Liverpool, pur şi simplu, magnifică: Clasamentul din Premier League e de pus în ramă pentru Klopp

Liverpool, pur şi simplu, magnifică: Clasamentul din Premier League e de pus în ramă pentru Klopp

Jurgen Klopp are de ce să râdă cu gura până la urechi: echipa sa e irezistibilă

Nu poate exista dubii: în acest moment, Liverpool e cea mai bună echipă de fotbal din lume, iar cifrele confirmă această realitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un weekend în care marea rivală Manchester City a primit o veste devastatoare din partea UEFA, după cum „Adevărul“ a scris aici, Liverpool a mai făcut un pas mare spre primul titlu după 30 de ani.
 
Sâmbătă seară, în etapa cu numărul 26 din Premier League, Liverpool a câştigat şi în deplasarea cu Norwich, ce-i drept greu, scor 1-0 (Mane 78). Rezultatul însă vine în completarea unei serii fabuloase pentru „cormorani“. Concret, ultima lor înfrângere datează de la 17 decembrie, 0-5 cu Aston Villa, în Cupa Ligii Angliei. Atunci însă, Liverpool a folosit echipa de tineret, întrucât seniorii aveau meci, a doua zi, în Emirate, la Mondialul Cluburilor. Cum acest eşec cu Villa nu se pune, ca să vedem când a pierdut Liverpool ultima partidă în care a folosit prima echipă trebuie să ne întoarcem şi mai mult în timp!
 
Concret, la 17 septembrie 2019, în Liga Campionilor, 0-2 pe terenul celor de la Napoli. De atunci, trupa pregătită de Jurgen Klopp are următorul bilanţ în toate competiţiile: 33 de meciuri, 29 de victorii, 3 remize, 1 înfrângere!
 
Iar în campionat, cu 12 etape înainte de final, titlul aşteptat din 1990 e ca şi adjudecat, după cum arată clasamentul la zi din Premier League:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: