Prieten cu Putin, fostul cancelar Gerhard Schroder nu mai este membru de onoare al federaţiei de fotbal din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerhard Schroder
Gerhard Schroder

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) i-a retras statutul de membru de onoare al forului fostului cancelar Gerhard Schroder, din cauza legăturilor sale cu Vladimir Putin şi cu mari grupuri din Rusia.

 “Atacul Rusiei împotriva Ucrainei contravine dreptului internaţional, drept urmare este incompatibil cu valorile noastre”, a declarat preşedintele interimar al DFB, Rainer Koch, pentru agenţia SID, preluată de news.ro.

“Din nefericire, Gerhard Schroder nu a acceptat numeroasele solicitări de a lua o poziţie clară împotriva războiului”, a precizat conducătorul federaţiei, care i-a dat înainte un ultimatum lui Schroder ca să părăsească posturile pe care le ocupă sau să renunţe la calitatea pe care o deţine la DFB. Miercuri, Borussia Dortmund i-a retras din acelaşi motiv lui Schroder calitatea de membru de onoare al clubului.

În vârstă de 77 de ani, Gerhard Schroder, îşi afişează apropierea de preşedintele rus Vladimir Putin şi este preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului petrolier rus Rosneft, precum şi al comitetului de acţionari ai Nord Stream 2, gazoduct ruso-german controversat. În plus, el ar urma să intre în consiliul de supraveghere al Gazprom în iunie.

Spre deosebire de alţi conducători europeni care au legături cu grupuri din Rusia, cum sunt francezul Francois Fillon şi italianul Matteo Renzi, Schroder refuză în acest moment să demisioneze din funcţiile pe care le deţine.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite