Halep, admirată de Nadia: Comăneci a acordat un amplu interviu în prestigiosul „L’Equipe“ despre Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă Nadia Comăneci e o figură emblematică pentru gimnastică, Simona Halep a ajuns la acelaşi statut, însă în circuitul feminin de tenis.

Simona Halep e omul momentului în România, iar laudele curg la adresa ei, inclusiv dinspre foştii mari sportivi ai ţării.

Printre aceştia s-a numărat şi Nadia Comăneci, cea care mereu a susţinut-o pe „Simo“, asistând de multe ori şi la marile ei meciuri. Acum, potrivit gsp.ro, „Zeiţa de la Montreal“ a acordat un amplu interviu în „L’Equipe“ în care a vorbit despre succesul Simonei Halep şi popularitatea ei în România.

Ce a spus Nadia Comăneci?

- Vă mai amintiţi despre prima întâlnire cu Simona?

- A fost acum mult timp, la un turneu disputat la Bucureşti. Ea tocmai câştigase Roland Garros la juniori (2008), era foarte timidă, dar şi amuzantă, la fel cum e şi acum. Din acel moment am început să-i urmăresc rezultatele.

- În ultimii ani, v-am văzut des în lojă la meciurile ei.

- Pentru că locuiesc în SUA, mi-am făcut un obicei din a merge la meciurile de la US Open, Indian Wells. Eram acolo când Simona a câştigat la New Haven, în 2013. Am mers s-o văd la toate turneele de Grand Slam, mai puţin la Openul din Australia.

- Aţi fost prezentă şi anul trecut, când Halep s-a impus la Roland Garros.

- Era dis-de-dimineaţă în SUA când Simona se califica în semifinale şi am sunat să-mi rezerv un zbor . Am ajuns cu întârziere. Dar am ajuns la timp pentru a vedea finala.

- Cum aţi defini relaţia pe care o aveţi cu Simona?

- Suntem prietene adevărate. La început a fost o chestiune de feeling. Şi apoi, mi-am dat seama când trebuie să fiu alături de ea într-o competiţie. În prezent, Simona nu mai are nevoie de mine foarte mult, are în spate o întreagă Românie. Dar, la început, nu era aşa. Avea nevoie să simtă alături de ea persoane de încredere, pentru a fi puternică în momentele decisive ale unui meci şi în etapele mai complicate ale carierei. Oricui îi face bine să vadă multe feţe cunoscute în jurul ei. Asta poate face diferenţa între o zi bună şi una proastă.

- Despre ce vorbiţi?

- Nu vorbim despre tenis. Deloc. Nici despre ceea ce trăieşte prin prisma tenisului. Nu-mi permit să-i dau sfaturi tactice, nu am pregătirea necesară, Simona are un antrenor care o poate ajuta în acest sens. Vorbim despre tot şi despre nimic, chestii de femei. Ne place enorm să facem shopping împreună.

- Se inspiră ea din experienţa d-voastră?

- La început, bănuiesc că a făcut-o, mi-a pus întrebări despre cum să-şi gestioneze cariera, popularitatea în creştere. Când e vorba despre reţelele de socializare, nu pot s-o ajut cu prea multe. Nu existau pe vremea mea. Simona nu prea are nevoie de mine. 

- Dar dumneavoastră ştiţi câte ceva despre popularite. 

- La revenirea mea de la Montreal, în 1976, erau aproximativ 10.000 de persoane care mă aşteptau la aeroport. Anul trecut, în 2018, au fost 15-20.000 de oameni pe Stadionul Naţional din Bucureşti pentru Simona. E o formă de iubire necondiţionată a poporului român pentru unul de-ai săi. Indiferent de perioadă.

Poporul român nu are prea multe motive pentru a se bucura, pentru a-şi arăta mândria. Dar sportul are efectul ăsta. E frumos să te identifici cu un campion din ţara ta care, ca Simona, devine cel mai bun din lume. Poate că, în cazul meu, a fost şi surpriza: niciodată o gimnastă română nu câştigase la Jocurile Olimpice, iar eu eram atât de tânără. Nu trebuie să uităm nici că nimeni nu ştia să localizeze România pe o hartă a lumii.

- Este asta o formă de responsabilitate?

- Bineînţeles, dar Simona ştie şi şi-o asumă. Participă la numeroase campanii de caritate, m-a ajutat, de exemplu, la acţiunile pe care le întreprind pentru copii în România. Simona e sensibilă la toate lucrurile astea şi vrea să ofere ceva din ce a primit.

- Care este locul ei în România?

Simona e, fără nicio îndoială, cel mai mare star. Trăieşte în Bucureşti, merge uneori la familia ei, la Constanţa. E recunoscută pe stradă şi este invitată peste tot, la toate evenimentele. Dar Simona ştie să pună o limită pentru a se putea concentra pe antrenamente.

- Anul trecut, aţi declarat, după victoria ei de la Roland Garros, că va avea nevoie de timp pentru a o digera.

- Când câştigi, există, la început, un moment de euforie. Nu-ţi dai seama imediat ce înseamnă victoria aia. A doua zi, realizezi că ai câştigat, că ai obţinut ce ai visat timp de atâţia ani. Trebuie să înveţi să trăieşti cu asta. E un sentiment pe care trebuie să-l hrăneşti pentru a lua o noua provocare şi a te impune din nou.

- Care este părerea dumneavoastră despre sportivi?

- Sunt o grămadă de sportivi mult mai mari decât ea. Dar am senzaţia că ea a ştiut să compenseze lipsa de înălţime cu alte calităţi fizice şi tehnice. Simona e foarte rapidă pe teren şi acoperă foarte bine spaţiul. Am observat şi că ea ia mingea foarte devreme, căutând des liniile şi ştie să-şi enerveze adversarul. Ea jonglează cu calităţile ei, ştie să profite de ele. Exact aşa cum face o gimnastă. În plus, ar fi fost foarte talentată în sală. Cu viteza ei, cred că ar fi fost o foarte bună acrobată. Am avut ocazia să o testez un pic. Dar n-am mers mai departe, s-o învăţ exerciţii. E o jucătoare profesionistă, nu aş vrea s-o rănesc.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite