Iohannis: Vrem să ştim adevărul despre decembrie 1989, iar vinovaţii să fie aduşi în faţa Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iohannis a cerut aflarea adevărului şi dreptate pentru cei care au murit
Iohannis a cerut aflarea adevărului şi dreptate pentru cei care au murit

Guvernul României marchează, duminică, printr-un eveniment organizat la Ateneul Român, împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că ”eroii au transformat un vis în realitate”, murind pentru libertatea pe care nu au apucat să trăiască.

Premierul Ludovic Orban a spus că este ”modesta” contribuţie a Guvernului la rememorarea acelor evenimente care au dus la căderea comunismului.

Evenimentul a debutat, la 12.30, cu intonarea Imnului Naţional după care s-a păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluţiei.

Premierul Ludovic Orban a spus că, prin acest eveniment, ”Guvernul încearcă să aducă o modestă contribuţie la marcarea celui mai eroic moment”.

”Revoluţia face parte din noi înşine”, a spus Orban, precizând că doar vinovaţii vor să ascundă astfel de crime şi să nu se afle adevărul.

”În aceste zile, am văzut că amintirea Revoluţiei a rămas vie şi în memoria Europei care cere alături de noi adevăr şi dreptate”, a mai spus Orban.

Discursul lui Iohannis 

Şi preşedintele Academiei Române s-a adresat participanţilor, dar şi preşedintele Klaus Iohannis.

„Suntem aici pentru a marca acea zi din istorie când eroii au transformat un vis în realitate, să deplângem împreună pierderea fiilor şi fiicelor naţiunii care nu au cunoscut libertatea, dar au murit pentru ea.

Aerul cald de afară aduce cu aerul libertăţii respirat acum 30 de ani. În preajma acestui loc, aerul din 1989 era însă înţesat de fum şi de strigătele oamenilor, străbătut de vâjâitul gloanţelor şi de urletul maşinilor de luptă.

Luptând împotriva tiraniei, românii s-au eliberat printr-o revoltă anticomunistă de proporţii.

În Piaţa Universităţii, la Piaţa Romană, la Casa Presei Libere, în Piaţa Victoriei şi în multe alte locuri s-a vărsat sângele fraţilor noştri morţi pentru libertate. Aşa s-au despărţit românii de tiranie. Alungând un dictator odios, ei alungau de fapt minciuna, teroarea şi frica din sufletele, din casele şi din ţara lor.

Azi, la 30 de ani distanţă, mă înclin cu recunoştinţă şi profund respect, în numele statului român, în memoria eroilor şi martirilor noştri care au pierit doborâţi de bastoane, seceraţi de gloanţe, striviţi de TAB-uri, ucişi de cumplita ură dezlănţuită a unui regim criminal.

Fac astfel un apel către toţi românii, cu ocazia marcării Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, să vorbim clar şi răspicat despre Revoluţia din Decembrie 1989. Revoluţia anticomunistă a existat, la fel cum şi regimul comunist a mutilat destinul acestei ţări! Să lăsăm adevărul să iasă la lumină şi să nu îl ocolim! Am spus deseori că vrem să ştim adevărul despre Decembrie 1989, vrem ca vinovaţii să fie aduşi în faţa justiţiei. Vrem dreptate!

Până când Justiţia îşi va împlini însă această datorie istorică, găsesc extrem de potrivite cuvintele doamnei Ana Blandiana: „Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate să fie o formă de justiţie”.

Doina Cornea a spus cândva cum poţi rezista demn în faţa pericolului din jurul tău: „Ceea ce am de făcut e să-mi păstrez, cu orice preţ, calitatea interioară şi să fac să trăiască în mine valorile originare: iubirea, credinţa, speranţa, curajul şi libertatea; ideile de adevăr, de dreptate, de bine; cu un cuvânt, să trăiască în mine viaţa spiritului şi să contribui şi la trezirea semenilor mei.”

A fi împreună şi pe mai departe ca naţiune înseamnă a continua să păstrăm Revoluţia Română din Decembrie 1989! A fi împreună înseamnă să susţinem idealurile pentru care ei au murit: o ţară liberă, ataşată de valorile europene, cu o societate puternică, bazată pe egalitate şi dreptate, în care principiile de bază ale democraţiei sunt respectate“, a spus Iohannis. 

Evenimentul are tematica ”30 de ani de libertate” şi constă în vernisajul unei expoziţii foto-documentare, dedicată eroilor Revoluţiei Române din 1989, urmat de un concert vocal-simfonic Requiem de Mozart, susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii ”George Enescu”.

La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, ai instituţiilor publice, societăţii civile, mediului de afaceri, personalităţi din domeniile culturii, sportului,  parlamentari şi europarlamentari, membri ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, reprezentanţi ai cultelor religioase, membri ai Guvernului.

Tot duminică, 22 decembrie, în jurul orei 18.30, în memoria martirilor Revoluţiei Române, va fi realizată o proiecţie de imagini pe clădirea sediului Ministerului Afacerilor Interne, din Piaţa Revoluţiei.

La eveniment va lua parte şi premierul Ludovic Orban. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite