Românul din campionatul francez, printre cel mai prost plătiţi antrenori: Cât câştiga Adrian Ursea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ca fotbalist, Adrian Ursea a evoluat şi la Petrolul Ploieşti
Ca fotbalist, Adrian Ursea a evoluat şi la Petrolul Ploieşti

Născut la Ploieşti, Adrian Ursea (53 de ani) a făcut pasul spre fotbalul din Elveţia şi Franţa, ca jucător, la finalul anilor '90. Iar după ce şi-a încheiat cariera de sportiv de performanţă, a rămas în această zonă a Europei, ca antrenor.

Adrian Ursea activează la Nice din 2016, fiind şi în stafful antrenorului care era în funcţie, înaintea venirii lui Patrick Vieira, elveţianul Lucien Favre. 

În decembrie 2020, după ce s-a renunţat la „principalul“ Patrick Vieira din cauza rezultatelor slabe - echipa era pe locul 11 şi venea după cinci înfrângeri la rând - conducerea l-a numit pe Adrian Ursea în locul fostului internaţional francez.

De atunci, sub comanda lui Ursea, Nice a obţinut 6 victorii, 4 remize şi 11 înfrângeri în 21 de partide. După 29 de etape, echipa e pe 12 din 20 în Ligue I, cu 36 de puncte. E departe însă de grijile retrogradării, fiind la zece puncte de poziţia a 19-a, care duce în liga secundă, şi la nouă puncte de locul 18, care duce la baraj.

Nice e o echipă cu un buget mic în campionatul francez, departe de granzii PSG, Monaco sau Marseille. Ceea ce se reflectă şi în salariul lui Adrian Ursea, de doar 420.000 de euro pe sezon. Sumele încasate de tehnicienii din Ligue 1 au fost publicate de cotidianul „L'Equipe“. Iată-le:

*Mauricio Pochettino (PSG) - 11,2 milioane euro

*Niko Kovac (AS Monaco) - 4,8 milioane

*Jorge Sampaoli (Olympique Marseille) - 3,6 milioane

*Rudi Garcia (Olympique Lyon) - 3,36 milioane

*Claude Puel (Saint-Etienne) - 2,7 milioane

*Christophe Galtier (âLille) - 2,16 milioane

*Bruno Genesio (Rennes) - 1,8 milioane

*Antoine Kombouaré (FC Nantes) - 1,2 milioane

*Thierry Laurey (RC Strasbourg) - 1,02 milioane

*Olivier Dall’Oglio (Brest) - 0,72 milioane

*Stéphane Moulin (Angers) - 0,72 milioane

*Michel Der Zakarian (Montpellier) - 0,72 milioane

*David Guion (Reims) - 0,6 milioane

*Christophe Pelissier (FC Lorient) - 0,66 milioane

*Adrian Ursea (OGC Nice) - 0,42 milioane

*Franck Haise (RC Lens) - 0,32 milioane

*Pascal Plancque (Nîmes) - 0,084 milioane

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite