Noua lege a venitului minim garantat: intensificarea exploatării şi a excluziunii sociale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost publicată varianta pentru promulgare a Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (VMG). E ceva mai bine decât forma iniţială, dar pe fond rămâne la fel de problematică pentru persoanele beneficiare.

Practic a fost legiferată exploatarea lor de către primar şi de către angajatori. Dacă în forma de până acum VMG a avut un impact redus asupra reducerii sărăciei, în această formă nu există nici o şansă să scoată din sărăcie pe cineva.

Vestea bună e că nu a mai fost abrogat Art. 3, alin. 1 care oferă dreptul unei persoane „despărţite în fapt” să beneficieze de VMG. Nu a trecut de Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială. Măsura ar fi vulnerabilizat foarte mult persoanele separate, dar care nu au divorţat.

A fost modificat Art. 6 (2), însă cu nişte amendamente de la Comisia pentru munca, familie şi protecţie socială. Dacă în vechea lege, una dintre persoanele majore apte de muncă dintr-o familie care beneficiază de VMG trebuia să presteze muncă de interes local, acum una sau mai multe persoane majore apte de muncă sunt obligate să presteze muncă de interes local la solicitarea primarului, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară.

Orele de muncă se însumează pentru toate persoanele apte de muncă dintr-o familie. Consiliul local are libertatea sa stabilească orice activităţi specifice ca fiind de interes local prin HCL (salubrizare, îngrijirea spaţiilor verzi etc.).

Tot aici, s-au introdus încă două articole, 61 şi 62. În primul este specificat că persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale pot face o solicitare la primărie dacă au nevoie de forţă de muncă pentru activităţi sezoniere, iar primarii îi repartizează către aceştia. Practic, pe lângă munca în folosul comunităţii, beneficiarii de VMG sunt obligaţi să presteze muncă sezonieră a cărei plată este negociată cu firmele. La două refuzuri, pierd dreptul la VMG.

Imagine indisponibilă

Articolul 15 – cel mai mediatizat până acum – a fost şi el modificat, astfel că beneficiarii VMG nu mai pot absenta de la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională şi nu pot refuza un loc de muncă. Pe scurt, la primul refuz sau prima absenţă pierd dreptul la VMG cu imposibilitatea de a face o nouă cerere timp de 12 luni. Anterior puteau refuza + absenta de 3 ori.

În contextul crizei economice, criteriile au devenit din ce în ce mai dure, iar câteva zeci de mii de potenţiali beneficiari nu au mai fost eligibili, cu toate că situaţia lor nu a devenit mai roz.

Modificările au fost primite cu urale şi felicitări, dar şi cu rasismele şi clasismele de rigoare. Este cunoscut faptul că au existat numeroase campanii în media împotriva aşa-zişilor „asistaţi sociali care nu vor să muncească” şi că realitatea a fost deformat prezentată în ceea ce priveşte milioanele de „asistaţi” care preferă să trăiască din ajutoare de la stat (îmi vine în minte una dintre declaraţiile lui Mugur Isărescu, Nu poţi susţine 6 milioane de asistaţi social cu 4 milioane de lucrători). Expunerea de motive pentru proiectul de lege e şi ea prezentată părtinitor, menţionându-se peste 7 milioane de asistaţi social, adulţi şi copii… Nu insist, s-a tot scris, s-a tot prezentat cum e situaţia în realitate, şi anume că de fapt asistaţii sociali în adevăratul sens al cuvântului sunt puţin peste 200.000, însă fără prea mare efect. În acest context, proiectul de lege va rămâne cu siguranţă una dintre cele mai populare decizii politice. Nu degeaba a şi fost votată aproape în unanimitate în Camera Deputaţilor, iar unele partide politice chiar s-au certat să-şi aroge iniţierea legii.

Venitul Minim Garantat e un exemplu clasic de acordare a unor beneficii prin testarea mijloacelor de trai, adică e condiţionat de anumite criterii de eligibilitate, inclusiv de căutarea unui loc de muncă. E o măsură care a fost instituită după criza anilor ‘90, perioadă în care sărăcia şi în special sărăcia extremă explodase în România. VMG era gândit ca o formulă prin care să fie sprijinită populaţia aflată în sărăcie extremă, în conformitate cu dreptul la asistenţă socială şi protecţie socială. E un drept social care teoretic ar trebui să îi garanteze unui individ resursele necesare pentru un nivel de trai acceptabil, fiind şi o condiţie pentru intrarea în UE. În contextul crizei economice, criteriile au devenit din ce în ce mai dure, iar câteva zeci de mii de potenţiali beneficiari nu au mai fost eligibili, cu toate că situaţia lor nu a devenit mai roz.

Cu toate că e simplu să ne luăm de oamenii săraci şi să-i facem puturoşi şi beţivi, problema nu e individuală, ci structurală.

Un alt lucru important de spus e că VMG nu a reuşit niciodată să scoată oamenii din sărăcie, beneficiile acordate fiind foarte reduse, mitul că „asistaţii trăiesc pe banii statului” distorsionând cu mult realităţile cu care se confruntă oamenii. Impactul său în bugetul statului e extrem de redus, aproape nesemnificativ, dar ajută familiile sărace să aibă un venit minimal, probabil o completare a veniturilor obţinute din alte munci informale. Din acest motiv, nu există niciun motiv pentru aceşti oameni să nu vrea să muncească, mai ales că în realitate muncesc foarte mult. Munca în folosul comunităţii, munca în propria gospodărie (inclusiv de îngrijire) şi/sau munca informală sunt diferite tipuri de muncă, de obicei mai grea decât orice muncă prestează cei care îi critică că „nu vor să muncească”.

Cu toate că e simplu să ne luăm de oamenii săraci şi să-i facem puturoşi şi beţivi, problema nu e individuală, ci structurală. Sunt oameni care au fost abandonaţi în contextul politicilor neoliberale de privatizări în masă şi salarii mici, în cele mai multe cazuri, statul român eşuând să îi sprijine să aibă acces la educaţie de calitate ori reconversie profesională sau să îşi găsească un loc de muncă după ce au fost disponibilizaţi. Muncile pe care le pot presta sunt, în cele mai multe situaţii, foarte grele şi foarte prost plătite, uneori la zeci de kilometri de casă. De ce ar merita sau cum ar putea cineva să accepte astfel de slujbe, mai ales dacă au copii pe care trebuie să îi îngrijească (salariul nu le permite să-şi ia bonă, cum probabil mulţi deputaţi fac).

Aşadar, avem persoane care nu pot presta majoritatea poziţiilor ocupaţionale existente şi vom avea în continuare, în condiţiile în care:

  • avem cele mai mici cheltuieli cu protecţia socială din Europa, deşi avem cele mai mari rate de sărăcie şi excluziune socială în special în rândul tinerilor;  
  • sistemul educaţional îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatele la olimpiade, profesorii făcând inclusiv muncă suplimentară voluntară, dar pune responsabilitatea pe părinţi, sărăcie, etnie (da, rasismul contribuie semnificativ la toată povestea asta) în situaţiile în care elevii săraci abandonează şcoala (avem o rată mare de abandon şcolar şi de tineri NEET);  
  • accesul la servicii medicale e profund inegal şi condiţionat de contribuţii;  
  • salariul minim e în continuare la un nivel scăzut, iar oportunităţile de muncă sunt rare în anumite zone geografice şi mai ales în zonele rurale;  
  • serviciile publice de îngrijire ale copiilor sunt ca şi inexistente în anumite zone;  
  • infrastructura publică, în special transportul public, este extrem de precar, mai ales în zonele cu rate ridicate de şomaj şi sărăcie;  
  • există un proces vizibil de reproducere a sărăciei, copiii din familii sărace ajungând să fie la fel de săraci ca părinţii lor (avem una dintre cele mai mici rate de mobilitate socială inter-generaţională ascendentă din Europa).

În aceste condiţii, fără politici sociale prin care resursele să meargă şi către baza piramidei şi fără politici salariale decente, VMG ar fi trebuit fi îmbunătăţit pentru a fi un instrument care să ofere o minimă plasă de siguranţă socială. Însă noile modificări ale legii confirmă că niciun grup politic din Parlamentul României nu e de fapt interesat să reducă sărăcia, o problemă majoră, în special în rândul tinerilor. Tratarea problemei drept una individuală (e vina lor că sunt săraci, sunt multe oportunităţi dar nu vor etc.) şi condiţionarea beneficiarilor VMG să facă mai multă „muncă în folosul comunităţii”, adică să muncească oriunde li se spune şi să poată să refuze o singură dată un loc de muncă sezonier la care e repartizat de primar, e doar o formă de sclavie modernă, nu un drept la asistenţă socială. Cât va rezista cineva să lucreze într-o fabrică de confecţii aflată la 40 de kilometri distanţă de casă, cu program strict de muncă şi în condiţii grele, pe salariu minim (uneori şi acela neplătit a timp)? Cel mai probabil, pe termen lung, aceste modificări nu vor duce la creşterea numărului de salariaţi prin integrarea pe piaţă a beneficiarilor şi nici la reducerea sărăciei.

Rezultatul cel mai previzibil va fi că mulţi îşi vor pierde VMG pentru că nu vor avea cu cine să îşi lase copiii, gospodăria cu animale, sau pentru că nu vor putea presta muncile la care are chef primarul să-i repartizeze. În schimb, toţi cei care au urlat tare că rămâne recolta pe câmp fiindcă că nu are cine să o culeagă, au de acum două sute de mii de oameni la dispoziţia lor pe plantaţie, aduşi în lesă de la primărie.

Mulţumiri Oanei Ghiocea pentru sprijinul acordat în descifrarea procesului legislativ.

Material publicat şi pe manadelucru.net

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite