Peste 43.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

Peste 43.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

8 reacţii adverse sunt în curs de investigare Foto: Arfhivă

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, miercuri, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate alte peste 43.000 de persoane, fiind înregistrate 164 de reacţii adverse.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 43.319 persoane, din care 28.615 cu Pfizer, 5.372 cu Moderna şi 9.332 cu AstraZeneca. 

Dintre persoanele vaccinate cu serul Pfizer, 4.476 au primit prima doză, iar 24.139 pe cea de rapel.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au raportat 164 de reacţii adverse, dintre care 59 la vaccinul Pfizer (7 reacţii locale şi 52 generale), 18 la cel de la Moderna (5 de tip local şi 13 generale) şi 87 de cel de la AstraZeneca (două de tip local şi 85 generale). 
 
CNCAV menţionează că 8 reacţii adverse sunt în curs de investigare.
 
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 734.928, din care 634.574 cu Pfizer, 74.115 cu Moderna şi 26.239 cu AstraZeneca. Dintre acestea, 505.480 au primit deja ambele doze de vaccin.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările