Nazare: Tot ce a îndesat premierul sub preş la această rectificare va ieşi la suprafaţă rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Citu si Alexandru Nazare 2021 FOTO Guvernul Romaniei
Florin Citu si Alexandru Nazare 2021 FOTO Guvernul Romaniei

Fostul ministru al Finanţelor Alexandru Nazare critică rectificarea bugetară adoptată marţi de Guvernul Cîţu. Liberalul explică faptul că în momentul de faţă situaţia este opusă faţă de ce s-a stabilit la începutul anului. „Comisia Europeana nu va reacţiona acum, dar nu mă aştept la reacţii prea bune atât timp cât premierul a omis să discute despre PNDL3 înainte de aprobarea în Guvern”, explică fostul ministru.

„Tot ce a îndesat premierul sub preş la această rectificare va ieşi la suprafaţă rapid, în octombrie-noiembrie. Decontul? După congres, în sarcina integrală a PNL”, transmite Alexandru Nazare pe Facebook.

Ministrul PNL  demis de premier spune că în situaţia actuală, rectificarea este „diametral opusă”, faţă de ceea ce s-a stabilit la începutul anului şi după ce în urmă unor negocieri complicate, S%P a modificat perspectiva asupra României de la negativ la stabil.

>>La prezentarea bugetului de stat pentru anul în curs opinia Consiliului Fiscal a fost preponderent pozitivă. Reacţiile Comisiei Europene pe această tema au fost pozitive. În acest context am reuşit, după negocieri complicate, să convingem S&P să schimbe perspectiva asupra României de la “negativ” la “stabil”. La rectificare, situaţia este diametral opusă. Este acelaşi aviz al profesioniştilor, dar de dată această premierul nu mai postează nimic pentru că îl dezavantajează. Consilul Fiscal consideră că rectificarea “slăbeşte consolidarea” şi prezintă “derapaje” în zona de cheltuieli. Comisia Europeană nu va reacţiona acum, dar nu mă aştept la reacţii prea bune atât timp cât premierul a omis să discute despre PNDL3 înainte de aprobarea în Guvern a Ordonanţei<<, explică fostul ministru.

El mai argumentează că >>rectificarea bugetară adoptată ieri nu respectă întocmai recomandarea consiliului ECOFIN din 17-18 iunie a.c. prin care traiectoria de consolidare fiscală a României a fost validată. În respectivă recomandare destinaţia veniturilor excepţionale era reducerea deficitului. Această rectificare nu reduce deficitul, ci îl creşte nominal cu 3.7 miliarde lei, bani care trebuie împrumutaţi suplimentar până la sfârşitul anului peste cuantumul stabilit la aprobarea bugetului de stat. Deja avem şi reacţii ale agenţiilor de rating pe această tema, avertismente că traiectoria pozitivă de revenire la “perspectiva stabilă” este perturbată. Următoarea revizuire a ratingului suveran al României este programată de Fitch pe 22 octombrie<<.

„De asemenea, veniturile suplimentare de la această rectificare (+17,6 miliarde lei) trebuiau redirecţionate pentru acoperirea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii (salarii, asistenţă socială, dobânzi la datoria publică), pe care statul e obligat să le onoreze în lunile noiembrie şi decembrie, riscând astfel că la următoarea rectificare ţintă de deficit să fie semnificativ depăşită şi în termeni procentuali.

Consecinţe? Măsuri suplimentare fie pe venituri, fie pe cheltuieli la discuţiile de prezentare a raportului României în procedura de deficit excesiv pe 15 octombrie şi la elaborarea bugetului pentru 2022”,

Liberalul mai atrage atenţia că „între timp de la Guvern, premierul anunţă întârzieri în implementarea E-facturare” şi întreabă „cum de E-facturare constituie sursă de venit suplimentară după cum prevede Notă de Fundamentare a OUG privind PNDL”, având în vedere că „proiectul nu mai este gata nici la 1 Septembrie, cum promisese la învestirea actualului ministru de finanţe, nici în decursul lunii Septembrie, ci în Octombrie şi începând cu 2022”.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite