Ei sunt întotdeauna, fără rest, inofensivi. Ceea ce i-a dus la greşeală a fost ori copilăroasa ”neatenţie de-o clipă”, ori fatidicul ”ceas rău”. Regretul lor este categoric şi cu mult mai mare decât efectele greşelii comise, indiferent care vor fi fost acestea. Aşadar sunt de iertat, sunt de îngăduit, sunt chiar de pus la rană. Un singur lucru le scapă totuşi din vedere, rămânând astfel neexplicat: cum se face că, atunci când cad în ”greşeală”, aceştia ”greşesc”, fără excepţie, numai în favoarea lor?

Greşelile lor sunt întotdeauna cu plus, cu minus, niciodată. Ei n-au obiceiul să greşească în pierdere. Prin neştiutele mecanisme ale norocului, ei greşesc permanent în câştig. Tot timpul sunt în slujba paradoxului: greşesc bine, adică.