Halep, „logodită“ cu forţa: Reacţia jurnalistului care a dat „bomba“ demontată de Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Cu o postare spectaculoasă pe reţelele de socializare, Decebal Rădulescu a oferit ceea ce, iniţial, a fost considerată o mare exclusivitate pentru ca, după 24 de ore, să fie catalogată drept o minciună.

Simona Halep (4 WTA) face tot posibilul pentru a-şi ţine viaţa personală departe de ochii lumii, aşa cum e şi firesc. Totuşi, constănţeanca de 28 de ani nu şi-a ascuns niciodată relaţia amoroasă cu Toni Iuruc, apărând la braţ cu bărbatul de 40 de ani după câştigarea Wimbledonului.

Au urmat şi alte apariţii publice, vacanţe petrecute împreună şi, la un moment dat, presa mondenă a scris că, în 2020, cei doi se vor şi căsători. Inclusiv această variantă a fost, într-un fel, întărită de Halep care a spus în presa italiană că şi-ar dori să-şi facă nunta la Constanţa, fără a indica însă când va avea loc evenimentul.

Duminică seară, în premieră, Halep a avut o postare vehementă pe reţelele de socializare legată de viaţa ei personală. Aceasta reacţie a Simonei a apărut după ce jurnalistul Decebal Rădulescu spusese, cu o seară înainte, că Simona s-a logodit cu Toni Iuruc.  

„În ciuda articolelor apărute în presa din România, vreau să confirm faptul că nu sunt nici logodită şi nici nu am stabilit data nunţii mele. Cu toate că apreciez faptul că trăiesc o viaţă care mă pune în atenţia publicului, zvonurile în privinţa vieţii mele personale sunt incorecte şi dezamăgitoare. Vreau să îmi asigur susţinătorii că acele zvonuri sunt false. Cu siguranţă, voi anunţa orice veste fericită legată despre o viitoare logodnă. Vă mulţumesc pentru sprijinul vostru, Simo֧“, a scris fostul lider mondial, atât în română, cât şi în engleză, semn că a fost extrem de deranjată de o ştire pe care, practic, a catalogat-o drept o minciună.

Rădulescu: „Îmi menţin afirmaţiile! Am văzut şi poze“

Bineînţeles, după această postare a Simonei pe Facebook, a apărut o întrebare firească pentru toţi cei care citiseră cele scrise de Decebal Rădulescu, cu 24 de ore mai devreme: cum poţi oferi o asemenea ştire, fără a fi 110% sigur de ea?

Mai ales că această „exclusivitate“ s-a întors ca un bumerang împotriva lui Rădulescu pe care reporterii de la „Fanatik“ l-au catalogat drept „Jurnalistul fake news“, scoţând la iveală o statistică oribilă a ştirilor inventate de acesta, de-a lungul timpului!

În cadrul aceluiaşi articol, Decebal Rădulescu, contactat de „Fanatik“, a insistat că Halep s-a logodit cu Toni Iuruc.

Ce a spus Decebal Rădulescu?

*Eu am informaţii că a fost o petrecere prin care Simona Halep îşi anunţa familia că urmează să se căsătorească. Exact cum am scris, la machedoni se numeşte: «se dă semnul». Ginerele cere fata în căsătorie de la tatăl ei. Îi urez Casă de Piatră!

*Am văzut şi poze de la eveniment. Până la urmă, vom vedea dacă a fost adevărat sau nu.

*La fel se spunea despre mine şi când anunţam căsătoria lui Adrian Mutu cu Alexandra Dinu şi, până la urmă, s-a confirmat. Atunci, chiar am luat un premiu, de la revista VIP. Eu îmi menţin afirmaţiile pentru că ştiu ce informaţii am.

CLICK AICI PENTRU A CITI, INTEGRAL, ARTICOLUL PUBLICAT DE „FANATIK“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite