Prima reacţie a lui Mihai Şora după criticile stârnite de campania eMAG: Vom vorbi despre frig, foame şi frică sub cizma nazistă şi sub cizma bolşevică

Prima reacţie a lui Mihai Şora după criticile stârnite de campania eMAG: Vom vorbi despre frig, foame şi frică sub cizma nazistă şi sub cizma bolşevică

Mihai Şora (102 ani) a reacţionat în faţa criticilor stârnite de apariţia sa într-o campanie prin care eMAG marchează 30 de ani de la Revoluţie. Filosoful a povestit primul moment în care a simţit că i-a fost îngrădită libertatea şi a promis că va vorbi pe îndelete şi despre „Ana Pauker şi Teohari Georgescu, despre frig, foame şi frică sub cizma nazistă şi sub cizma bolşevică“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Campania realizată de agenţia de publicitate Papaya Advertising, intitulată „Libertate în fiecare zi“, a stârnit numeroase controverse, existând multe voci care au criticat aspru decizia de a asocia imaginea filosofului cu ideea de libertate, aducând în discuţie faptul că Şora a fost membru al Partidului Comunist Francez şi apoi funcţionar în Ministerul de Externe al României condus de Ana Pauker.
 
Pe de altă parte, mai mulţi intelectuali au sărit în apărarea filosofului, între care şi scriitorul Mircea Cărtărescu. De asemenea, fiul lui Mihai Şora, Tom, a reacţionat şi a încercat să demonteze acuzaţiile ce i-au fost aduse tatălui său.
 
La rândul lui, Mihai Şora a publicat pe Facebook un text în care a inclus o scurtă autobiografie, în care a vorbit despre primul moment în care a simţit că i-a fost îngrădită libertatea, dar şi o promisiune că va discuta pe larg despre acuzaţiile ce i-au fost aduse în ultimele zile, dar şi despre campania eMAG, „despre ce înseamnă o ficţiune şi ce înseamnă adevărul istoric“.
 
În încheiere, filosoful i-a făcut o urare lui Robert Tiderle, şeful Papaya Advertising, agenţia de publicitate care a realizat campania eMAG şi care a avut o reacţie dură în faţa atacurilor ce-l vizau pe Şora
 
Redăm integral mesajul lui Mihai Şora: 
 
Dragi copii,
dacă e luni, nu ne mai sfădim.
 
AUTOBIOGRAFIE
 
Şora Mihai
 
Sunt fiul preotului ortodox Melentie Şora şi al Anei, născută Bogdan. Am văzut lumina zilei la 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, pe atunci în Austro-Ungaria.
 
În casa noastră, Tata era duhul blândeţii: nu avea nevoie să formuleze interdicţii; simţeam, în prezenţa lui, ce se cuvine să fac şi ce nu. Mama administra zona imperativelor: „Nu bea apă rece când eşti transpirat!“, „Mănâncă tot!“, „Nu te mai bâţâi pe scaun!“, „Spune «mulţumesc» când te ridici de la masă!“.
 
Şi tot Mama ne anunţa, seară de seară, ora stingerii. Era ora la care mergeam în camera mea, spuneam împreună „înger, îngeraşul meu“, după care Mama nu uita să-mi înfăşoare urechile cu un bandou de bumbac. În ziua în care m-a născut şi m-a luat pentru prima oară în braţe, a găsit că aveam urechile cam mari şi dezlipite de cap, aşa că, noapte de noapte, le înfăşura ca să corecteze această neglijenţă a bunului Dumnezeu. Am dormit înfofolit şi cu fundiţă deasupra creştetului până la vârsta de zece-unsprezece ani, când mi-a apărut sub nas un puf negricios care anunţa o viitoare mustaţă. Atunci Mama a socotit că urechile erau îndeajuns de lipite şi putem renunţa la bandoul de bumbac.
 
Niciodată, în toţi aceşti ani, n-am simţit cingătoarea urechilor ca pe o constrângere; îmi imaginam, de altfel, că tuturor băieţilor de vârsta mea li se legau urechile, chiar şi celor care le aveau mici şi rotunde, cu lobul tras în sus ori aproape inexistent. Fetele – văzusem eu la Mărioara, sora mea mai mică – erau absolvite de acest obicei, deoarece aveau părul lung.
 
Alta era, seară de seară, problema mea!
 
Ora stingerii nu ţinea cont niciodată de ce făceam, în clipa aceea: dacă mă jucam, citeam sau, pur şi simplu, visătoream cu ochii captivi în crăpăturile unui perete. Trebuia îndată să întrerup totul şi să merg la culcare, în camera mea. Nopţi de-a rândul am fost chinuit de această temporalitate impusă, exterioară ritmului propriu.
 
A fost primul „atentat“ la libertatea mea. Au urmat şi altele. Multe.
 
Vom vorbi despre toate, dragii mei. Despre libertăţile mici, anodine, şi despre Libertatea cu majusculă, despre cea formală şi cea autentică. Vom povesti pe îndelete despre vremurile de odinioară, despre Franţa din timpul Ocupaţiei naziste, despre România de după război, despre Ana Pauker şi Teohari Georgescu. Despre limba franceză…, din pricina căreia am ajuns în podul clădirii din Piaţa Victoriei, unde, odinioară, era Ministerul de Externe al Republicii Populare Române. Despre cărţi, despre oameni şi despre colecţia „Biblioteca Pentru Toţi“. 
 
Şi despre eMAG sau cum s-a brodit ca, la 102 ani, să joc într-un film care nu este doar o reclamă.
Despre ce înseamnă o ficţiune şi ce înseamnă adevărul istoric. Despre frig, foame şi frică sub cizma nazistă şi sub cizma bolşevică.
 
Există, în Pascal, o propoziţie pe care adesea îmi place s-o citez: „Tout se tient!“, „Totul se ţine!“, s-ar traduce în grabă. În realitate, este altceva acolo: „Totul se leagă şi se întrepătrunde.“ Fiecare element al unui întreg se potriveşte cu tot restul elementelor pentru a da un întreg rotund, împlinit.
Întocmai cum era bandoul pe care mi-l lega Mama, seară de seară, ca să-mi ţină urechile lipite de cap.
 
Mihai Şora
7 octombrie 2019
 
P.S. La mulţi ani, dragă Robert!
Îţi doresc să rămâi la fel de viu ca până acum. Numai oamenii vii pot curăţa aerul pe care îl respirăm.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: