Bogdan Lobonţ este primul selecţioner al noii echipei naţionale Under 20

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Lobonţ va fi prezentat miercuri, printr-o conferinţă de presă la Casa Fotbalului, începând cu ora 12:00, în sala Nicolae Dobrin.  Foto: News.ro
Bogdan Lobonţ va fi prezentat miercuri, printr-o conferinţă de presă la Casa Fotbalului, începând cu ora 12:00, în sala Nicolae Dobrin.  Foto: News.ro

Fostul portar al echipei naţionale Bogdan Lobonţ a acceptat să preia selecţionata Under 20 a României, informează FRF.

În cariera de jucător, Lobonţ a îmbrăcat de 85 de ori tricoul României, participând şi la turneele finale Euro 2000 şi Euro 2008, şi a activat la cluburi precum Corvinul Hunedoara, Rapid Bucureşti, Ajax Amsterdam, Dinamo Bucureşti, Fiorentina şi AS Roma. Ca antrenor a pregătit-o pe U Cluj în sezonul 2018-2019, iar înainte a făcut parte din staff-ul lui Cosmin Contra la prima reprezentativă. 

S-a retras din fotbal chiar la Echipa Naţională, în iunie 2018, într-un meci de pregătire cu Finlanda, la Ploieşti. 

“Sunt bucuros şi emoţionat în acelaşi timp de alegerea făcută. Am acelaşi sentiment pe care l-am avut atunci când am fost convocat pentru prima dată la echipa naţională. Aştept cu nerăbdare prima acţiune, cea din septembrie, ca să ne cunoaştem. Sunt convins că împreună reuşim să scoatem maximum din potenţialul echipei, atât din jucători, cât şi din stafful tehnic”, a declarat Bogdan Lobonţ. 

Bogdan Lobonţ va fi prezentat miercuri, printr-o conferinţă de presă la Casa Fotbalului, începând cu ora 12:00, în sala Nicolae Dobrin. 

Recent înfiinţata echipă naţională sub 20 de ani a României va participa, începând din toamna lui 2021, într-o competiţie amicală alături de selecţionate puternice ale Europei. 

Turneul care reuneşte opt selecţionate U20 de pe continent a debutat în sezonul 2017-2018. Prin această competiţie se oferă o experienţă internaţională jucătorilor care fac tranziţia de la nivel U19 spre naţionala de tineret. 

Programul tricolorilor U20 în această toamnă, care poate suferi însă modificări în contextul evoluţiei pandemiei, este următorul: 

  • 2 septembrie: România U20 – Portugalia U20 
  • 6 septembrie: Anglia U20 – România U20 
  • 7 octombrie: România U20 – Cehia U20
  • 11 octombrie: Germania U20 – România U20 
  • 11 noiembrie: România U20 – Polonia U20 
  • 15 noiembrie: Italia U20 – România U20 

Naţionala U20 a României a fost înfiinţată în urma deciziei Comitetului Executiv din noiembrie 2020, din dorinţa de a oferi continuitate tinerelor generaţii. România este singura ţară din Europa de Est cu o selecţionată la acest nivel de vârstă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite