În esenţa ei, tristeţea este o emoţie sănătoasă şi apariţia ei ne semnalează că în viaţa noastră se petrec evenimente, lucruri nedorite dar care necesită rezolvare. Diferită de depresie, starea de tristeţe  ne permite să rămânem funcţionali şi exprimată sincer, într-o manieră nedistructivă pentru noi şi pentru cei din jur poate aduce o eliberare temporară de tensiunea interioară.  Ulterior se impune înţelegerea a ceea ce simţim pentru a ne construi modalităţi de gestionare a ei şi a găsi căile potrivite  de a acţiona în faţa situaţiilor.  

Tristeţea are câteva caracteristici, printre care :

  • este un răspuns la pierderile mici sau semnificative (de la pierderea unor lucruri materiale cu valoare sentimentală până la pierderea  cuiva drag, a locului de muncă, a unei relaţii sau căsnicii, a stării de sănătate  etc)
  • durata în timp este limitată. O stare de tristeţe constantă, mai mare de câteva săptămâni poate fi semnul unei depresii  
  • este una dintre fazele doliului, atunci cand pierderea  este semnificativă
  • ţine de trecut, de o pierdere care a avut loc
  • tindem să ne izolăm de ceilalţi, ne scad pentru moment energia, atenţia, controlul, ni se modifică apetitul etc.
  • în unele cazuri ne activează alte amintiri dureroase, răni interioare nerezolvate  
  • deşi ne este greu să mergem mai departe, nu rămânem blocaţi şi căutăm soluţii să ieşim din această stare

Persoanele se comportă diferit atunci când trăiesc această emoţie şi au modalităţi diferite de a-i face faţă: pe chipul unora vezi tristeţea, pe al altora este mascată de un  râs nervos, de irascibilitate etc, unii o recunosc şi le este uşor să vorbească despre situaţiile prin care trec, în timp ce alţii  se comportă ca şi cum lucrurile sunt neschimbate.

Astfel de comportamentele învăţate mai ales în copilărie, permisiunile de a simţi anumite sentimente şi a ni le bloca pe altele ne influenţează raportarea la evenimentele trăite. De exemplu, o persoană care nu-şi dă voie să se simtă vulnerabilă, care a învăţat că «trebuie să fie puternică« va tinde să îşi reprime tristeţea, se va abţine să se exteriorizeze corespunzător (prin plâns, prin cuvinte). Înăbuşită şi protejată de diverse mecanisme de apărare, tristeţea ajunge să fie negată sau confundată cu alte emoţii.

Pornind de la ideea că starea de tristeţe presupune o pierdere care deja a avut loc,  o cunoscută psihologă F. English suţinea înca din 1971 că daca esti trist cu privire la viitor, acest fapt poate fi un indiciu că tristetea pe care o simţi ascunde alte emoţii de care încerci să fugi, cum ar fi furia, frica, anxietatea, vinovăţia etc. De exemplu, o persoană care se desparte de iubit/iubită experimentează o stare de tristeţe de care simte că nu poate scăpa. Teama de a-şi asuma statutul de persoană singură, frica că nu se va descurca fără partener/parteneră sau furia pe care evită să o simtă şi să o îndrepte spre fostul iubit/iubită o pot bloca în această tristeţe, această ultimă stare fiind mai usor de suportat decât celelalte. Cu alte cuvinte, persoana în cauza îşi dă voie să fie tristă însă nu-şi acceptă furia sau fricile. În aceste mod, tristeţea se menţine şi ulterior există posibilitatea ca ea să devină profundă, transformându-se în depresie.

Nu este întodeauna uşor să diferenţiezi tristetea pură de alte emoţii. Introspecţia, dezvoltarea personală şi o atenţie mai mare acordată trăirilor tale te pot ajuta să identifici mai bine ce se petrece în viata ta şi cu tine. 

Ce facem când suntem trişti ?

  • Este important să recunoaştem tristeţea.  Tendinţa de a ne concentra pe alte aspecte ale vieţii, de a ignora tristeţea ne împiedică să găsim modalităţi de a ne recupera afectiv.  De obicei, primul răspuns al nostru la pierdere este furia, însa nu întotdeauna o recunoastem sau o exprimăm.
  • La fel de importante sunt identificarea şi întelegerea altor emoţii acoperite de tristeţe. De obicei, acest pas implică o analiză profundă a trăirilor iar sub îndrumarea unui psihoterapeut poţi găsi răspunsurile pe care le cauţi.
  • Acceptarea pierderii este de asemenea esenţiala şi necesită timp pentru a ne obişnui cu noua situaţie. Cu cât pierderea este mai semnificativă pentru noi cu atât şi timpul recuperării va fi mai mare. De aceea este foarte important să fim toleranţi cu noi, să avem grijă de sănătatea noastră fizică şi psihică.
  • Atenţie la monologul interior. Criticarea excesivă a propriei persoane, învinovăţirea constantă a altora pentru pierderea suferită, regretele, refuzul de a merge mai departe ne blochează, alimentează tristeţea  şi menţin vie suferinţa.
  • Continuă sa comunici cu persoanele în care ai încredere şi care sunt disponibile să te asculte. Vorbeşte cu ele despre tristeţea ta. Izolarea pe termen lung nu este benefică.
  • Cauta ajutorul unui psihoterapeut dacă tristeţea tinde să devină copleşitoare. Într-un mediu securizant, acesta te va ajuta să dobândeşti modalităti sănătoase de gestionare şi exprimare a tristeţii în aşa fel încat tu să stăpâneşti tristeţea şi nu ea pe tine.

Ca orice altă emoţie şi tristeţea, cu cât obişnuim să o simţim mai des, cu atât ea va tinde să devină trăsătură de caracter, parte din identitatea noastră.

Momentele triste sunt  părţi inerente ale existenţei noastre. Ele ne ajută să progresăm, să conştientizăm şi să învăţăm din greşeli, să reflectăm asupra a cea ce e de facut pe mai departe în viaţa noastră. În acest mod, tristeţea este funcţională şi implică să ne acceptăm pierderea şi să putem privi cu încredere în viitor. 

Deşi avem o tendinţă naturală spre autovindecare, sunt situaţii când tristeţea  ne provoacă un mare disconfort interior, când sufletul nostru este chinuit prea mult timp de remuşcări, autoînvinuiri, indignare  şi atunci este timpul să cerem ajutorul unui psihoterapeut.  

Cristina Birzoiu

Psiholog si psihoterapeut

http://www.psihocalatorie.ro/psiholog-bucuresti.html