John McEnroe: „Tabloul masculin de la Roland Garros e o afacere în trei!“ Ce spune despre situaţia lui Federer

John McEnroe: „Tabloul masculin de la Roland Garros e o afacere în trei!“ Ce spune despre situaţia lui Federer

Într-un interviu acordat pentru Eurosport, expertul postului de televiziune care transmite Roland Garros în România a făcut o radiografie a ultimului turneu de Grand Slam al anului, competiţie care a debutat duminică la Paris

Ştiri pe aceeaşi temă

Fost număr 1 ATP, atât în clasamentul de simplu, cât şi în cel de dublu, şi de şase ori câştigător de Grand Slam, John McEnroe a analizat pentru Eurosport tabloul masculin şi a vorbit despre cine sunt jucătorii favoriţi să câştige trofeul anul acesta. De asemenea, fostul jucător de tenis a comentat revenirea suporterilor la meciurile de tenis şi a ajuns la concluzia că programarea turneului în această perioadă a anului va influenţa traiectoria mingilor. 
 
Reporter: Djokovici a fost impecabil în turneul de la Roma. Se pare că a trecut fără probleme peste incidentul de la US Open. 
 
John McEnroe: M-a surprins puţin faptul că a jucat acolo, credeam că va fi afectat de eliminarea din SUA şi nu va vrea să joace până la Roland Garros. Apreciez faptul că a trecut aşa repede peste probleme. Cred însă că îi va fi mai greu cu suporteri prin preajmă, mai ales dacă aceştia îl vor face să se simtă inconfortabil. Novak a gestionat foarte bine criza şi a făcut exact lucrurile care trebuiau făcute. 
 
Nadal a avut un rezultat dezamăgitor la Roma. Va fi mai vulnerabil decât de obicei la acest Roland Garros?
 
Cred că întreaga conjunctură, şi mă refer inclusiv la pandemia de la nivel mondial, îl face pe Rafa mai vulnerabil. El este un jucător care preferă să aibă cât mai multe meciuri în picioare şi de aici începe să îşi clădească încrederea. Pentru că a jucat atât de puţin şi pentru că a ales să nu meargă la US Open, evoluţia lui Rafa este foarte greu de prezis. Probabil va avea ceva probleme cu încrederea în sine, dar a dovedit de atâtea ori ce jucător greu de bătut este în meciurile de 5 seturi la French Open.
 
Crezi că aceasta este ultima şansă a lui Rafa să câştige la Roland Garros sau cariera sa va mai continua mult timp de acum înainte?
 
Lasă impresia că de fiecare dată când va participa la acest turneu va fi favorit. Omul ăsta a câştigat aici de 12 ori! Este un fel de Superman, însă chestia asta va lua sfârşit cândva, dar cine poate şti când va fi acel moment? Totul se rezumă la motivaţia pe care o găseşte, iar el nu pare să ducă lipsă de ea. Atât timp cât o va avea, va fi un jucător foarte greu de învins. Cred că în clipa în care nu va avea convingerea că poate câştiga, va înceta să mai joace.  
 
Este şi Dominic Thiem favorit să câştige trofeul sau va fi tot un duel între Djokovici şi Nadal? 
 
Faptul că a triumfat la US Open este o mare realizare şi îl include deja într-o altă categorie de jucători, dar, în acelaşi timp, va trebui să găsească resurse să îşi adapteze din mers jocul la zgură, o suprafaţă unde el joacă oricum foarte bine. Este evident că el va fi al treilea jucător implicat în chestia asta, nu am nicio îndoială. A evoluat mult fizic şi emoţional. Va fi o afacere în trei: el, Nadal sau Djokovici.
 
Care sunt şansele lui Roger Federer de a reveni cu succes anul viitor? 
 
Îmi amintesc că încă de la eşecul cu Murray, din 2012, de la Jocurile Olimpice, mă gândeam că îi va fi greu să mai câştige vreo competiţie importantă. Apoi, la înfrângerea cu Milos, în semifinale la Wimbledon, din 2016, am gândit la fel, mai ales că după aceea Federer nu a mai jucat tenis şase luni. La această vârstă ai o mulţime de probleme, dar uite ce a făcut după revenire. Şi nu am anticipat deloc lucru ăsta, recunosc. Este atât de greu de crezut că mai poate fi competitiv la 39 de ani, după alte operaţii, dar nu îmi imaginam aşa ceva nici în urmă cu patru ani. 
 
Ţi se pare o decizie bună revenirea suporterilor la turneele de Grand Slam? 
 
Nu sunt un expert în domeniul medical, dar la orice eveniment sportiv, şi mai ales la tenis, consider că suporterii şi jucătorii sunt dependenţi unii de alţii. Cred că mai puţini spectatori sunt mai buni decât niciun spectator. Să sperăm că totul va merge bine. Plecând de la premisa că oamenii vor fi în siguranţă, revenirea suporterilor în tribune va fi benefică pentru toată lumea, categoric!
 
Crezi că programarea turneului în luna septembrie va influenţa dinamica competiţiei?
 
În mod normal, în această perioadă a anului, la Paris seara se răceşte. Vremea este imprevizibilă toamna şi presupun că mingile nu vor sări aşa de mult cum ar fi făcut-o în mod normal, iar asta va complica lucrurile pentru jucători.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările