„Love“. De la Gascoigne pentru o fată frumoasă din România

Vă amintiţi lacrimile lui Paul Gascoigne la Mondialul din 1990, după semifinala cu Germania? Anglia avea probabil cea mai bună echipă de după 1966, când câştigase unicul ei trofeu din istoria fotbalului. Invenţia pe care tot Insula o făcuse cadou lumii, alături de metrou sau de motorul cu aburi, între două călătorii către mirodeniile Indiei.

Creioane colorate

Gary Lineker, Chris Waddle, David Platt şi Paul Gascoigne au răsturnat cutia cu creioane colorate pe gazoanele Italiei Novanta, arătând că, uneori, plaja de la Portsmouth, cu tot cu ploile ei mărunte, poate fi la fel de seducătoare ca bronzul Copacabanei. În semifinala blestemată din 1990, artiştii Angliei îi puteau învinge pe inginerii Germaniei de mai multe ori, dar au pierdut, se putea altfel?, la penalty-uri. Iar lacrimile lui Gascoigne continuau să curgă în îmbrăţişarea părintească a lui Sir Bobby Robson, la final de meci şi, parcă, de lume. Doar ei, suporterii din Hull şi Swindon, cântau ca şi cum urma finala, în timp ce nemţii îşi împachetau tacticos riglele, pregătindu-şi compasul ca să-l încercuiască şi pe Maradona, în ultimul act al turneului din Italia.

Când se termină cuvintele

Peste “Gazza” au trecut ani, au trecut Europene şi chiar Mondiale, dar el n-a mai fost acelaşi. Junk-food, apoi alcool, mai târziu, după finalul carierei, droguri, toate l-au coborât de podiumul pe care îl urcase talentul său imens. Dar ele, viciile, n-au izbutit să-l scoată şi din imnurile tribunei. La Tottenham, Lazio, Glasgow Rangers, Middlesbrough sau Burnley, când toată lumea spunea “Gata”, fotbalistul scotea din buzunar, ca un magician pe nedrept uitat, o eşarfă, o pasăre sau un buchet de flori, refuzând postura de bufon. Iar adversarilor nu le rămânea decât să se încline, măcinaţi de aceeaşi întrebare: “Cum a făcut asta?”. În 1996, la Europenele din Anglia, “Gazza” a marcat, în faţa Scoţiei, un gol în faţa căruia cuvintele se termină ca să lase loc onomatopeelor. Tehnica în regim de viteză şi forţa teribilă de pătrundere sunt abilităţi care pot fi găsite rareori la acelaşi fotbalist. Ei bine, starul englez le gestiona cu uşurinţă pe amândouă. În 1998, cu o săptămână înainte ca selecţionerul Glenn Hoddle să anunţe lotul, Paul a fost surprins de tabloidele britanice înfulecând hamburgeri la miezul nopţii. Iar antrenorul nu l-a mai convocat pentru Mondialul din Franţa, astfel că în dreptul lui “Gazza” rămâne o singură participare la turnirul fotbalistic al planetei.

A fost odată un star: Paul John Gascoigne. Golul fantastic reuşit în 1996 contra Scoţiei

Demonii

Tabloidele l-au vânat mereu, pofticioase şi deopotrivă răutăcioase, plescăind la fiecare titlu – “Gascoigne, four bottles of whisky a day” sau “Paul shocks football fans”. Starul britanic s-a luptat cu demonii săi ani la rând, chiar şi după ce fotbalul a rămas doar pe YouTube. Uneori, ca şi pe gazon, Paul a adunat şi mici victorii – zile când a băut doar apă plată. Dar şi zile în care ajunsese la zeci de cutii de Red Bull, ca să compenseze lipsa alcoolului. Când luminos, când şifonat, când în haină de blană, când în şlapi, “Gazza” a continuat să privească lumea, de pe copertele ziarelor, drept în ochi. Iar lumea a continuat să-l iubească, pentru că, dincolo de toate păcatele sale, “Gazza” a lăsat mereu descuiate uşile sufletului său. Steven Gerrard, ajuns la 32 de ani, omul fără de care, acum, FC Liverpool şi Anglia ar fi doar nişte embleme lipsite de viaţă, le-a spus cândva ziariştilor care au avut urechi să-l asculte: “Eroul copilăriei mele a fost Gascoigne”.

Când totul era Turbo

Alexandru (FOTO) e unul dintre zecile de mii de români care lucrează în Anglia. E taximetrist în Bournemouth şi are vârsta lui Gerrard. Şi, la fel ca mijlocaşul britanic, l-a descoperit pe Gascoigne la televizor, în timpul Mondialului din Italia. Avea 10 ani şi, după “Sclava Isaura”, urma “Notti magiche”, refrenul unei generaţii. Apoi, pe ecran defilau Cyrille Makanaky, Hernan Medford, Gabi Balint, Claudio Caniggia, Lotthar Matthaus sau Salvatore Schilacci. Dintre toţi, şi micuţului Alexandru i-a plăcut, cel mai mult, de “Gazza”. Era vara cu Adidas Torsion, totul era Turbo după deceniile de comunism, era demult şi era frumos.

Bomboane de la Paul

La una dintre primele curse în sudul Angliei, în taxiul lui Alexandru a urcat un domn grizonant, de 47 de ani, cu privire pătrunzătoare. I s-a părut cunoscut, dar pe cine naiba să ştie el în Bournemouth? După câţiva kilometri, în memoria lui Alexandru, care n-a fost niciodată vreun mare microbist, s-a aprins lumina. Clientul din stânga era, da, chiar el, Paul John Gascoigne. Conversaţia s-a legat repede, mai ales că, a descoperit tânărul, “Gazza” nu e deloc un om ursuz. De-atunci, “Gazza” a călătorit de multe ori cu taximetristul român; într-un fel, au devenit amici. Râd de fiecare dată, povestesc de-ale lor, despre România, despre Theo, iubita de la Bucureşti a lui Alexandru, despre naţionala Angliei, despre vreme, despre baruri. Ba chiar, la una din curse, Paul i-a oferit tânărului bomboane.

“Poate ne mai întâlnim”

Theo, iubita lui Alexandru, beneficiara unei dedicaţii speciale

Zilele trecute, Gascoigne l-a chemat pe taximetristul român ca să-l ducă acasă: “Ştii, Alexander, cred că n-o să ne vedem prea curând. Perioada în care permisul mi-a fost ridicat, din cauza consumului de alcool, va expira. O să conduc din nou”. La finalul cursei, înainte să coboare, după alte vrute şi nevrute, “Gazza” i-a oferit românului un autograf pentru Theo. “Love”, a scris fostul internaţional în carneţelul lui Alex, apoi a semnat: Paul “Gazza” Gascoigne. “Şi poate o să ne mai întâlnim”, a zâmbit starul, apoi s-a grăbit în noapte, aşa cum o făcea, acum 20 de ani, în careurile adverse.

Mi se pare cea mai emoţionantă întâmplare din acest iunie ploios, când alt Mondial ni se furişează în case odată cu mirosul teilor înfloriţi.

“Pentru Theo, cu dragoste”, a scris “Gazza”

Acest text a fost publicat şi pe blogul personal: alinpaicu.ro