăti cu cardul; în schimb, în Bulgaria, la unele dintre cele mai vizitate obiective turistice precum castelul de la Balcic, poți plăti doar „cash leva“. Așa ni s-a întâmplat și la benzinării, și la magazine din zone turistice. Când ești în zonele turistice de pe litoralul bulgăresc, de cele mai multe ori îți pare rău că România a rămas în urmă, dar când intri în „Bulgaria profundă“, începi să te simți un pic mai bine.
Se încarcă comentariile...
