SANITAS ameninţă că protestează miercuri, dacă Guvernul nu găseşte soluţii de majorare a salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicatul Sanitas ameninţă cu proteste FOTO Adevărul
Sindicatul Sanitas ameninţă cu proteste FOTO Adevărul

Federaţia Sanitas cere Guvernului să găsească, până miercuri, soluţii pentru majorarea cu 100 de lei a salariilor angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială, ameninţând că în caz contrar sindicaliştii vor picheta sediul Executivului, iar în 12 noiembrie vor organiza un protest de amploare.

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, întrunit joi, a analizat rezultatele negocierilor de până acum cu Ministerul Finanţelor şi a decis să ceară Guvernului să găsească, până miercuri, soluţii pentru revendicările angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială.

„Atitudinea superficială a reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, preocupate doar de politici bugetare prin care este desconsiderată activitatea din cel mai sensibil domeniu al societăţii româneşti, se constituie într-o provocare gravă şi nejustificată a salariaţilor din sectorul sanitar”, subliniază sindicatul într-un comunicat de presă.

Astfel, sindicaliştii solicită creşterea salariilor cu 100 de lei brut pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi din asistenţă socială, începând din 1 noiembrie 2014, şi aplicarea prevederilor Legii 284/2010, începând din 1 ianuarie 2015.

„Federaţia Sanitas din România atrage atenţia Guvernului că, în situaţia în care până miercuri, 29.10.2014, nu vor fi găsite soluţii pentru creşterea salariilor întregului personal din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, prin aprobarea unui act normativ, membrii Consiliului Naţional au decis pichetarea sediului Guvernului României în data de 29.10.2014 şi, ulterior, organizarea unui miting de amploare în data de 12 noiembrie 2014. Menţionăm că responsabilitatea pentru consecinţele acestor forme radicale de protest revine în întregime factorilor decizionali din Guvernul României, care tratează cu indiferenţă criza generală din sistemul sanitar românesc”, a precizat sursa citată.

Revendicările cadrelor medicale din 2013

Peste 10.000 de cadre medicale, printre care s-au numărat şi renumiţii chirurgi Gheorghe Burnei şi Ioan Lascăr, au participat în noiembrie 2013 la „Marşul tăcerii”, o manifestare fără precedent în rândul angajaţilor din sistemul de sănătate.

Medici, asistenţi medicali, farmacişti, stomatologi şi studenţi au format un cordon uman de câţiva kilometri şi au depus coroane în faţa Parlamentului.

Printre revendicările Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate se numărau, pe lângă solicitările legate de salarizare, acordarea unui procent de minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională, anularea transformării spitalelor în societăţi comerciale precum şi majorarea salariilor medicilor rezidenţi. La începutul acestui an, guvernul a decis să acorde burse medicilor rezidenţi care aveau leafa sub 3.000 de lei.

Angajaţii din sistemul sanitar au fost, în intervalul 14 - 16 octombrie 2013, în grevă japoneză. În total, peste 14.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au plecat din România de când s-au deschis graniţele Uniunii Europene.

Pe aceeaşi temă:

Grevă generală în sănătate pe termen nelimitat, începând cu 28 noiembrie

Salariaţii din Sănătate vor face grevă generală pe termen nelimitat începând cu data de 28 noiembrie. Anunţul a fost făcut de Marius Sepi, vicepreşedintele sindicatului Sanitas, care a avut miercuri o întâlnire cu ministrul Bugetului, Liviu Voinea, şi cu secretarul de stat Gheorghe Gherghina.

70.000 de semnături au fost strânse pentru declanşarea grevei generale în Sănătate. Profesorul Astărăstoae: s-ar putea să nu ajungem la grevă!

Angajaţii din sănătate au strâns deja peste 70.000 de semnături prin care sunt de acord cu declanşarea grevei generale, în condiţiile în care negocierile care se vor purta cu reprezentanţii ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor vor eşua, din nou.

FOTO 10.000 de medici şi asistenţi au protestat sâmbătă în Capitală. Susţinuţi de medici renumiţi aceştia au scandat: „Vreau să lucrez în România”

Peste 10.000 de cadre medicale, printre care s-au numărat şi renumiţii chirurgi Gheorghe Burnei şi Ioan Lascăr, au participat sâmbătă la „Marşul tăcerii”, o manifestare fără precedent în rândul angajaţilor din sistemul de sănătate. Medici, asistenţi medicali, farmacişti, stomatologi şi studenţi au format un cordon uman de câţiva kilometri şi au depus coroane în faţa Parlamentului. Următorul pas stabilit de aceştia este greva generală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite