Topul ţărilor din UE în care se consumă cel mai mult alcool
0
Consumul zilnic de alcool este cel mai întâlnit în Portugalia, urmată de Spania şi Italia, potrivit Eurostat. Astfel, 8,4% din populaţia adultă a Uniunii Europene a consumat zilnic alcool în ultimii doi ani, iar 28,8% a consumat săptămânal, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică.
Consumul de alcool creşte o dată cu vârsta, iar cea mai scăzută pondere a celor care consumă frecvent alcool (de exemplu zilnic) a fost înregistrată în 2019 la categoria de vârstă 15 - 24 de ani (1%), iar cea mai ridicată la cei de 75 de ani sau mai mult (16%). Totuşi, acest ultim grup are şi cea mai ridicată pondere a persoanelor care nu au consumat niciodată sau nu au consumat în ultimele 12 luni (40,3%), scrie Digi24.
Consumul zilnic de alcool este cel mai întâlnit în Portugalia (20,7%), urmată de Spania (13%) şi Italia (12,1%). În contrast, cea mai scăzută pondere, de aproximativ 1%, este în Letonia şi Lituania.
În Olanda, aproape jumătate din populaţie (47,3%) consumă alcool săptămânal, urmează Luxemburg (43,1%) şi Belgia (40,8%), iar cel mai ridicat consum lunar este în Lituania (31,3%), Letonia (31,1%) şi Cipru (30,4%).
În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată pondere a populaţiei care nu a consumat niciodată sau nu a consumat în ultimele 12 luni a fost raportată în Croaţia (38,3%).
În toate statele membre UE, bărbaţii consumă alcool mai frecvent decât femeile. Cea mai mare disparitate de gen este în Portugalia (33,4% faţă de 9,7%), Spania (20,2% faţă de 6,1%) pentru consumul zilnic, şi în România (32,2% faţă de 6,6%) şi Slovacia (30,6% faţă de 8,8%) pentru consumul săptămânal.
În toate ţările membre UE femeile reprezintă o pondere semnificativ mai ridicată a persoanelor care nu au consumat niciodată sau nu au consumat în ultimele 12 luni. Cea mai mare disparitate de gen este în Cipru (12,8% bărbaţi faţă de 44,2% femei), Bulgaria (16,2% faţă de 42%) şi Italia (21,5% faţă de 46,7%).