Homosexualitatea în România: de la „Mandruli pederastu“, la corecţii fizice şi suicid de ruşine

Homosexualitatea în România: de la „Mandruli pederastu“, la corecţii fizice şi suicid de ruşine

Homosexualitatea, o temă de dezbatere aparent imposibilă în România, cel puţin fără mănuşi şi măşti     FOTO: AFP

Intoleranţă, închisori comuniste, delaţiuni, crime exploatate la maximum de presă. O scurtă istorie a comunităţii gay autohtone schiţează petele negre pe care le putem vedea şi astăzi, de fiecare dată când subiectul este readus în agenda opiniei publice.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Eu sunt împotriva discriminării. În Europa, foarte multe ţări acceptă parteneriatele civile sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Am în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoanele heterosexuale sau persoane de acelaşi sex. Până la sfârşitul sesiunii parlamentare voi înainta acest proiect de lege“. Când Remus Cernea, deputat intrat în Parlamentul României, anul trecut, sub steagul PSD, a pronunţat aceste cuvinte, într-o conferinţă de presă la Constanţa, o dezbatere acidă a reapărut în opinia publică românească.

Periodic, cu precizia unui ceasornic bine setat, problema homosexualităţii este readusă în discuţie. În general, aceste reapariţii concid cu declaraţii politice (cum a fost cazul lui Cernea) sau prin celebrele deja parade anuale ale comunităţii gay din România. Şi, invariabil, aceste repuneri pe agenda divizează opinia publică în două mari falii, aparent ireconciliabile: aşa-zişii toleranţi, cei care consideră că liberalizarea faţă de problema homosexualităţii ar însemna un pas înainte către deschiderea României, şi cei mai tradiţionalişti, apărători ai valorilor familiei tradiţionale şi duşmani înfocaţi a ceea ce ei numesc „o boală“.

În cele ce urmează, vă propunem o scurtă incursiune printr-o istorie alternativă a României. Departe de a fi exhaustiv, acest demers îşi propune, mai degrabă, o trecere în istorie a unor evenimente, din care putem observa modul în care România s-a situat, de-a lungul secolelor, în raport cu problema homosexualităţii. Concluziile preliminare sunt la fel de actuale şi astăzi. Citind câteva din evenimentele de mai jos nu e greu de înţeles de ce, în prezent, societatea românească este ruptă în cei doi poli de opinie şi atitudine amintiţi mai sus.

1864. Codul Penal promulgat de Alexandru Ioan Cuza urma modelul francez şi nu făcea nicio diferenţă între tratamentul relaţiilor heterosexuale şi cele homosexuale. Astfel, era condamnat doar violul homosexual.

1929. Pamfil Şeicariu îl numeşte pe scriitorul Panait Istrati „biet poet al şezuturilor deflorate”. Istrati este primul scriitor român care scrie un roman, Chira Chiralina, în care unul dintre personaje este homosexual.

1933. Scriitorul Geo Bogza este închis pentru scurtă vreme la penitenciarul Văcăreşti pentru atentat la bunele moravuri. Bogza tocmai publicase volumul de poezie „Poemul invectivă”. Una dintre creaţiile sale spunea povestea unui pederast. „La închisoarea de hoţi din Doftana/ Mai era şi Mandruli pederastul/ Mai mult un fel de puşlama/ Furase de la stăpână-su, un cârciumar hapsân./ Acum, nu de pervers, ci din spirit de negustorie/ Trăia pentru doi poli cu fiecare”.

Foto dreapta: Geo Bogza

Notă: Nicolae Ceauşescu a fost, de asemenea, închis la Doftana, în anii ’30, pentru agitaţie comunistă. După Revoluţie, s-a vorbit aluziv despre relaţiile homosexulae pe care tânărul Ceauşescu le-ar fi întreţinut la Doftana cu colegii lui de detenţie, mai-marii Partidului Comunist Român. 

1934. Scandal în jurul grupului cultural Criterion, din care făcea parte homosexualul de notorietate în lumea culturală de atunci, Petre Comărnescu. Florin Buhuceanu, unul dintre fondatorii asociaţiei Accept (pentru apărarea drepturilor comunităţii gay), a relatat cazul în volumul „Homoistorii”: „Publicaţia «Credinţa» a lansat o virulentă campanie de presă împotriva a ceea ce numea «cavalerii de Curlandia». Mircea Vulcănescu, de asemenea membru în «Criterion», merge până acolo încât îi aplică o corecţie fizică redactorului-şef de la «Credinţa», pravoslavnicul jurnalist Sandu Tudor”.

1936. „Codul Penal al lui Carol al II-lea” trece în ilegalitate relaţia homosexuală consimţită. Articolul 431 prevedea pedepsirea cu închisoarea a „actelor de inversiune sexuală” atunci când provocau scandal public. Astfel, orice act de inversiune sexuală adus la cunoştinţa opiniei publice putea fi penalizat cu închisoare de la şase luni la doi ani.

1947. Pedeapsa pentru inversiune sexuală creşte o dată cu instaurarea regimului comunist. Astfel cea mai blândă sentinţă era încarcerarea pentru doi ani.

Foto dreapta: primii homosexuali victime ale codului penal din 1936

1957. Codul Penal este din nou modificat, pederaştii fiind pasibili de pedepse cu închisoarea între 3 şi 10 ani. Chiar şi aşa, fenomenul homosexualităţii a rezistat. M.H. un homosexual care şi-a trăit tinereţea în comunismul timpuriu povesteşte în volumul “Homoistorii”: “Îmi aduc aminte de cinematografe cum era Dacia, din Bucureşti. Mă uitam la un film rusesc când un domn s-a aşezat lângă mine şi mi-a pus mâna pe picior. Mai era cinematograful Timpuri Noi, lângă berăria Gambrinus. Totdeauna erau câţiva bărbaţi care stăteau în picioare, oricât de goală era sala. Te atingeai când treceai pe lângă ei sau se aşezau pe scaunul alăturat. Mai existau câteva crâşme unde se aduna ceva lume gay. Îmi amintesc de barul Dunărea, dărâmat la cutremurul din ’77, era chiar în Piaţa Universităţii. Barul Berlin, lipit de hotelul Capitol, parcurile şi, evident, băile publice: cea Centrală, dărâmată tot în ’77, care era pe locul fântânii de astăzi de la Universitate”.

1968. Homosexualitatea apare ca termen lingvistic în noul Cod Penal. Ideologic, homosexualitatea era neproductivă pentru comunişti, care aveau nevoie de mame eroine şi de un slat demografic rapid. Celebrul articol 200 incrimina toate relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Pedeapsa era închisoarea de la unu la cinci ani.

1977. Ion Negoiţescu, homosexual asumat, îi scrie dizidentului anti-comunist Paul Goma, în semn de solidaritate. Securitatea preferă să răscolească în trecutul intim al lui Negoiţescu decât să-l aresteze pentru atentat la siguranţa naţională, care ar fi blamat România pe plan internaţional. Rezultă o anchetă care dinamitează lumea homosexualilor. Tânărul scriitor Petru Romoşanu, cu care Negoiţescu ar fi avut relaţii homosexuale, este forţat de Securitate să-l denunţe ca homosexual pe Negoiţescu şi pe alţi scriitori. Negoiţescu are o tentativă de sinucidere cu o doză de medicamente. Negoiţescu şi ceilalţi scriitori gay au scăpat de condamnare prin intervenţia scriitorului Ştefan Augustin Doinaş, deconspirat după ‘90 drept colaborator al Securităţii. Povestea a fost prezentată în anul 2010 de jurnalista Mirela Corlăţean în „Evenimentul zilei”.

Foto dreapta: Ion Negoiţescu

1981-1985. Secţia Moravuri din Miliţia Capitalei a desfăşurat în această perioadă o amplă anchetă. 54 de homosexuali din Bucureşti ar fi trebuit judecaţi şi condamnaţi. Însă dosarul a fost stopat de Suzana Gâdea, ministru al Culturii în acei ani, întrucât printre învinuiţi figurau mulţi artişti şi chiar persoane cu funcţii în Comitetul Central.

1993. Ciprian Cucu şi Marian Mutaşcu, doi homosexuali asumaţi din Timişoara, au fost deferiţi Poliţiei de familia unuia dintre ei. Cei doi au fost arestaţi în ianuarie 1993 şi au petrecut mai multe mai multe luni după gratii. În 1995, Mutaşcu s-a sinucis, nemaiputând suporta oprobiul public.

1993. A fost eliminat paragraful 1 din celebrul articol 200 din Codul Penal, care prevedea că „relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani”. Au rămas în vigoare articolele care făceau referire la „scandalurile publice în care erau implicate persoane de acelaşi sex, pedofilia şi violul”. Pedepsele rămâneau, însă, mai mari pentru viol homosexual decât aceeaşi infracţiune între persoane de sex opus.

1993. Homosexualitatea intră brutal în dezbaterea publică în momentul în care celebrul muzician Ioan Luchian Mihalea este ucis de doi dintre partenerii săi sexuali, Gavrilă Nelu Florian şi Păun Ionel. În anii care urmează, presa prezintă tot mai multe cazuri de crime pasionale între homosexuali.

Foto dreapta: Ioan Luchian Mihalea, alături de familie

1995. Mariana Cetiner a fost arestată pentru că ar fi încercat să convingă o altă femeie să întreţină raporturi sexuale cu ea. A petrecut trei ani în închisoare, până când preşedintele Emil Constantinescu a graţiat-o la insistenţele „Amnesty International“. A fost ultimul cetăţean român închis pe baza articolului 200.

1996. Se înfiinţează asociaţia „Accept“, primul organism din România care militează pentru drepturile homosexualilor.

2001. Guvernul adoptă o ordonanţă de urgenţă care a abrogă articolul 200 din Codul Penal pentru a elimina orice discriminare pe motiv de orientare sexuala.

2005. Are loc, la Bucureşti, primul marş gay din România.

citeste totul despre: