Elanul prostului, zelul birocratului şi lichidarea lui Moş Crăciun

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Nu căutaţi răspunsuri logice pentru faptele tâmpite ale birocraţilor. Cel mai uşor este să cădem în ispita teoriei conspiraţiei. De fapt, însă, totul este despre zelul proverbial al prostului. Restul: victime colaterale.

Vă mărturisesc că nu mi-a plăcut deloc momentul acela când, „urmare a indicaţiilor preţioase” (bla-bla-bla) domnul învăţător a devenit tovarăş. Nu mă simţeam deloc tovarăş cu domnia-sa, că nu mergeam după urzici sau la gârlă împreună, nu ne jucam în nasturi în spatele şcolii şi, în general, nu eram amici sau ceva de genul acesta, ci aveam o legătură pe care limba păsărească a zilelor noastre ar descrie-o drept „relaţie profesională de tip ierarhic”.

Aşa se face că nici în zilele astea nu simt că ar trebui să-mi placă faptul că nişte hăbăuci de la o entitate supra-statală de dimensiuni continentale se joacă de-a cuvintele din cauză că au ajuns să nu mai vadă pădurea din cauza copacilor. În plus faţă de asta, mă încăpăţânez să cred că tot ceea ce vine, ideologic vorbind, de sus în jos, fără să izvorască din voinţa colectivă, este o insultă la adresa umanităţii.

Bine, dacă este să păstrăm problema în dimensiunile fireşti  - adică scoţând din ecuaţie propaganda extremistă – ceea ce au încercat să facă prietenii noştri de la Parlamentul European nu a fost să impună vreunei naţiuni ceva. În esenţă, era vorba de un proiect de regulament intern prin care să fie simplificate nişte formulări birocratice din interiorul instituţiei. De dragul corectitudinii politice, de amorul artei, după principiul daco-getic ştiut: dacă acoperi oala, nu rişti să cadă muşte-n ciorbă.

Până la un punct, lucrurile sunt unanim acceptabile. Avem nevoie de un pic mai multă claritate în exprimarea din relaţiile publice. Vremea libertăţii de exprimare absolute, atât cât a durat, s-a cam dus – fie-i ţărâna uşoară! -, căci uneori cuvântul mai mult răneşte decât foloseşte, iar ego-ul deşănţat care se află nu de puţine ori în spatele libertăţii de exprimare nu-i chiar cheia dezvoltării corecte a omenirii. 

Dar să nu uităm că suntem mai întâi indivizi şi abia apoi membrii unor grupuri sociale. Să nu ignorăm faptul că altruismul nu-i obligatoriu prin lege, nici egoismul nu-i pedepsit (cu extrem de puţine excepţii), aşa că trebuie să acceptăm că lumea nu-i perfectă şi că niciun regulament – indiferent de unde ar veni el – nu poate să înlocuiască evoluţia firească, imanentă, a societăţii.

De fapt, cred că în toată povestea asta nu există, aşa cum s-a tot vehiculat, vreo conspiraţie. Nu e nici mâna ocultei, nici mâna neomarxismului, nu e ceva concertat. Este, pur şi simplu, dovada că birocraţii sunt tot mai proşti. Proşti făcuţi grămadă. Ne dovedesc că au uitat că au ajuns acolo doar pentru a administra treburile publice în numele unui grup masiv şi eterogen de oameni: votanţi care le plătesc lefurile. Şi, categoric, nu-s acolo pentru a se juca ei de-a demiurgii, de-a revoluţionarii, de-a amurgul zeilor, de-a pionieri ai noii sociologii.

Omenirea trebuie să facă ceea ce vrea ea să facă, atunci când va considera oportun să facă şi cum va dori ea să facă. Se numeşte autoreglare sistemică şi este cheia evoluţiei. Nu este nevoie de nişte funcţionari pentru a trasa parcursul omenirii cam cum ar îndigui cursul unui râu nărăvaş. Căci, dacă acceptăm asta, atunci toată istoria democraţiei este degeaba, putem să o scoatem din cărţi, să uităm că a apărut.

Revenind la prostia funcţionărească, surprinde faptul că niciunul dintre ei (unii fiind, de altfel, înalţi demnitari, deci se presupune că ar fi competenţi) n-a sesizat că înlocuirea cuvântului „Crăciun” cu cuvântul „Sărbători” nu are nicio noimă. Care sărbători? Ce alte sărbători religioase relevante concurează Crăciunul, în spaţiul european, pe 25 şi 26 decembrie? Şi ce să vezi? Nu sunt! 

Sărbătoarea a apărut exact pentru a marca asta. În acelaşi timp, de unde rezultă că membrii altor confesiuni religioase trebuie neapărat să aibă zile libere fix de Crăciun, odată cu toţi „habotnicii creştini”? Potrivit legislaţiei muncii, dacă nu-ţi convine să sărbătoreşti de Crăciun, de Ziua Naţională ori altcândva, ai posibilitatea să iei acele zile libere legal (prin legislaţie, carevasăzică, nu pe bază de ghicit în cafea) în alt interval de timp (lungimea intervalului diferă de la ţară la ţară). Şi-apoi, ce facem cu Moş Crăciun? Îl retragem la depozit? O să-i zicem Moş Sărbătoare? Bine, nici „moş” nu sună tocmai corect politic, dacă este să rămânem în această logică. Deci? Unde-i limita?

Nu poţi să nu te întrebi de ce a simţit cineva nevoia să reglementeze ceva ce era oricum reglat, pe baza unor procese sociale fireşti? Cum spuneam, unii au şi găsit, rapid, tot felul de conspiraţii în spatele faptelor. Oculta. Islamul. Comuniştii. Anarhiştii. LGBTQ. Şi câte şi mai câte, căci suntem teribil de pricepuţi în a căuta ţapi ispăşitori. Însă, preocupaţi până la paroxism să fim mai neprihăniţi decât îngerii (evident, la nivel declarativ, nu în viaţa reală...) am scăpat din vedere prostia. Zelul prostului. Elanul vecin cu nebunia al tâmpitului care vrea să ducă prostia la perfecţiune. 

Caută piatra-n baltă, omenire!

Vă recomandăm şi:

Ţara în care totul se rezolvă cu şpaga potrivită: bolnavi de Covid închipuiţi, vaccinare „din pix”, orice

Câte o pensie specială pentru fiecare român. „Sî ni sî deie”, că altfel am murit degeaba pentru ţară

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite