Prof.dr. Olga Simionescu: „Aş pune corturi mari la graniţă şi aş ţine acolo lumea în carantină, în condiţii foarte bune”

Prof.dr. Olga Simionescu: „Aş pune corturi mari la graniţă şi aş ţine acolo lumea în carantină, în condiţii foarte bune”

Prof.dr. Olga Simionescu, medic primar dermatolog Foto: Mediafax

Prof.dr. Olga Simionescu, medic primar dermatolog, şef de clinică la Spitalul Colentina din Bucureşti, ţine pe pagina sa de Facebook un jurnal medical în timpul acestei pandemii. Iată ce scrie într-una dintre ultimele postări!

Ştiri pe aceeaşi temă

Redăm mai jos întreaga postare:
 
Că tot m-a întrebat cineva din presă, ieri, ce aş face dacă aş putea, ei bine, aş pune corturi mari la graniţă şi aş ţine acolo lumea în carantină, în condiţii foarte bune. At the end of the day ne interesează rata de mortalitate, în comparaţie cu alte ţări: 1,21% România faţă de 0.41% Germania şi 9,5% Italia. Deocamdată.

Îl urmăresc pe Christian Drosten de la nemţi, un virusolog expert care face ca lucrurile să fie ţinute sub control la ei, după cum arată rata de mortalitate; el are puterea să afirme la anumite întrebări: nu ştiu, fiind unul dintre corifeii lumii în materie de virusuri. Admite că nu le ştie pe toate, evident, că nu mai are nevoie de validare, de acolo din laboratoarele lui S.F.
 
TV-urile ţipă de ne trec fiori pe şira spinării ca-n Hitchcock, cu un mesaj pe care-l regăsesc de fiecare dată şi când mă uit pe ecranul portabilului (s-a gândit reţeaua de GSM să pună un diez ca să stăm acasă). 

Dacă s-ar explica liniştit şi oamenii ar înţelege, fără patimă, sunt sigură că mult mai multă complianţă am dobândi şi oamenii nu ar mai bântui pe străzi. În plus, nu toţi ne permitem să stăm acasă. Medicii tot mai aşteaptă echipamente albe spaţiale, iar mulţi dintre ei ajung să fie infectaţi şi se pierde din forţa de îngrijire importantă atunci când numărul de cazuri va creşte.

Mă duce gândul la pacienţii neinfectaţi, cronici, de care mai ştim foarte puţin. O doamnă mi-a dat victorioasă mail că şi-a procurat tratamentul biologic prin medicul de familie.
 
Lumea stă în loc, pentru moment.

Frica este o emoţie puternică, nu toţi oamenii reacţionează la fel în stres,şsi mai ales în era digitală.
Sâmbătă în noapte sharuiesc o postare a lui Donald Trump despre un tratament novator al unor francezi din Marsilia. Caut lucrarea pe 26 cazuri din 36 de înrolaţi şi verific autorii şi medicaţia propusă. Regula spune că lucrăm după ghiduri, care sunt aprobate naţional, în UE / SUA, via FDA. But we don’t have enough time. Paperul se află în analiza FDA şi deschide o discuţie veche de când lumea: avem nevoie de studii largi controlate, dublu orb, randomizate, multicentrice şi de timp. Dar nonconformistul Didier Raoult, care conduce Institutul Universitar de Infecţii Mediteraneene, chiar este un star consţient de valoare sa: “în domeniul meu, sunt un star, pretutindeni. Nu pun preţ pe ce spun alţii despre mine”.
 
Autorul care conduce studiul (se pune ultimul) este unul din primii 10 cercetători francezi, conform prestigioasei Nature, având un indice Hirsch uriaş (120 astăzi conform lui Web of Science cu 74.352 citări). Wiki spune că e mai mare indicele Hirsch, dar este irelevant pentru discuţie. Ca să mă exprim frumos, orice spune un medic cu acest pedigree ştiinţific, trebuie luat cu atenţie. Unul dintre colaboratorii mei mă întreabă: “is this guy for real”?! Echipa lui Didier Raoult face o combinaţie de două medicamente generice cunoscute, un antipaludic de sinteză (Hidroxiclorochina) şi un antibiotic (Azitromicina), obţinând o negativare rapidă la aproape toţi pacienţii studiaţi. Un număr redus de pacienţi nu a răspuns la tratament, prilej pentru autori să invoce necesitatea unor studii suplimentare de genom.
 
Cunosc bine ambele medicamente. În practica noastră dermato-venerologică le dăm în fiecare zi, în lupus, dermatomiozită, în bolile cu transmitere sexuală, care nu sunt puţine. Găsesc aşadar combinaţia fascinantă şi mă întreb de unde i-a venit. Înţeleg că omul este specialist în boli tropicale şi-mi explic totul, mai ales că există date preliminare despre activitatea antivirală a ambelor medicamente deja în PubMed (de unde noi citim permanent). Sunt fani ai studiului (şeful de la Spitalul Universitar Pointcare: “ cred sigur în hidroxiclorochină”), dar şi voci împotrivă: număr mic de pacienţi, posibile efecte pe intervalul QT la EKG, alte medicamente antivirale în curs, tratamentul se face în funcţie de stadiu.
Mă întreb ce ar fi fost cu paper-ul dacă echipa nu ar fi fost atât de titrată. Mă mai întreb ce ar fi fost cu paperul dacă apărea în Dâmboviţa? Să te ţii!
 
Ce găsesc cu adevarat important este că mi-am facut o idee despre terapie, dacă o să cad bolnavă, în funcţie de stadiul clinic al bolii. Să nu-mi săriţi în cap că trebuie să mă ţin de ghidul de la Matei Balş, căci aşa vom face cu toţii dacă vom avea în îngrijire individuală pacienţii ţării. Era vorba despre ipoteticul meu caz. Sunt o persoană disciplinată.

Facem cu studenţii cursuri prin telemedicină, facem cu pacienţii consultaţii online. Îmi lipseşte dermatoscopul, însă primii 5 ani de dermatologie nu l-am avut disponibil, metoda a prins aripi în anii 2000. Sigur că sunt limitări faţă de imaginea 3D, dar ne adaptăm.

Viaţa continuă, cu noi, fire de nisip pe malul oceanului care acum ne-a trimis un val mare.

Nihil sine Deo!
Keep you posted!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: