Bucureştenii care nu îşi întreţin imobilele pe care le au în proprietate riscă amenzi de până la 5.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul general, Gabriela Firea, şi consilierul Orlando Culea. FOTO Facebook Gabriela Firea
Primarul general, Gabriela Firea, şi consilierul Orlando Culea. FOTO Facebook Gabriela Firea

Bucureştenii care nu îşi întreţin imobilele pe care le au în proprietate, nu curăţă faţadele, nu finalizează lucrările de construcţie începute şi nu fac curăţenie în imobile, riscă amenzi de până la 5.000 lei, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat, joi, cu 37 de voturi „pentru“ şi 11 „împotrivă“ de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

UPDATE „Eu nu aş vrea să dăm aceste amenzi, ci bucureştenii să conştientizeze că trebuie să avem un oraş frumos, fără probleme“, a declarat primarul general Gabriela Firea. 37 de consilieri au votat „pentru“ şi 11 „împotrivă“


Instituţiile publice, agenţii economici şi persoanele juridice ar avea următoarele obligaţii, potrivit sursei citate: a. Să întreţină în stare corespunzătoare imobilele în care îşi desfăşoară activitatea, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice;  

b. Să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora; 

c. Să asigure igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă. Nerespectarea acestor prevederi ar  fi sacţionate cu amenzi între 1.000 şi 5.000 lei. 

De asemenea, obligaţiile cetăţenilor ar fi următoarele: a. Întreţinerea şi curăţenia locuinţelor pe care le deţin în propietate sau chirie, a anexelor gospodăreşti, a curţilor şi împrejmuirilor acestora;  b. Curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora;   c. Finalizarea construcţiilor începute, pe bază autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi termenele stabilite de acestea;  d. Repararea şi întreţinerea instalaţiilor aferente imobilelor. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.  

„Proprietarii de construcţii şi terenuri pe a căror limită de proprietate se află construcţii de locuinţe sau cu altă destinaţie aflate în proprietatea sau deţinerea altor persoane, vecini cu aceştia, au obligaţia să le permită accesul temporar, dar nu pentru mai mult de 60 de zile, pe proprietate, în vederea realizării de către aceştia a lucrărilor de reparaţii, întreţinere, consolidare sau după caz reabilitare energetică", se mai arată în proiectul de hotărâre. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează  cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.  

Constatarea şi sancţionarea 

Potrivit hotărârii, constatarea şi sancţionarea sunt realizate de primarul general şi de aparatul din subordine. „Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către Primarul General al Municipiului Bucureşti şi împuterniciţii acestuia, pentru construcţiile amplasate în zonele construite protejate, stabilite prin acte normative în vigoare şi de către Primarii Sectoarelor l-6 şi împuterniciţii acestora pentru restul zonelor situate în rază administrativ teritorială a acestora“, se mai arată în proiectul de hotărâre.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite