„Din culisele cinematografiei“. Cum a convins-o Lucian Pintilie pe Kristin Scott Thomas să joace în „O vară de neuitat“

Cunoscutul regizor român şi-a dorit enorm ca actriţa britanică să joace rolul soţiei căpitanului Dumitriu, Marie-Thérèse von Debretsy, în pelicula realizată pe o temă inspirată din proza scriitorului Petru Dumitriu, stabilit în Franţa încă din timpul regimului lui Gheorghiu-Dej.

Cu ocazia celui de-al şaselea său lungmetraj, „O vară de neuitat“ („Un été inoubliable“), Lucian Pintilie a decis să abordeze o temă curajoasă. Acţiunea este plasată în Cadrilaterul anilor '20, administrat de statul român. Tânărului căpitan Dumitriu i se dă comanda unei garnizoane însărcinate să apere graniţa cu Bulgaria, graniţă atacată adesea de grupări înarmate de „comitagii“ naţionalişti.

După un astfel de atac, lui Dumitriu i se cer represalii împotriva ţăranilor bulgari din zonă. Între soţia sa şi prizonieri se naşte o legătură emoţională foarte puternică, iar Căpitanul Dimitriu refuză să-i împuşte pe nevinovaţi în lipsa unui ordin scris. Scenariul scris chiar de regizor este o adaptare după „Salata“, un capitol al celebrului roman „Cronică de familie“ al scriitorului Petru Dumitriu.

„Aceste chipuri de nemţi sunt asociate pentru mine cu cele ale evreilor care purtau steaua galbenă şi măturau străzile Bucureştiului“

Dincolo de aceste aspecte, filmul lui Lucian Pintilie era racordat la conflictele interetnice din preajma graniţelor României anilor '90, care au condus la destrămarea Republicii Socialiste Federative Iugoslave. „Sunt român, născut într-o Românie monarhică, în sudul Basarabiei (care astăzi face parte din Ucraina), într-un sat german, într-o regiune care era un adevărat mozaic etnic: români, ruteni, găgăuzi, turci, tătari, evrei şi, bineînţeles, ucraineni şi ruşi. Nici măcar umbra amintirii vreunei tensiuni etnice nu tulbură imaginea armonioasă a acelor vremuri. Oamenii - poate ceva mai puţin nemţii, trebuie să recunosc - trăiau cu toţii fără să fie conştienţi de diferenţele lor. Trăiau - pentru prea puţin timp, e adevărat - la umbra Istoriei, într-un vid paradisiac. Când am plecat din Basarabia, copil fiind, vorbeam o limbă halucinantă, un soi de esperanto, un patchwork de limbi, spre exasperarea şi încântarea tuturor. A venit războiul, am uitat repede cuvintele exotice, paradisul dispăruse luând cu el păsăreasca mea esperanto când într-o noapte la uşa noastră, în Bucureşti, au sunat, îngroziţi ca nişte ocnaşi evadaţi, câţiva nemţi, profesori de liceu, colegi ai tatălui meu. Peste sudul Basarabiei începuse să sufle vântul nebun al Istoriei. Într-o singură noapte oamenii deveniseră conştienţi de diferenţele lor. Şi această conştinţă a diferenţei este primul pas spre purificarea etnică. Este ciudat - ironie a sorţii - că primele victime ale purificării etnice pe care le-am cunoscut au fost nişte nemţi! Aceste chipuri de nemţi sunt asociate pentru mine cu cele ale evreilor care purtau steaua galbenă şi măturau străzile Bucureştiului un an mai târziu. În ura mea viscerală pentru orice discriminare - aveam atunci 7 ani - imaginile acelor nemţi şi ale acelor evrei s-au format, s-au contopit, amestecate pentru totdeauna“, mărturisea regizorul Lucian Pintilie în paginile caietului-program care a însoţit filmul la premiera sa internaţională, pe 19 mai 1994, în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

„Ne scârţâia nisipul în gură, ne chirceam de frig, Kristin avea trei perechi de chiloţi pe ea“

Proiectul, o coproducţie a Filmex-România, Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii (România) şi MK2-Production, cu sprijinul Canal＋, a Ministerului Culturii şi Francofoniei şi a Centrului Naţional al Cinematografiei (Franţa), a debutat la începutul anului 1993, având titlul de lucru „Salata“, schimbat ulterior în „Fuji-Yama“ şi respectiv „O vară de neuitat“.

După ce o văzuse în mai multe spectacole de teatru, la Paris, Lucian Pintilie şi-a dorit-o pe Kristin Scott Thomas în rolul soţiei căpitanului Petre Dumitriu, Marie-Thérèse von Debretsy, în timp ce acesta din urmă i-a fost oferit lui Claudiu Bleonţ. Kristin Scott Thomas a refuzat iniţial. Din cauza angajamentelor deja antamate, dar şi a faptului că o vizită în România părea destul de periculoasă, în condiţiile războaielor interetnice din fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavă, actriţa a refuzat iniţial rolul. De altfel, filmările au debutat abia la 15 septembrie 1993, la 8 kilometri de Tulcea, în satul Mineri, unde s-a construit decorul principal.

„Am început foarte târziu filmările, după un schimb aspru şi frumos de scrisori, între mine şi Kristin, care arată cât de aproape eram amândoi de abandonarea proiectului. Zilele erau scurte, bătea un vânt rece, nisipos, pe platoul dobrogean, ne scârţâia nisipul în gură, ne chirceam de frig, Kristin avea trei perechi de chiloţi pe ea, nu aveam closete, la hotel zile întregi era numai apă rece. Nu aveam timp să ne cunoaştem pe dinăuntru casele pe care noi le construiserăm, spaţiile pe care noi le inventariaserăm, Paulică (n.r. - Paul Bortnovschi, arhitect scenograf) literalmente plângea că nu are răgaz să mediteze şi să simtă – pe dinăuntru – dacă să acopere casele cu stuf sau cu ţiglă. În ultima zi de filmare a nins. Bineînţeles că eram îndrăgostit de Kristin Scott Thomas. Aşa cum am fost întotdeauna îndrăgostit – atât în teatru cât şi în film – de toate actriţele care au devenit memorabile în rolurile lor. Pentru mine a mă îndrăgosti de actriţe era o chestiune de deontologie profesională“, povestea Lucian Pintilie în memoriile sale.

„De la început m-am gândit că scenariul de la O vară de neuitat, adaptat după «Salata» lui Petru Dumitriu, este foarte frumos. Numai că în momentul acela aveam în teatru angajamente care nu-mi permiteau să fac filmul. Marin Karmitz m-a sfătuit, totuşi, să mă întâlnesc cu Lucian Pintilie…Care, din primul moment, mi-a spus cu multă autoritate că trebuie să renunţ la spectacolul de teatru şi să fac filmul cu el. M-am simţit destul de dezorientată, mai ales că şi-a pus în joc tot şarmul, avea în ochi acea licărire pe care o are totdeauna, un umor nemaipomenit. Apoi am văzut «Balanţa». Am ieşit de la film cutremurată, uluită, nu puteam să spun un cuvânt. M-am întors la Karmitz, i-am spus că Pintilie are dreptate, că mă enervează că are dreptate, dar că voiam să fac filmul. N-am mai jucat în spectacolul de teatru…“, mărturisea, la rândul său, Kristin Scott Thomas într-un interviu acordat prestigioasei publicaţii „Cahiers du Cinéma“ în iunie 1994.

Distribuţia i-a mai inclus pe Olga Tudorache (Doamna Vorvoreanu), George Constantin (Generalul Cilibia), Răzvan Vasilescu (Locotenentul Turtureanu), Marcel Iureş (Generalul Ipsilanti), Ion Pavlescu (Mihai Lascari), Cornel Scripcaru (Spahiu), Tamara Creţulescu (Eva), Mihai Constantin (Vasile), Mihai Brătilă (Caporalul Nicolae), Ioan Gyuri Pascu (Petko) şi Beatha Fülop (Erji). „A fost cel mai mare succes comercial al meu. A rulat şase luni la Paris – şi s-a tras imediat casetă după el. În Statele Unite a fost în topul filmelor de artă vreme de cinci săptămâni. A fost trecut - ca şi Balanţa, de altfel, de mai mulţi critici – printre cele mai bune zece filme ale anului. Kristin Scott Thomas a început o formidabilă carieră care a dus-o la o suflare de Oscar“, rememora Lucian Pintilie peste ani.

Nominalizată la Oscar pentru rolul din „Pacientul englez“

Născută la 24 mai 1960, Kristin Ann Scott Thomas a a simţit de multe ori gustul succesului, care nu a ocolit-o deloc. Artistă căreia în adolescenţă nu i s-a dat nicio şansă, specialiştii nevăzând în ea vreun talent care merită arătat, a plecat de la Londra la Paris, oraş de care rămâne îndrăgostită. A urmat École Nationale Superieure des Arts et Techniques du Théâtre şi a fost invitată să joace alături de Prince în „Under the Cherry Moon“ (regia Prince, 1986). Acesta a fost debutul propriu-zis şi începutul unui parcurs spectaculos. Kristin Scott Thomas a devenit celebră graţie unor roluri memorabile pe care le-a interpretat în filmele „Patru nunţi şi o înmormântare“ / „Four Weddings and a Funeral“ (regia Mike Newell, 1994), „Pacientul englez“ / „The English Pacient“ (regia Anthony Minghella, 1996), „Gosford Park“ (regia Robert Altman, 2001) sau „Te iubesc de mult“ / „Il y a longtemps que je t'aime“ (regia Philippe Claudel, 2008). A primit o nominalizare la Oscar („Pacientul englez“), două nominalizări la Globul de Aur („Pacientul englez“, „Te iubesc de mult“) şi a fost de patru ori nominalizată la premiile BAFTA („Patru nunţi şi o înmormântare“, „Pacientul englez“, „Te iubesc de mult“ şi „John Lennon: Începutul unei legende“), câştigând trofeul cu rolul din „Patru nunţi şi o înmormântare“. În 2015, actriţa a primit titlul de Dame – echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, un titlu onorific, acordat de către Regina Elisabeta a II-a.