Marea problemă cu această nouă „schimbare a realităţii sociale“ nu ar fi atât asemănarea izbitoare cu limbajul orwellian, şi faptul că ne forţează pe toţi să vorbim şi să gândim într-o neo-limbă (deşi mă întreb câţi vor reuşi să se adapteze acestei dublu-gândiri). Marea problemă cu această schimbare nu ar fi nici faptul că ne aminteşte de alte momente când limbajul, calendarul, tradiţiile şi instituţiile fundamentale au fost artificial şi radical modificate – de exemplu, în timpul Terorii Iacobine, în Franţa; sau în timpul Revoluţiei Bolşevice, în Rusia. Marea problemă nu ar fi nici măcar că acesta este încă un pas spre subminarea instituţiei căsătoriei – ale cărei axe dominante sunt perenitatea, angajamentul pe viaţă; şi faptul că este între un bărbat şi o femeie (şi, într-adevăr, odată ce se prăbuşesc aceste axe, ideea de căsătorie rămâne o formă goală, fără sens).

Marea problemă cu această „nouă schimbare a realităţii sociale“ este aceasta: că ea implică o schimbare a ÎNTREGII GRAMATICI A SOCIETĂŢII. Profesorul John Milbank arăta, nu demult, că a nu este vorba despre justiţie socială sau justiţie tout court aici, ci despre „dorinţa manifestată de o tiranie bio-politică de-a desfiinţa căsătoria şi familia ca instituţii sociale mediatoare fundamentale“. Textura societăţii este dată de căsătoria între un bărbat şi o femeie şi de mediul familial, fenomene care nu sunt (sau nu au fost) inventate şi controlate de stat, ci au pre-existat oricărui stat. A renunţa la această gramatică milenară ar echivala cu „a compromite cel mai profund sens al umanităţii“ şi cu „riscul de a ceda întreaga putere tiraniei pieţei şi a statului“. O tiranie care se alimentează din mituri referitoare fie la ideea unei naturi umane pure, fie la fabricarea unei lumi tehnocratice. E greu să nu observi că această agendă este promovată în mod prioritar în Franţa în plină criză socio-economică, în mijlocul protestelor Vestelor Galbene – de ce ar fi fost o asemenea lege prioritară, în acest moment? Nu întâmplător, noua lege a fost susţinută de La République En Marche, forţa politică majoritară condusă de liderul globalist şi tehnocrat Emmanuel Macron.

Şi în acest sens, redefinirea căsătoriei şi a termenilor „mamă“ şi „tată“ sunt, în fapt, diversiuni – deoarece divizează societatea şi sparg fronturile care ar putea să fie unite din cauza problemelor sistemice ale societăţilor euro-atlantice. Aşa cum observa vizionarul Aldous Huxley în „Minunata lume nouă“ – „Pe măsură ce libertatea economică şi politică se diminuează, libertatea sexuală creşte în compensare“.