Adulţii-copii: ce ascunde dependenţa faţă de jucării

Ataşamentul pe care unii adulţi îl dezvoltă faţă de jucării - un comportament neacceptat la nivel social - poate ascunde diverse probleme emoţionale şi ajunge uneori să interfereze cu viaţa de cuplu

„Este normal ca o femeie trecută de vârsta de 30 de ani să doarmă şi acum cu animăluţe de pluş?“, se întreabă nedumerit un bărbat în legătură cu pasiunea iubitei sale, pe un forum online dedicat acestui tip de problemă. Fetele, în special, sunt cele care obişnuiesc să colecţioneze jucării din pluş, ajungând în anumite cazuri să strângă colecţii impresionante până la vârsta adultă.

Totuşi, chiar dacă astfel de pasiuni sunt întâlnite mai ales în cazul femeilor, nici bărbaţii nu sunt străini de acest tip de ataşament. Un sondaj realizat de lanţul hotelier Travelodge a scos la iveală că din 6.000 de persoane intervievate, aproximativ 35% dorm împreună cu o jucărie de pluş pentru că găsesc acest lucru reconfortant şi liniştitor, mai ales atunci când sunt plecaţi departe de casă. 

De asemenea, aceştia au mărturisit că animalul de jucărie preferat îi ajută să diminueze nivelul de stres după o zi încărcată. În acelaşi timp, 25% din bărbaţii care au participat la sondaj au declarat că nu uită să-şi ia ursuleţul de pluş sau altă jucărie de care sunt ataşati în călătoriile de afaceri pentru că le aduce aminte de cineva drag de acasă ori pentru că îi ajută să adoarmă mai uşor noaptea în lipsa partenerei de viaţă. Mai mult, 1 din 10 bărbaţi care locuiesc singuri îşi ascund jucăria sau jucăriile preferate atunci când iubita rămâne la ei peste noapte, iar 14% din bărbaţii însuraţi îşi ascund jucăriile în şifonier sau sub pat când vin în vizită rudele sau prietenii. Numai în decursul a 12 luni, Travelodge a recuperat 75.000 de jucării uitate în 452 de hoteluri din toată lumea, iar mare parte din acestea aparţineau adulţilor.

150 de prieteni loiali şi dincolo de moarte

Vârsta nu este un criteriu în cazul persoanelor care găsesc reconfortantă compania unei jucării. Laurie Luck, una din persoanele care au participat la sondajul amintit, are 42 de ani, dar merge în fiecare seară la culcare însoţită de un căţeluş de pluş. „Căţelul merge cu mine peste tot. Este ca un fel de păturică de siguranţă, de genul celor cu care dorm copiii când sunt mici şi se ataşează de un obiect. Dorm cu el în fiecare noapte. Ştiu că sună îngrozitor când aşa ceva este spus de o femeie în vârstă de 42 de ani, dar ăsta este adevărul“. Mai exact, jucăria face parte din viaţa lui Laurie de aproape 26 de ani.

Am 57 de ani şi încă mai am ursuleţii din copilărie, alături de mulţi alţii care au ajuns să locuiască alături de mine şi de soţul meu în decursul anilor. Am vreo 150 în prezent şi sunt prieteni loiali. Mi-aş dori să fiu înmormântat alături de ei, povesteşte şi Jonathan Pope pentru BBC, în cadrul unui reportaj despre pasiunea adulţilor pentru jucăriile copilăriei. 

FOTO Shutterstock

Poveştile de acest gen sunt discutate online pe o mulţime de forumuri. Este şi cazul bărbatului care vrea să afle dacă pasiunea iubitei sale, în vârstă de 30 de ani, pentru jucării din pluş ar trebui să-l îngrijoreze. „Mi se pare ciudat că o femeie simte nevoia să-şi etaleze jucăriile pe pat şi să le strângă noapte de noapte în braţe doar pentru că aşa face de când avea cinci ani, după cum mi-a spus“, se întreabă acesta.  

Psihologul Cristian Delcea consideră că ataşamentul adulţilor faţa de jucăriile din pluş este, mai degrabă, un mecanism defensiv, de apărare:

Unii oameni aşa reuşesc să facă faţă anumitor situaţii stresante şi să se simtă mai bine. Alţii au legături strânse cu o păpuşă din punct de vedere emoţional pentru că astfel trec mai uşor peste o problemă, trăiesc anumite emoţii mai uşor sau se adaptează mai uşor. Astfel de persoane consideră că aşa împart suferinţa la doi şi problema devine mai uşor de depăşit. 

Bineînţeles, acest comportament se regăseşte în felul în care un copil se raportează la păpuşa lui, căreia îi vorbeşte, relaţionează cu acel obiect, îl educă, îl consideră un fel de frate sau părinte, îl valorizează sau ajunge să se identifice cu acel personaj sau obiect

Pasul de la mecanism de apărare la patologic

Există şi cazuri extreme, cum este cel al Natashei Goldsworth, în vârstă de 30 de ani, din Marea Britanie, a cărei viaţă a fost acaparată de obsesia ei faţă de jucăriile Hello Kitty. Femeia şi-a transformat întreaga locuinţă într-un basm, cu peste 4.000 de exemplare Hello Kitty îngrămădite în fiecare colţ, dar şi alte obiecte care aduc aminte de acelaşi personaj. 

Natasha Goldsworth a renunţat la iubiţii care nu i-au acceptat pasiunea pentru jucăriile de pluş. FOTO Daily Mail 

În decurs de 15 ani, Natasha a cheltuit peste 60.000 de euro pe aceste obiecte. Tânăra a recunoscut într-un interviu acordat publicaţiei „Daily Mail“ că întâmpină probleme în viaţa amoroasă din cauza dependenţei sale, dar a ales de fiecare dată să renunţe la bărbaţii care nu au putut să-i accepte stilul de viaţă decât să se despartă de jucării.

Din punctul de vedere al psihologului, astfel de persoane îşi dezvoltă un întreg univers în jurul unor obiecte. „La fel ca bărbatul care îşi cumpără o maşină şi trăieşte intens fiecare activitate legată de ea: o îngrijeşte, o spală, îi dă nume de alint, caută să împărtăşească şi cu alte persoane problemele cu care se confruntă în întreţinerea acesteia. Există bărbaţi care nu investesc într-o relaţie cu partenera cât investesc în maşină ca să o doteze cu cine ştie ce minuni. La fel şi aceste persoane care ajung să-şi creeze un univers care le poate ajuta să treacă peste anumite decepţii şi decid că nu pot relaţiona la fel de bine decât cu obiecte, nu cu oameni. Atunci avem deja o problemă, pentru că ajungi să dezvolţi o relaţie tipic umană, în care vorbeşti, simţi, îl auzi pe cel din faţa ta, dar cu un obiect fără reacţie“, subliniază Delcea.

Psihologul este de părere că astfel de dependenţe ar putea intra în sfera patalogicului de la momentul în care persoana ajunge să nu mai relaţioneze cu lumea, ci cu o păpuşa, un obiect.

Până la acel moment ţine de mecanismele defensive, de clădirea unui refugiu temporar, dar de acolo unde un obiect devine substitut putem să avem de-a face cu o problemă mult mai gravă, atrage atenţia Cristian Delcea. 

„Numărul adulţilor care simt încă nevoia să deţină astfel de obiecte de securitate sau de siguranţă este un fenomen mai prezent decât avem impresia“, declara psihologul Bruce Hood pentru publicaţia „LiveSience“. Hood a studiat ataşamentul sentimental al adulţilor faţă de obiecte şi a mărturisit că niciodată nu a dus lipsă de subiecţi adulţi în această privinţă.

Un studiu din 1979, realizat de psihologul Richard Passman, în cadrul Universităţii Wisconsin, SUA, releva că aproape 60% din copii sunt ataşati de o jucărie, o păturică sau alte asemenea obiecte în primii trei ani de viaţă. Până la vârsta şcolară nu există diferenţe de gen în ceea ce priveşte acest tip de ataşament, dar fetele continuă, de regulă, să exercite acest tip de preferinţe până spre 5 sau 6 ani, în timp ce presiunea socială îi determină pe băieţi să renunţe mai repede la astfel de obişnuinţe.

Obiecte care par mai mult decât sunt

Cercetările au mai arătat că nevoia de a avea un obiect de securitate poate să pălească, dar ataşamentul faţa de un astfel de obiect poate să persiste pentru perioade lungi de timp. În parte, ataşamentul adultului faţă de un astfel de obiect se datorează nostalgiei, este de părere psihologul Bruce Hood, dar adesea există şi un ataşament emoţional profund care se întinde chiar şi pe toată durata vieţii. Acest tip de ataşament se numeşte esenţialism, proces cognitiv care desemnează un mod spontan, inconştient şi intuitiv de a reprezenta lucrurile sau persoanele şi de a considera că au caracteristici care ţin de o „esenţă“ proprie categoriei lor. Această esenţă este, evident, fictivă, iar caracteristicile care îi sunt asociate pot fi realităţi observabile sau, la rândul lor, pure ficţiuni. Cu alte cuvinte, esenţialismul are le bază ideea că obiectele reprezintă mai mult decât proprietăţile lor fizice.

Citeşte şi:

Confesiunile unor bărbaţi îndrăgostiţi: cum au ştiut că „ea este aleasa”

S-a semnalat primul caz al unei persoane dependente de Google Glass