România, mama răniţilor: Încă o dovadă că naţionala a ajuns o echipă de lumea a treia

România, mama răniţilor: Încă o dovadă că naţionala a ajuns o echipă de lumea a treia

Alex Maxim şi colegii săi sunt pe cale să încheie un an de coşmar cu echipa naţională

După seria neagră de cele trei înfrângeri la rând, în octombrie, Gheorghe Hagi se bătea cu pumnul în piept că, exceptând compartimentul defensiv, România are fotbalişti de clasă mondială, de la mijloc în sus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ar fi interesant de aflat cum de patronul Viitorului a ajuns la această concluzie, în privinţa unor jucători care n-au loc la echipe importante din Occident şi, în general, atunci când pleacă din ţară, se chinuiesc, inclusiv la formaţii de duzină din Europa. 
 
Iar la naţională, prestaţiile lor din acest an vorbesc de la sine. De fapt, rezultatele din 2020 nu fac altceva decât să confirme o realitate tristă: naţionala României e de lumea a treia a fotbalului, exact cum a spus Răzvan Lucescu, acum mai mulţi ani. Şi atunci, fostul selecţioner a fost pus la zid de Hagi, însă timpul a arătat cine a avut dreptate.
 
2018, ultimul an în care am băgat mizeria sub preş
 
Ratând calificarea la Mondialul din 2018, tricolorii şi-au umplut calendarul competiţional din acel an cu meciuri amicale şi cu cele din Liga Naţiunilor, competiţie pe care Jurgen Klopp a catalogat-o ca fiind „cea mai inutilă inventată vreodată în fotbal“. În 2018, România a fost neînvinsă - 7 victorii, 3 remize - bilanţ cu care selecţionerul Cosmin Contra s-a lăudat mult timp, deşi jocul arăta lacune mari. 
 
Iar faptul că ne-am păcălit cu bilanţul unor meciuri fără miză s-a văzut în 2019, atunci când am dat-o în bară în preliminariile Euro 2020, în care am bătut doar Feroe şi Malta, tur-retur. În rest, două remize smulse cu Norvegia care, oricum, a terminat deasupra noastră, în clasamentul final.
 
I-am făcut mari pe islandezi
 
Cu Mirel Rădoi instalat în funcţia de selecţioner, după preliminariile ratate pentru Euro 2020, România şi-a făcut iluzii, ca de obicei, după primele două partide din Liga Naţiunilor. Adică, aceeaşi competiţie care pentru noi se poate denumi „Liga Minciunilor“, având în vedere modul în care exagerăm după câte o partidă reuşită într-o întrecere care, în esenţă, e una fără miză, ea înlocuind doar meciurile amicale.
 
Iar realitatea i-a lovit pe tricolori la Reykjavik, unde naţionala, practic, n-a mişcat! Un singur şut pe poartă, şi acela din penalty, a fost bilanţul României într-o confruntare de totul sau nimic pentru calificarea la Euro 2020. Islanda a învins la limită, 2-1, însă, pe teren, a controlat autoritar meciul. Şi drama e că rezultatele ulterioare au arătat cât de slabă era, de fapt, Islanda! Trupa pregătită de Eric Hamren a rămas în tot anul 2020 cu acea victorie cu România în partidele oficiale. Iată ce rezultate a înregistrate în toate partidele disputate în acest an:
 
*Islanda - Canada 1-0 (Amical)
 
*Islanda - El Salvador 1-0 (Amical)
 
*Islanda - Anglia 0-1 (Liga Naţiunilor)
 
*Belgia - Islanda 5-1 (Liga Naţiunilor)
 
*Islanda - România 2-1 (Baraj Euro 2020)
 
*Islanda - Danemarca 0-3 (Liga Naţiunilor)
 
*Islanda - Belgia 1-2 (Liga Naţiunilor)
 
*Ungaria - Islanda 2-1 (Baraj Euro 2020)
 
*Danemarca - Islanda 2-1 (Liga Naţiunilor)
 
Şi, având în vedere că ultimul meci al islandezilor din 2020 e cu Anglia, mâine, în ultima etapă din Liga Naţiunilor, aproape sigur, nordicii vor şi încheia acest an cu acel singur succes oficial obţinut contra României.
 
Irlanda de Nord, egal cu un om mai puţin
 
România n-a făcut doar Islanda mare în barajul pentru Euro 2020, ci şi în grupa de Liga Naţiunilor şi-a arătat limitele în meciul cu cea mai slabă adversară posibilă, Irlanda de Nord. 
 
Pe „Arena Naţională“, în partida care a marcat debutul lui Rădoi în funcţia de selecţioner, tricolorii au avut, într-adevăr, o sumedenie de ocazii, însă atunci când s-a fluierat finalul, scorul a fost egal, 1-1. Iar asta în condiţiile în care adversarii au jucat în zece oameni din minutul 39 şi au punctat pentru 1-1, în minutul 86, în inferioritate numerică. 
 
Irlanda de Nord a şi rămas până acum cu acel singur punct luat la Bucureşti. Iar în 2020, rezultatele ei vorbesc de la sine:
 
*România - Irlanda de Nord 1-1 (Liga Naţiunilor)
 
*Irlanda de Nord - Norvegia 1-5 (Liga Naţiunilor)
 
*Bosnia - Irlanda de Nord 1-1, 3-4 după penalty-uri (Baraj Euro 2020)
 
*Irlanda de Nord - Austria 0-1 (Liga Naţiunilor)
 
*Norvegia - Irlanda de Nord 1-0 (Liga Naţiunilor)
 
*Irlanda de Nord - Slovacia 1-2 (Baraj Euro 2020)
 
*Austria - Irlanda de Nord 2-1 (Liga Naţiunilor)
44
e locul ocupat de naţionala României în ultimul clasament FIFA, sub echipe precum Senegal, Iran sau Coreea de Sud.

Liga B a Naţiunilor, grupa 1

Duminică

România - Norvegia anulat

Austria - Irlanda de Nord 2-1

Clasament

1. Austria 5 4 0 1 8-5 12

2. Norvegia 4 3 0 1 11-3 9

3. România 4 1 1 2 4-8 4

4. Irlanda de Nord 5 0 1 4 3-10 1

Ultima etapă (mâine): 

Austria - Norvegia (21.45)

Irlanda de Nord - România (21.45, Pro TV)


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările