VIDEO Cum a ajuns Patricia Ţig să câştige titlul acordat pentru lovitura lunii iulie în tenisul feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patricia Ţig
Patricia Ţig

Revenirea în activitate a Patriciei Ţig s-a făcut simţită pe toate planurile. Ea a primit şi titlul pentru lovitura lunii iulie, potrivit anchetei efectuate de WTA.

Ţig a fost aleasă pentru o lovitură de dreapta spectaculoasă, în diagonală, din meciul cu germana Laura Siegemund, din semifinalele turneului de la Bucureşti, unde a jucat finala. Pentru româncă a fost o lună incredibilă, ea ajungând în Top 150 mondial în doar trei săptămâni, dar şi reuşind să cucerească primul titlu WTA al carierei, la Karlsruhe.

Nominalizată şi ea, Irina Bara a ocupat locul al doilea în anchetă, cu un lob din poziţie defensivă, din meciul cu rusoaica Margarita Gasparian, din primul tur de la Jurmala. În sondajul WTA au urmat în ordine letona Anastasija Sevastova, olandeza Kiki Bertens şi poloneza Katarzyna Kawa.

Patricia Ţig este a doua jucătoare română care se impune în sondajul pentru lovitura lunii, în acest an, după Simona Halep, care a câştigat anchetele similare din februarie şi mai.

Ele vor fi rivale în finala pentru lovitura anului, pentru care luptă toate câştigătoarele din cele 10 luni ale sezonului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite